CRESTEREA PREPELITELOR
Cuprins:
Cuvânt înainte....................................................................................................................5
Introducere........................................................................................................................6
Avantajele creşterii prepeliţelor.........................................................................................9
Premize pentru creşterea prepeliţelor.................................................................................9
Cap. I Organizarea crescătoriei........................................................................................12
1.1. Rase şi direcţii de reproducere......................................................................12
1.2. Crescătorie mixtă pentru ouă-carne...............................................................14
1.3. Crescătorie pentru producţia de carne...........................................................15
1.4. Crescătorie pentru producţia de ouă..............................................................16
Cap. II Construirea coteţului............................................................................................17
Cap. III Reproducţia.........................................................................................................20
3.1. Alegerea materialului de reproducţie şi caracteristicile acestuia...................20
3.2. Reproducţia. Obţinerea ouălor pentru incubaţie............................................26
Cap. IV Incubaţia..............................................................................................................37
4.1. Principii generale............................................................................................37
4.2. Incubatoare de dimensiuni uzuale..................................................................39
4.3. Incubatoare cu capacitate mare......................................................................49
4.4. Construirea unui incubator.............................................................................51
4.5. Organizarea şi desfăşurarea incubaţiei...........................................................52
Cap. V Creşterea puilor....................................................................................................55
5.1. Sexing – determinarea sexului.......................................................................57
Cap. VI Exploatarea prepeliţelor pentru ouă....................................................................58
6.1. Întreţinerea animalelor ouătoare....................................................................58
6.2. Crescătoriile de casă (familiale).....................................................................62
6.3. Creşterea prepeliţelor ca ocupaţie anexă.......................................................63
6.4. Creşterea prepeliţelor ca ocupaţie de bază....................................................63
Cap. VII Exploatarea prepeliţelor pentru carne...............................................................65
7.1. Sistemul gospodăresc de creştere..................................................................65
7.2. Sistemul modern de creştere.........................................................................66
Cap. VIII Hrănirea prepeliţelor........................................................................................67
8.1. Generalităţi. Tipuri de reţete.........................................................................67
4
8.2. Particularităţi ale hrănirii puilor de prepeliţă................................................68
8.3. Particularităţi ale hrănirii prepeliţelor pentru carne.....................................72
8.4. Particularităţi ale hrănirii prepeliţelor ouătoare...........................................75
8.5. Particularităţi ale hrănirii prepeliţelor reproducătoare.................................76
8.6. Tehnici de hrănire.........................................................................................79
8.7. Controlul consumului de hrană.....................................................................80
8.8. Indici pentru controlul calităţii hranei...........................................................80
8.9. Apa de băut...................................................................................................81
Cap. IX Biologia organelor şi principalele boli ale prepeliţelor......................................86
9.1. Generalităţi....................................................................................................86
9.2. Biologia organelor.........................................................................................86
9.3. Căi de transmitere a bolilor...........................................................................89
9.4. Bolile prepeliţelor. Transmitere, simptome şi prevenire...............................89
9.5. Factori de mediu............................................................................................91
Cap. X Comercializarea produselor.................................................................................97
Cap. XI Aspecte legislative privind organizarea și acreditarea fermelor ecologice din
România..........................................................................................................................100
11.1. Măsuri de securitate în fermele de tip industrial........................................101
11.2. Alinierea fermelor româneşti la standardele UE........................................105
11.3. Forma de organizare a unei societăţi avicole..............................................108
Cap. XII Lista cu furaje, nutrețuri combinate și aditivi furajeri......................................109
Cap. XIII Fonduri europene.............................................................................................122
Cap. IV Tratamente și rețete cu ouă și carne de prepeliță................................................129
Cuvânt înainte
Pentru a veni în ajutorul d-voastră vom încerca să vă îndrumăm pas cu pas în tot ceea
ce trebuie să faceţi pentru a avea propria afacere profitabilă bazată pe creşterea şi
comercializarea prepeliţelor şi a produselor obţinute de pe urma acestora. Întru-cât urmează
să parcurgem împreună mai multe etape, cum ar fi obţinerea unei finanţări europene,
înfiinţarea unei firme, achiziţia prepeliţelor, creşterea şi înmulţirea acestora, valorificarea
cărnii, a ouălor sau a prepeliţelor vii, am hotărât că este mult mai bine să transformăm acest
produs şi întrun serviciu de consultanţă, întrucât pe parcurs veţi întâlni o mulţime de situaţii
mai mult sau mai puţin dificile pe care ne-ar fi imposibil să le cuprindem pe toate întrun
material scris... Am discutat cu cei mai buni din România în domenii precum creşterea
prepeliţelor şi obţinerea de finanţări europene şi am întocmit o lista cu paşii pe care trebuie să
îi parcurgeţi. Recomandarea mea este să parcurgeţi paşii exact în ordinea în care sunt
prezentaţi în acest ghid de lucru, astfel veţi evita pe cât de mult posibil eventuale greşeli.
În materialul de faţă veţi găsi date de contact de la diverşi crescători şi antreprenori
care se ocupă de creşterea şi valorificarea prepeliţelor, sumele pe care le veţi vedea arată
destul de bine, mai ales când este vorba de cantităţi mari de prepeliţe, cu toate acestea vă
recomandăm să fiţi foarte prudent în alegerea persoanelor cu care veţi lucra mai departe, să
studiaţi bine contractele şi să nu plătiţi bani în avans fără a avea ceva la mână. Noi nu ne
asumăm nici o responsabilitate şi nu oferim nici o garanţie asupra informaţiilor prezentate în
acest ghid, de asemenea nu răspundem de acţiunile persoanelor fizice sau juridice prezentate
în acest material. Fiţi prudenţi, asumaţi-vă inteligent riscurile şi sunt sigur că prin muncă,
perseverenţă şi puţin noroc, veţi reuşi.
Introducere
Creşterea prepeliţelor japoneze pentru ouă şi carne este o afacere cu un potenţial imens, lucru
care se datorează în mare măsură faptului că oul de prepeliţa este un medicament extraordinar
care poate ajuta la ameliorarea sau chiar vindecarea unei game variate de afecţiuni. Nu cred
că până în momentul în care aţi luat în mână acest material nu aţi auzit deja despre calităţile
ieşite din comun ale acestui aliment care înglobează o cantitate impresionantă de vitamine.
Foarte mulţi oameni din mediul rural dar şi urban cresc prepeliţe pentru consum propriu, cu
toate astea oamenii care au banii de investit, nu ştiu aproape nimic despre ce presupune să
creşti o prepeliţă, ce nevoi are aceasta, ce avantaje prezintă creşterea unei astfel de păsări, de
asemenea care sunt dezavantajele, şi bineînţeles cum pot fi valorificate. Astfel apar întrebări
de genul:
- Care sunt avantajele si problemele principale în creşterea prepeliţelor?
- Cum trebuie să arate o baterie pentru prepeliţe sau un incubator, cum trebuie să fie
construită hala?
- Cu ce se hrănesc prepeliţele şi ce este contraindicat să le dăm?
- Cum se pot proteja prepeliţele de bolile infecţioase?
- Care este metoda cea mai eficientă şi sănătoasă de înmulţire a prepeliţelor?
Iar din moment ce există o marfă atât de utilă şi de apreciată de consumatori, este clar că se
conturează o afacere de zile mari. De altfel, toţi crescătorii de prepeliţe susţin că viaţa li s-a
schimbat în bine datorită acestei mici păsări: în primul rând, consumul zilnic de ouă le-a
îmbunătăţit sănătatea (a lor şi a familiilor lor), iar în al doilea rând, veniturile pe care le obţin
din comercializarea ouălor sau a cărnii sunt mai mult decât mulţumitoare.
Piaţa este complet deschisă acestui tip de produse, fapt care constituie un argument cu
greutate în favoarea demarării afacerii cu creşterea prepeliţelor. Dar el nu este nici pe departe
singurul: astfel, activitatea în sine este una foarte simplă şi prezintă alte câteva avantaje
importante, adevărate binecuvântări pentru orice potenţial întreprinzător.
7
Avantajele creşterii prepeliţelor
1) NU aveţi nevoie de un spaţiu pretenţios. Aţi scăpat astfel de o serie de cheltuieli majore,
deoarece o crescătorie de 500 de prepeliţe poate fi amenajată într-un spaţiu de numai câţiva
metri pătraţi, ce poate fi amplasat oriunde: într-un grajd, într-o boxă existentă în casă, pe un
coridor, pe o verandă, într-un balcon sau chiar într-un pod. Puteţi opta fie pentru varianta
creşterii prepeliţelor pe aşternut de paie şi pământ, fie pentru varianta creşterii lor în baterii,
în ambele cazuri suprafaţa necesară fiind absolut modestă (maximum 20 mp).
2) Volumul de muncă necesar este MINIM. Dimineaţa se administrează furajele (cca 1,5
kg) şi apa (cca 1 litru), iar seara se recoltează ouăle. Practic, tot ce aveţi de făcut este să lăsaţi
prepeliţele să-şi vadă de treabă, ele fiind adevărate maşini de ouat.
3) Produsele obţinute de pe urma acestor păsări sunt cu totul deosebite, fapt care
înlesneşte considerabil comercializarea lor. Oul de prepeliţă este o adevărată "bombă cu
vitamine". Poate părea greu de crezut, dar, faţă de oul de găină, cel de prepeliţă conţine de
cinci ori mai mult fosfor, de 7,5 ori mai mult fier, de şase ori mai multă vitamina B1 şi de 15
ori mai multă vitamina B2. Ca urmare, e logic ca el să stea la baza tratamentelor unor boli
diverse. Iar în ceea ce priveşte carnea acestor păsări, vă reamintim că prepeliţele au fost
dintotdeauna vânate pentru carnea lor delicioasă. Faptul că ele aproape nu mai există în stare
sălbatică este o probă grăitoare în acest sens.
4) La vârsta de numai 40 de zile, prepeliţa începe să ouă, productivitatea ei medie fiind de cca
25 de ouă pe lună, ceea ce, în cazul unei crescătorii cu 500 de capete, înseamnă o producţie
lunară de peste 12.000 de ouă. De asemenea putem să luăm în calcul valorificarea cărnii sau
chiar a gunoiului produs de prepeliţe (acest gunoi este excelent ca îngrăşământ şi poate fi
recoltat gata uscat şi apoi ambalat în pungi, pentru a fi oferit florăriilor, de exemplu). Gândiţivă
însă că toate aceste venituri cresc direct proporţional cu numărul de păsări al micro-fermei
dvs. La un efectiv de câteva mii de capete se poate deja vorbi de o afacere în toată regula, cu
avantajul că volumul de muncă nu se modifică simţitor.
5) CLIENŢII pot fi consumatorii individuali, care se pot aproviziona fie direct de la dvs., fie
prin intermediul unui punct de vânzare amplasat întro piaţă agroalimentară, dar şi angrosiştii
sau magazinele alimentare. Restaurantele şi alte unităţi de alimentaţie publică pot deveni de
asemenea clienţi fideli şi chiar parteneri cu care să încheiaţi contracte ferme de aprovizionare.
Şi nu trebuie neglijate nici firmele de export, specializate pe produse alimentare, care pot
8
asigura o valorificare superioară pe piaţa internaţională, unde ouăle şi carnea de prepeliţă sunt
foarte solicitate.
REŢINEŢI! Singura investiţie pe care trebuie să o faceţi este reprezentată de achiziţionarea
păsărilor şi a bateriilor de creştere, pentru că, în rest, obţinerea şi amenajarea spaţiului nu au
cum să ridice o problemă majoră. Şi nici măcar nu este necesar să achiziţionaţi direct păsări
vii: le puteţi obţine chiar dvs. din ouă fecundate pe care le incubaţi într-un incubator obişnuit.
În schimb trebuie să fiţi foarte atenţi ca:
- Spaţiile de creştere să fie bine climatizate, călduroase, prepeliţele nefiind
admiratoare de frig şi umezeală.
- Furajele utilizate trebuie să fie de cea mai bună calitate, ca valoare nutritivă şi ca
salubritate.
- Să vă asiguraţi că în prejma amplasamentului nu sunt zgomote puternice sau
curenţi de aer şi…………….pisici, pare amuzant dar pentru luare aminte vă vom
spune ce a păţit un crescător din cauza unei pisici: „A intrat pur şi simplu la ele şi
se uita. Păsările au intrat în panică, au început să se izbească una în alta şi de
grilajele cuştilor. Au murit multe, cel puţin 20. Am aflat apoi că au capul foarte
sensibil şi dacă se lovesc sunt pierdute”, spune crescătorul.
Pentru ca atingerea acestor obiective să fie un lucru uşor de realizat, în prezenta
lucrare vom trata în ordinea importanţei lor următoarele elemente tehnologice de bază:
1. Organizarea crescătoriei.
2. Alegerea materialului de reproducţie şi caracteristicile acestuia.
3. Reproducţia, obţinerea ouălor pentru incubaţie.
4. Incubaţia.
5. Creşterea prepeliţelor pentru ouă.
6. Creşterea prepeliţelor pentru carne.
7. Profilaxia sanitar-veterinară.
8. Industrializarea şi valorificarea producţiei.
Premize pentru creşterea prepeliţelor
O crescătorie sau o fermă de prepeliţe necesită doar o suprafaţă relativ mică pentru
grajd.
Exemplu: o suprafaţă de 3 x 6 = 18m2 poate adăposti, inclusiv culoarul de deservire, pe două
etaje, 1300 de păsări, pe trei etaje cca. 2000 de păsări.
Întinderea unei suprafeţe de pământ pentru a fi potrivită pentru o crescătorie de
prepeliţe este stabilită de o serie de factori, ca de exemplu:
Amplasamentul suprafeţei de teren,
Dacă există în imediata vecinătate a suprafeţei de teren electricitate şi apă
curentă,
Dacă este posibil să se înceapă în măsură mai mică, pentru acumularea de
experienţă,
De unde şi cum îmi fac rost de ouăle pentru clocire şi de cloşti,
Dacă se poate achiziţiona uşor un incubator,
Cât de mare este distanţa până la piaţa de desfacere (cheltuieli, costul
transportului!),
Referitor la posibilitatea de desfacere cel mai ideal este bineînţeles dacă avem o
locuinţă situată în vecinătatea unui oraş mărişor sau a unui oraş mai mare, în orice caz nu
departe de marile zone urbane, pentru a putea fi cât mai aproape de consumatori.
După ce, în mod temeinic, aţi studiat toate posibilităţile şi v-aţi decis asupra
întemeierii unei ferme şi crescătorii de prepeliţe, este necesară informarea despre ceea ce vaţi
dori să găsiţi: un bun crescător. Un „ bun crescător” înseamnă: o fermă condusă curat şi
ordonat, care poate furniza informaţii cu privire la succesele sale. Un crescător pasionat poate
îndeplinii de asemenea aceste cerinţe cu fidelitate sau chiar mai bine decât o fermă cu
aproape o mie de animale.
Cu siguranţă există ziare sau pagini de internet care conţin anunţuri ale unor persoane
care doresc să vândă păsări. Totuşi dacă nu cunoaşteţi personal vânzătorul sau dacă nu v-a
fost recomandat de către o persoană de încredere, nu este recomandat să folosiţi această cale.
În cele ce urmează vor fi prezentate câteva din locurile speciliazate în care puteţi avea
încredere atunci când vreţi să cumpăraţi prepelițe sau pui.
10
Crescătoriile şi agenţii lor
Crescătoriile de păsări sunt agenţii comerciale de mari dimensiuni care pot oferi
clienţilor lor o mare varietate de puicuţe (păsări femele sub un an). În vederea contactării
acestor crescătorii este recomandat să apelaţi la agenţii locali ai acestora, deoarece aceştia
sunt cei mai potriviţi pentru servicii eficeinte.
Ferme specializate
Fermele şi parcurile de animale pot fi o opţiune foarte bună pentru achiziţionarea de
prepelițe deoarece că au în spate ani de experienţă şi astfel oferă sfaturi specializate
referitoare la îngrijire, la necesarul de hrană, la adăpostul potrivit, etc.
Pieţele de păsări şi licitaţiile
Multe pieţe oferă păsări atât în cadrul comerţului obişnuit cu animale cât şi în cazul
comerţului cu păsări rare şi rase pure care se organizează de obicei de două ori pe an, o dată
primăvara şi o dată toamna. Prepelițele care se găsesc în aceste târguri sunt evaluate de
experţi înainte de expoziţie cu scopul de a menţine un nivel de calitate ridicat.
Clocirea ouălor
Dacă sunteţi un crescător experimentat şi aveţi echipamentul necesar puteţi cumpăra
ouă de la crescători externi şi să le puneţi la clocit în gospodăria proprie. Această opţiune este
de asemenea potrivită pentru crescătorii care îşi doresc un noi soi fără deranjul de a se
deplasa să cumpere păsări adulte sau au nevoie de o refacere a lotului după o boală.
Trebuie să ţineţi cont de următoarele aspecte: ouăle reprezintă forma cea mai sigură,
nu trebuie să le hrăniţi, nu trebuie să le adăpaţi sau să le adăpostiţi şi puteţi încărca sute în
maşină dacă este nevoie. În societatea tehnologizată de astăzi nu trebuie să plecaţi de acasă
pentru a achiziţiona ouăle. Puteţi folosi internetul.
Următoarele paragrafe sunt dedicate unor sfaturi utile şi practice de care veţi avea
nevoie atunci când achiziţionaţi găini, pui sau ouă.
1. Documentaţi-vă cât mai mult referitor la rasa pe care doriţi să o creşteţi. Asiguraţi-vă
întotdeauna că imaginea pe care o expune vânzătorul este a unei păsări din propriul
său lot şi că ouăle sunt de la păsările din imagini.
2. Dacă vă hotărâţi să achiziţionaţi păsări folosind anunţurile, citiţi anunţul cu multă
atenţie şi întrebaţi vânzătorul referitor la orice fel de nelămurire pe care o aveţi. Spre
exemplu dacă în anunţ scrie „calitate de expoziţie” întrebaţi-l pe vânzător la ce
expoziţii a participat şi care sunt cele mai bune rezultate pe care le-a obţinut. Puteţi
întreba de asemenea dacă face parte dintr-un club de crescători. Va dovedi astfel că
11
are cunoştinţe legate de standarde. Este indicat să contactaţi alţi cumpărători şi să-i
întrebaţi dacă sunt mulţumiţi.
3. Atunci când întâlniţi expresii precum „păsări neînrudite” trebuie să ştiţi exact ce
înseamnă. Mulţi crescători dezvoltă „linii” dintr-un stoc genetic stabilit de păsări
înrudite între ele, deoarece păsările neînrudite pot adăuga gene dăunătoare lotului de
expoziţie. În acelaşi timp loturile neînrudite pot adăuga o vigoare benefică unei linii
care suferă prea mult de pe urma reproducerii între rude îmbunătăţind chiar rasa.
Astfel, decizia pe care o luaţi trebuie să se bazeze pe preferinţele dumneavoastră.
4. Păsările rare nu sunt întotdeauna cea mai bună opţiune. Nu trebuie să cumpăraţi o
anumită rasă datorită naturii genetice. Va muri înainte sau la puţin timp după ieşirea
din găoace. Un soi cu adevărat rar figurează într-o bază de date specială, iar o culoare
rară este de cele mai multe ori nestandardizată şi nu poate fi expusă la expoziţii.
5. Trebuie să fiţi foarte atenţi la imaginile cu păsări din ziare sau de pe diferite siteuri.
Păsările înfăţişate arată sănătoase? Zona înconjurătoare pare curată sau murdară?
6. Dacă v-aţi hotărât să comandaţi ouă clocitoare verificaţi detaliile de ambalare. Cutiile
de polistiren oferă o bună protecţie atât împotriva loviturilor cât şi împotriva
variaţiilor mari de temperatură. În acelaşi timp cutiile de polistiren nu influenţează
negativ fertilitatea. Totuși, cutiile de polistiren nu sunt absolut necesare dacă
vânzătorul ambalează ouăle în cutii speciale pentru ouă introduse într-o altă cutie
exterioară.
7. După ce primiţi ouăle verificaţi-le calitatea şi examinaţi posibilele daune. Dacă nu
sunteţi mulţumiţi contactaţi vânzătorul. Testaţi ouăle cu lumânarea pentru a observa o
eventuală incubaţie parţială (care se recunoaşte după un cerc de sânge).
Trebuie să vă documenataţi foarte bine în domeniul incubaţiei. Nu trebuie să vă
aşteptaţi la un procent de clocire de 100%. Trebuie să citiţi foarte bine descrierea
vânzătorului pentru a vă da seama de capacitatea de clocire.
Dacă s-a stabilit contactul cu un crescător, trebuie să ne întrebăm: „Cumpăr
ouă pentru clocit,
pui de o zi,
sau mai bine puicuţe mature gata pentru ouat?”
Decizia va fi individual diferită, deoarece ea este în strânsă legătură, printre altele cu
întrebarea asupra capitalului de început, care se doreşte investit sau care se poate investi.
I Organizarea crescătoriei
1.1. Rase şi direcţii de reproducere
Clasa: Păsări
(Aves)
Ordin: Galinacee
(Galli)
Familia: Fasanide
(Phasianidae)
Subfamilie: Potârnichi Subfamilie: Fazani
(Perdicinae) (Phasianinae)
Specie: Prepeliţă Specie: Prepeliţa cu dinţi/
(Coturnix Coturnix) Prepeliţa de copac
(Odontophorini)
Relaţii de rudenie
În clasa păsări, fasanidele sunt una dintre cele şapte familii din ordinul galinaceelor.
În familia fasanidelor există, la rândul său, printre altele, şi subfamilia potârnichi, iar una
dintre speciile de potârnichi este prepeliţa.
Fasanidele sunt mai ales păsări terestre, la care cocoşii sunt de obicei bizar coloraţi şi
dotaţi cu pene mari decorative, spre deosebire de găini care au un penaj camuflat pentru
clocitul pe pământ sau pe câmpie.
Speciile cu cocoşii cu un penaj „viu colorat” trăiesc de regulă în „concubinaj”(sau în
schimb de partenere), asta însemnând că ei îşi caută pentru fiecare perioadă de împerechere
noi partenere, ceea ce este favorabil amestecării genelor, în timp ce speciile cu un penaj
obişnuit trăiesc de obicei într-o „căsătorie obişnuită” ca şi prepeliţa.
Prepeliţa sălbatică trăieşte pe o suprafaţă naturală vastă, care se întinde de la coasta
europeană a Atlanticului până în Japonia şi cuprinde chiar şi Africa de nord-vest şi de sud.
Observarea ei în mediul natural este dificilă din cauza penajului adaptat pentru camuflaj.
Numai strigătul tare şi tipic al cocoşului poate atrage atenţia. Cele 7-14 ouă din cuibar vor fi
clocite numai de găină, aceasta se ocupă singură şi de pui.
Forme de creştere, rase şi alte tipuri de prepeliţe
Din prepeliţa sălbatică, în decursul timpului, s-au dezvoltat mai multe rase şi mutanţi,
care pot fi interesanţi pentru creşterea în interes comercial.
Japan Seattle
Japan Seattle este o împerechere între specii de prepeliţe americane şi chineze,
crescute de un crescător japonez pasionat.
Aceasta este o prepeliţă cu o ridicată producţie
de ouă şi o impresionantă vitalitate.
Producţia medie de ouă este de 320 de
ouă la un consum de hrană de 7,3kg-7,5kg pe an.
Stabilirea sexului este posibilă după a 18-a – 20-
a zi de viaţă.
Japan Seattle este cea mai răspândită direcţie de creştere pentru producerea şi
comercializarea ouălor de prepeliţă.
Negro Grey (Negru-gri)
Negro Grey este o prepeliţă cu pene negre, la care cocoşul şi găina nu se deosebesc
prin penaj. Stabilirea sexului este posibilă numai la animalul matur. Producţia de ouă este
aceeaşi ca şi la Japan Seattle.
Texudo
Texudo este o încrucişare cu un penaj negricios şi cu pene albe pe piept. Producţia de
ouă este comparabilă cu cea a rasei Negro Grey. Dezavantaj: O recunoaştere a genului este
posibilă abia mai târziu.
Alb – (denumită şi „Argintiu”)
Prepeliţa „Albă” sau „Argintie” este o specie de origine franţuzească cu un penaj de
un alb curat. În urma împerecherii apar mereu câteva specimene cu pene cu pete negre
(mutanţi).
Şi ouăle sunt în mod normal cu coajă albă. Mutanţii depun totuşi în mod obişnuit ouă
pigmentate. Doar atunci când sunt stresate, deranjate în perioada formării oului (prea puţină
apă, prea puţină hrană sau alţi factori de stres), dispare deseori la mutanţi pigmentaţia din
coaja oului, iar mutanţii depun atunci doar ouă cu coajă albă.
Producţia de ouă este şi la această rasă comparabilă cu cea de la celelalte rase
enumerate până acum.
În decursul deceniului trecut au fost crescute mai multe încrucişări între rasele mai sus
menţionate pentru a creşte procentul de carne la urmaşi. Pentru producţia comercială de ouă
de prepeliţă, cea mai potrivită alegere este rasa Japonia Seattle.
Pe lângă aceste rase, importante din punct de vedere al producţiei de ouă şi carne,
există unele, care sunt importante din alte puncte de vedere şi merită o scurtă enumerare.
Prepeliţa pitică chinezească (Excalfactoria chinesis) este ţinută în cuşcă datorită
penjului frumos al masculului şi a taliei reduse.
Pe jumătatea continentului Nordamerican, Bobwhite (Colinus virginianus rigwayi) nu
este rară. Trăieşte acolo pe câmpii şi în savane.
Deoarece această prepeliţă este apreciată ca vânat de către americanii din SUA, ea este
înmulţită de crescători şi mai apoi vândută asociaţiei de vânători.
Pentru a afla mai multe informaţii cu privire la alte rase şi la direcţii de reproducere
care depăşesc conţinutul materialului de faţă, vă sugerăm modalitatea de a apela la ajutorul
internetului.
1.2. Crescătorie mixtă pentru ouă-carne
Organizată în flux continuu, deci cu activitate egală în tot timpul anului respectiv,
crescătoria de dimensiuni medii va avea următoarele faze (la fiecare fază au fost luate în
consideraţie dimensiuni-cadru, care trebuie avute în vedere doar ca şi exemplu):
- părinţii (tineret 0-6 săptămâni, cu 600 capete pe serie – nesexaţi; adulţi 7-34
săptămâni, cu 800 femele şi 264 masculi, din care: 7-14 săptămâni cu 200 femele
şi 66 masculi; 15-21 săptămâni cu 200 femele şi 66 masculi; 22-28 săptămâni cu
200 femele şi 66 masculi; 29-34 săptămâni cu 200 femele şi 66 masculi);
- staţie de incubaţie (1 incubator x 4000 locuri ouă; 1 eclozionator x 2000 locuri
ouă);
- creştere tineret (capacitate 10500 locuri pe serie = 7 module x 1500 locuri);
- punct de tăiere (pentru 625 prepeliţe pe săptămână).
Dimensiunile crescătoriei ca efective şi ca spaţii de creştere sunt orientative.
O astfel de crescătorie poate produce anual cca 32500 prepeliţe pentru carne şi 31200
puicuţe hibride pentru ouă, ambele livrabile la vârsta de 6 săptămâni.
Crescătoria poate fi amenajată în spaţii deja existente, iar fluxul tehnologic va fi liniar,
începând cu tineretul de reproducţie părinţi de o zi şi terminând cu punctul de tăiere.
8 6 4 3 2
7 5 1
Crescătorie de prepeliţe cu producţie anuală de cca. 63700 capete tineret de 6 săptămâni:
1 – filtru sanitar; 2 – tineret de reproducţie; 3 – adulte de reproducţie; 4 – sală incubaţie; 5 – sală ecloziune; 6
– creştere tineret 0-6 săptămâni; 7 – punct de tăiere; 8 – livrare produse.
Puicuţele de 6 săptămâni rezultate (600 cap. pe săptămână, 31200 cap. pe an) vor fi
organizate într-o fermă separată, din considerente atât sanitar-veterinare cât şi organizatorice.
1.3. Crescătorie pentru producţia de carne
În funcţie de posibilităţile materiale şi de spaţiul disponibil, crescătoria pentru
producţia de carne poate fi prevăzută şi cu secţie de reproducţie, staţie de incubaţie, respectiv
cu punct de tăiere.
În cazul unui flux complet, organizarea crescătoriei se ca face în următoarele secţuni:
- părinţi ( tineret 0-6 săptămâni; adulte 7-34 săptămâni);
- staţie de incubaţie ( 1 incubator; 1 eclozionator – 50% din capacitatea
incubatorului);
- creştere pui de carne ( 7 module);
- punct de tăiere.
16
Fluxul tehnologic este identic cu cel al exploatării mixte, cu singura deosebire că la
vârsta de 6 săptămâni toţi puii sunt destinaţi sacrificării.
Dimensionarea crescătoriei se va face după posibilităţi, cu precizarea că, de la fiecare
femelă adultă se obţin ( în ciclul de ouat de 29 de săptămâni) : 139 ouă x 90% incubabile x
72% ecloziune, adică 90 de pui de o zi de femelă.
Dacă avem în vedere o crescătorie simplă, fără reproducţie, incubaţie proprie şi punct
de tăiere, este preferabilă popularea-depopularea totală, cu pui de o zi primiţi de la altă staţie
de incubaţie, alegând, de asemenea, dimensiunile dorite.
1.4. Crescătorie pentru producţia de ouă
Cea mai simplă crescătorie este cea gospodărească, compusă dintro singură minibaterie
de 20-30 prepeliţe, care asigură necesarul de ouă al unei familii formate din 3-5
membri, în care consumul de ouă de găină este înlocuit total cu ouă de prepeliţă, recunoscute
ca ouăle cele mai dietetice, comparative cu alte specii de ouătoare. Un ou de găină de 62
grame poate fi înlocuit cu 5 ouă de prepeliţă de câte 12,4 grame.
Consumul anual maxim al unei persoane, de 250 ouă de găină, poate fi deci satisfăcut
cu 1250 ouă de prepeliţă, iar o familie de 4 persoane are nevoie anual de 5000 ouă prepeliţă,
adică de o medie zilnică de 13-14 ouă. La un procent mediu de ouat de 65% este suficientă o
mini-baterie de cca. 20 prepeliţe ouătoare, care poate fi amplasată cu uşurinţă pe balcon, în
pod sau într-o nişă.
Dacă însă se are în vedere organizarea unei crescătorii specializată pentru
valorificarea ouălor, se recomandă un număr de 500 – 10000 prepeliţe, cu producţii anuale de
până la 2,5 milioane ouă şi un consum zilnic de furaje de la 12 la 250 kg.
Curba economică de ouat a unei prepeliţe este cuprinsă între vârsta de 6 şi 36 de
săptămâni.
În funcţie de valoarea biologică a
prepeliţelor, de condiţiile tehnologice şi de
calitatea furajelor administrate, prepeliţele pot
fi menţinute în ouat un an şi chiar mai mult,
nivelul de ouat situându-se la valori de 50-
60%. Japonezii susţin ca prepeliţa lor ouătoare
produce cca. 290 ouă pe an, cu un vârf de 90-
17
95% în lunile 2-4 de ouat şi
menţinerea la un nivel de 70%
ouat în luna a 12-a de producţie.
Pe considerentele arătate,
d-voastră, crescătorii de prepeliţe
puteţi decide să vă profilaţi şi să
vă dimensionaţi crescătoriile
proprii după dorinţă şi posibilităţi,
orice crescătorie de dimensiuni
medii putând fi exploatată cu
succes dacă va fi respectată cu
stricteţe tehnologia de creştere.
II Construirea coteţului
Suprafaţa unui coteţ se stabileşte luând în considerare numărul animalelor cumpărate (
cele pentru ouat sau pentru creştere). O suprafaţă de teren de 3 x 6 metri = 18m2 asigură loc
pentru cca. 1300 animale în cuşti pe două etaje şi pentru un culoar de trecere şi deservire între
ele. Astfel rezultă: 16 cuşti cu 1,20m x 0,75m suprafaţă de teren = 0,9m2 a 80 animale de
cuşcă, se ajunge la un efectiv total de 1280 de animale.
Dacă se instalează trei etaje, atunci se măreşte numărul la 24 cuşti a câte 90 animale =
2160 animale pe o suprafaţă de grajd de 18m2, adică 18m2/2160 = 120 animale pe fiecare m2
de suprafaţă de coteţ.
Înălţimea unei singure cuşti nu ar trebui să depăşească cca. 25-30 cm. Prepeliţele – ca
păsări tipice care clocesc pe câmpie – sunt animale foarte sperioase, care la evenimente
neobişnuite, deseori îşi iau zborul rapid şi pot să-şi rupă uşor gâtul atunci când îşi iau zborul
şi se lovesc de acoperişul cuştii în cuştile mai înalte, deoarece în momentele de spaimă ele
ating o asemenea viteză încât corpul lor fragil nu mai poate depăşi fără urmări impactul.
Pentru începători este recomandabil să înceapă cu două până la patru cuşti. Acestea
necesită un capital de începere mic şi oferă posibilitatea de a acumula experienţa necesară.
Pentru cuştile mobile, locurile de aşezare ale acestora trebuie să fie finisate în aşa fel
încât să încapă două sau trei etaje, pentru a evita lucrările de tâmplărie ulterioare în grajdul
18
deja ocupat de animale, deoarece acest lucru ar provoca doar nelinişte şi stres animalelor deja
instalate.
La alcătuirea planului unui coteţ trebuie chibzuit de la bun început dacă se preferă
cuşti fixe sau mobile. Cuştile mobile au avantajul că,
la curăţenie, pot fi uşor luate din locul de
poziţionare.
Igiena trebuie să fie o cerinţă majoră la
creşterea oricărui animal. De asemenea
punctualitatea, liniştea şi un sens pentru ordine (
animalele au un deosebit simţ al timpului – ele nu
cunosc „ perioada de vară” ci doar o „ perioadă
însorită”, care, în funcţie de specia animalului, poate
să fie exactă, la minut).
Majoritatea preferă cuştile mobile, executate din bare rotunde de oţel de 8 mm ( fierbeton/
bare de oţel) pentru podea şi din bare rotunde de oţel de 5mm pentru celelalte părţi ale
ramei.
Modul de construire al coteţului se orientează îndeosebi în funcţie de clima ţării sau
regiunii unde se doreşte înfiinţarea crescătoriei sau fermei de prepeliţe.
În regiunile calde cu temperaturi exterioare de 30 până la 35oCelsius se practică un
tip de construcţie deschis. Aici este avantajoasă o construcţie pe rame de lemn, pe care se
fixează plasă de sârmă zincată cu ochiuri de 0,5 sau 1 ţol. Pentru acoperiş se pot folosi
diferite materiale locale naturale. Acestea oferă o ventilare mult mai bună spre deosebire de
materialele pentru acoperiş fabricate industrial, cum ar fi tabla zincată, eternit sau plăcile de
ciment, care acumulează căldura şi o radiază spre interior, ceea ce, în cazul unor temperaturi
ale aerului de peste 30oCelsius nu este nici plăcut şi nici favorabil pentru animale.
La un tip uşor de construcţie trebuie avut în vedere ca grajdul să fie asigurat împotriva
şobolanilor şi şoarecilor, dar şi a pisicilor. Aceste animale, care sunt percepute de prepeliţe
drept duşmani, pot declanşa prin prezenţa loca panică în grajd. Panica înseamnă stres, stres
care poate duce la scăderea randamentului. Pe lângă acest lucru să nu uităm că rozătoarele
sunt purtătoare de agenţi patogeni şi paraziţi, şi pe lângă toate acestea rod hrana specifică
prepeliţelor.
În regiunile mai reci se recomandă un tip de construcţie care să fie sigur iarna,
rezistent la ger. În ceea ce priveşte materialele de construcţie ar trebui să vă orientaţi în
19
funcţie de posibilităţile locale. Şi în acest caz, o construcţie uşoară, izolată corespunzător, ar
trebui să vă îndeplinească scopul.
Indiferent de regiunea sau de amplasamentul terenului este necesară asigurarea pe tot
parcursul anului a curentului electric şi a apei înainte de începerea construcţiei grajdului.
Atenţie: Şi prepeliţele mature sunt sensibile la frig. La temperaturi mai mici de 15-
10oC încetează ouatul.
Prepeliţa, chiar şi cea domestică, este sălbatică, timidă şi foarte sperioasă motive
pentru care se recomandă construirea grajdului într-un loc liniştit şi fără tulburări exterioare.
Fiecare incident ieşit din comun este perceput drept stres de către animale. Chiar şi o
acoperire a capului într-un mod mai ciudat sau o îmbrăcăminte mai ciudată a îngrijitorului
poate declanşa panică în rândul prepeliţelor. Unii crescători, pentru a diminua zgomotele
necunoscute, lasă în permanenţă un radio să funcţioneze.
20
III Reproducţia
Creşterea, într-un sens mai larg, se referă la „înmulţire”, dar şi la „eliminare”. Ţelul
final este acela de a produce urmaşi, care să fie mai buni decât părinţii. Acest lucru însemnă
controlarea calităţilor şi performanţelor animalelor stabilite pentru creştere sau înmulţire,
ceea ce reprezintă ţelurile unei crescătorii în interes comercial.
Numai animalele cele mai bune sunt recomandate pentru a fi înmulţite. În sălbăticie
numai animalele suficient de puternice pentru a supravieţui condiţiilor de mediu extreme au
şansa de a se înmulţi.
Creşterea înseamnă şi stabilirea unor scopuri de creştere precise, clare. Acestea pot
varia în funcţie de interese.
Ca şi viitori crescători de prepeliţe, vă veţi stabili ca ţel şi în perioada de creştere a
găinii ouătoare randamente ridicate la un consum normal de hrană şi, de asemenea o lungă
perioadă de ouare. O lungă perioadă de ouare implică şi o bună vitalitate. Un animal mai
puţin vital va ceda înainte de sfârşitul perioadei de ouare printr-o moarte prematură. Şi
mărimea ouălor ar trebui să constituie un ţel.
3.1. Alegerea materialului de reproducţie şi caracteristicile
acestuia
Alegerea animalelor anume pentru înmulţire trebuie să se facă după calităţile
exterioare ( Fenotip).
Prepeliţa domestică se diferenţiază de cea sălbatică prin cântatul masculului şi prin
penajul diferit colorat al acestuia.
Domesticirea a fost făcută în sec. XII. La începutul secolului nostru, producţia s-a
orientat atât către carne cât şi către ouă, iar în timpul celui de-al doilea război mondial
creşterea prepeliţei aproape că a încetat. După 1960 a fost înregistrată o mare revenire. În
prezent, în Japonia, carnea de prepeliţă se află pe locul doi după carnea de găină şi de
asemenea se produc foarte multe ouă.
În Europa, prepeliţa domestică a fost importată în urmă cu 70 de ani, în Italia şi Franţa
cu 40-45 de ani, iar în Romania cu 30-35 de ani în urmă.
Rasa (suşa) franceză de prepeliţă are o greutate de cca. 150 grame femela şi 120
grame masculul, cu diferenţe de greutate notabile între diferite suşe. Sexele se pot distinge la
21
vârsta de 3 săptămâni, femela având pieptul şi gâtul maro-roşcat închis, fără pete, iar
masculul pieptul şi gâtul de culoare mai deschisă, împestriţat (pătat) cu negru. De asemenea,
cloaca femelei este alungită transversal, în timp ce cloaca masculului prezintă o excrescenţă
de culoare roz şi neacoperită cu penaj.
Ouăle, cu desen specific, sunt lungi de 3 cm, late de 2,5 cm şi au o greutate de 9-12
grame.
Puiul de o zi cântăreşte 5-10 grame (în medie 7 grame), având o creştere foarte rapidă
în primele zile după ecloziune.
Prepeliţa din suşa italiană este ceva mai redusă în greutate faţă de suşa franceză.
Prepeliţa japoneză (care se află la originea prepeliţelor domestice din Europa) s-a
format pe baza prepeliţelor sălbatice din China şi Japonia. Acestea au o longevitate de 3-4
ani, dar s-au văzut exemplare în vârstă de 6-7 ani.
Iată caracteristicile prepeliţei japoneze, prezentate chiar de japonezi:
- femela are greutatea de 150 de grame şi produce pe an cca. 300 de ouă a câte 10
grame (deci, 3 kg de ouă, de 20 de ori greutatea corporală proprie, faţă de o găină
ouătoare care produce ouă în greutate de 8 ori greutatea corporală proprie);
- perioada de incubaţie a ouălor: 16-17 zile, faţă de 21 zile la găină sau 28-30 zile la
raţă, gâscă, curcă;
- produce primele ouă la vârsta de 40 zile, faţă de cel puţin 120-150 de zile la alte
specii de păsări;
- are nevoie de o temperatură de demaraj sensibil egală cu a puilor de găină;
- are nevoie de un spaţiu redus de creştere (într-o cameră de 3 x 3 m pot fi crescute
500 de prepeliţe);
- ouăle de prepeliţă au valoare nutritivă superioară faţă de cele de găină, sunt
dietetice şi sunt recomandate medical;
- găinaţul de prepeliţă este foarte bun ca îngrăşământ natural.
La noi în ţară, există la diferiţi crescători, populaţii de prepeliţe de o foarte bună
calitate, aduse din afară, în special din Ungaria, Franţa, Italia.
De-a lungul timpului s-a obţinut şi un tip de prepeliţă pentru carne, care poate avea o
valoare ridicată:
- greutatea la 5 săptămâni: 202 grame masculul şi 208 grame femela;
- spor mediu zilnic 0-5 săptămâni: 5,6-5,7 grame;
- consum de furaje: 14,5 grame pe zi;
22
- consum specific: 2,57 kg/ kg spor;
- randament la tăiere: 78-80%, din care pieptul reprezintă 32-33%;
- la sacrificare, sângele emis (8-10 ml) reprezintă cca. 4% din greutatea corporală,
iar penajul, 5-6 grame, adică cca. 3% din greutatea corporală.
Atenţie: Înainte de alegerea materialului de reproducţie trebuie să vă decideţi asupra
tipului de crescătorie (mixtă, carne, ouă) şi în funcţie de opţiunea aleasă să vă procuraţi
materialul.
În momentele selectării materialului este suficient să selectaţi păsările care au o
greutate corporală bună (cca. 140-150 grame), ochi limpezi, abdomen plin, picioarele
suficient de îndepărtate şi care dau impresia unei vitalităţi generale. Pentru aceste femele
puteţi alege pentru împerechere cocoşi din alte crescătorii dar numai în condiţiile în care
proprietarii vă pot oferi destule informaţii cu privire la randamentul de ouare precum şi la
pierderile din timpul perioadei de creştere şi de ouare. Dacă nu vă pot oferi nici un fel de
informaţie cu privire la aceşti factori de randament este indicat să căutaţi un alt crescător.
Chiar şi durata perioadei de ouare, deci intervalele de timp în care găina ouă, precum
şi intervalele intermediare, trebuie luate în considerare în momentul alegerii. Perioadele lungi
de ouare de 5-7 zile cu intervale de câte o zi, timp în care găina nu depune ouă, aduc un
randament anual mai ridicat decât cele cu perioade de 2 până la 3 zile.
În cazul în care doriţi să deveniţi un crescător pasionat nu este de ajuns să alegeţi
animalele după calităţile exterioare. Veţi alege aceste animale şi după calitatea zestrei
genetice (genotip). Acest lucru implică o mai atentă controlare a fiecărui animal în parte.
Controlul individual
După cum v-am prezentat până acum, numai animalele cele mai bune trebuie
introduse în procesul de creştere şi înmulţire. Pentru a le putea alege pe cele mai bune trebuie
să întreprindeţi un control individual. Dacă cumva vă gândiţi că aţi putea face acest control
prin căderea din cuib, ca în cazul găinilor, trebuie să vă atenţionam că nu este adecvat şi în
cazul prepeliţelor. Vă spunem acest lucru luând în considerare faptul că prepeliţa este
domesticită doar de un scurt timp, deci poate fi iritată uşor. Cu siguranţă ar intra în panică
într-un cuib dotat cu un mecanism automat de închidere prin trapă. În concluzie, controlul
individual în cazul prepeliţelor presupune aşezarea fiecărei găini alese pentru creştere într-o
cuşcă separată şi notarea tuturor factorilor de randament. Această metodă solicită foarte multă
muncă.
23
Animalele pentru controlul individual le veţi alege după aparenţele exterioare dintr-o
grupă care a depus o activitate de ouare de 6 sau 8 luni. Abia în acest mod veţi putea şti dacă
aceste animale au o vitalitate bună. Însemnările pe care le veţi face zilnic cu privire la factorii
de randament stabiliţi mai devreme, ca numărul ouălor (pe săptămână / pe lună), mărimea
ouălor, pigmentarea şi tăria cojii de ou etc. vă vor ajuta la recunoaşterea în scurt timp a
animalelor cele mai potrivite pentru creştere şi înmulţire.
Pentru a putea compara şi arhiva notiţele care evidenţiază randamentele fiecărui
animal pe o listă, puteţi întocmi un cod care să sintetizeze cele mai importante date cu privire
la indicii de randament.
În continuare vă prezentăm un exemplu de listă de control pentru ca astfel d-voastră să
vă puteţi face o idee despre întocmire şi interpretarea datelor adunate în această listă.
Codul din patru caractere va fi interpretat astfel:
- prima cifră = mărimea oului
- a doua cifră = forma oului
- a treia cifră = coaja oului
- a patra cifră = pigmentarea
Criteriile de evaluare a codului de patru caractere:
1 = foarte bine
2 = bine
3 = mulţumitor
0 = nu este suficient
/ = neouat
C = ou fără coajă de calciu
S = selectat pentru creştere
T = tăiat
O = pentru ouare
24
Data/
Nr.
#1 #2 #3 #4 #5 #6 #7 #8 #9 #10
1.08.09 2111 C 2223 2111 1111 / 2330 2222 1100 3223
2.08.09 2111 / 2223 2111 1111 / 3330 2221 1100 3223
3.08.09 2111 C 2220 2111 1111 / 3333 2221 1200 3223
4.08.09 2111 / 2223 / 1111 / 3330 2221 1200 3222
5.08.09 2111 C 2223 2111 1111 / 2333 2221 / 3323
6.08.09 2111 / / 2111 / 0330 2333 2221 1200 /
7.08.09 2111 C 2323 2111 1111 / 2333 / 1200 3323
8.08.09 / C 2223 / 1111 / / 2222 1200 3323
9.08.09 2111 / 2323 2111 1111 / 2330 2221 1200 3323
10.08.09 2111 C / 2111 1111 / 2330 2221 1200 3223
11.08.09 2111 / 2233 1111 1111 / 2330 2221 / /
12.08.09 2111 C 2223 / / 0333 2333 2221 1200 3223
13.08.09 2111 C 2233 1111 1111 / 2333 2222 1200 3223
14.08.09 2111 C 2233 1111 1111 / 2333 2222 1200 3223
Sumă 13 9 12 11 12 2 13 13 12 12
Decizie S T O O S T O S T O
Listă de control individual
Explicaţii şi interpretări ale listei de control individual:
Găina #1:
depune ouă în perioade de timp lungi cu un interval de o zi; mărimea oului bine (2);
forma oului foarte bună (1); coaja oului şi pigmentarea foarte bună (pentru fiecare 1)
– deci va fi selectată pentru reproducere.
Găina #2:
25
produce numai ouă fără coajă de calciu. Ouăle se pot folosi numai în cadrul
gospodăriei fără a se putea comercializa – va fi tăiată.
Găina #3:
perioadele de ouare încă acceptabile, mărimea oului, forma oului şi coaja bune,
pigmentarea mulţumitoare – va fi ţinută ca găină ouătoare.
Găina #4:
perioadele de ouare scurte, în rest date bune – va fi ţinută ca găină ouătoare.
Găina #5:
perioade lungi de ouare, toate datele sunt foarte bune – va fi selectată pentru
reproducere.
Găina #6:
depune 2 ouă în 14 zile; mărimea ouălor şi pigmentarea nu sunt mulţumitoare, forma
şi coaja mulţumitoare – va fi tăiată.
Găina #7:
depune ouă în perioade lungi, date bune până la mulţumitoare - va fi ţinută ca găină
ouătoare.
Găina #8:
depune în perioade lungi cu un interval de o zi, toate datele sunt bune până la foarte
bune - va fi selectată pentru reproducere.
Găina #9:
perioadele de ouare destul de bune, mărimea şi forma ouălor foarte bună respectiv
bună, coaja oului şi pigmentarea nu sunt de ajuns, ouăle depuse sunt crăpate - va fi
tăiată.
Găina #10:
perioadele de ouare încă bune sau mulţumitoare, toate celelalte date bune până la
mulţumitoare - va fi ţinută ca găină ouătoare.
Aceste explicaţii ar trebui să fie suficiente pentru a vă arăta ce diferenţe mari de
randament pot apărea într-o grupă. S-a demonstrat prin practică faptul că randamentul de
creştere al efectivului se ridică cu până 20% dacă se taie ouătoarele slabe sau găinile care nu
depun nici un ou.
Aceste controale trebuie întreprinse în special atunci când ouătoarele înaintează în
vârstă. La găinile care au un an sau chiar mai mult scade fertilitatea până la 60-70% chiar
26
dacă acestea sunt împerecheate cu cocoşi mai tineri. În acest moment ele nu mai sunt
pretabile pentru creştere. În mod normal rata de fecundare este de 90-95% la un raport de 1:3,
deci un cocoş la trei găini. Randamentul de ieşire a puilor din ou va fi atunci de 80% din
ouăle depuse. La găinile bătrâne 30-40%din ouă sunt nefertile. La acestea creşte şi numărul
de embrioni morţi. Cumularea acestor doi indici pot scădea în final rezultatul de ieşire al
puilor din găoace la 60 sau chiar 50%.
În momentul în care veţi folosi rezultatele acestei liste în selectarea populaţiei veţi
observa că randamentul de ouare al grupei va creşte cu cca. 10%.
Găinile nepretabile pentru reproducere se vor întoarce printre celelalte dar numai în
condiţiile în care au un randament de ouare mulţumitor.
Efectuarea controlului individual vă va arăta că în fiecare grupă de control există
animale care nu sunt demne de cheltuială pentru hrană. Câteva exemple dintre acestea sunt:
- găinile care nu ouă deloc;
- găinile care nu depun decât ouă fără coajă de calciu;
- găinile care nu depun nici un ou (sub greutate);
- găinile care depun ouă la intervale lungi (de ex. 1 ou pe săptămână);
- găinile care decât ouă cu coji crăpate (o compoziţie slabă a cojii).
Aceste animale trebuie să aterizeze fără excepţie în oală.
3.2. Reproducţia. Obţinerea ouălor pentru incubaţie
După ce aţi ales animalele pentru creştere le veţi marca după care le veţi plasa în
cuşca pentru împerechere. Marcarea animalelor pentru creştere o puteţi face fie prin inele
potrivite pe picior, fie prin marcaje numerotate pe aripile puilor.
Animalele selectate şi numerotate pentru creştere le veţi împerechea singure sau în
grupe de câte 3-4 găini cu cocoşi care au randamente similare şi care provin dintro linie
sanguină cu orientări spre randamente ridicate. Ouăle pentru clocire le veţi pune la clocit
separat în aşa-numitele cutiuţe pentru ieşitul puilor din găoace, pentru ca d-voastră să puteţi
identifica puii după ce au ieşit din găoace. După ce au ieşit veţi marca puii şi îi veţi pune în
grupele de creştere.
Puii, generaţia F1 (generaţia filială 1) vor fi din nou controlaţi individual pentru
randamentele lor. Datorită unei rapide formări a unei generaţii de prepeliţe (cca. 1 an) se va
vedea foarte repede dacă animalele parentale sunt ereditari pozitivi sau negativi. În cazul în
care există ereditari negativi îi veţi scoate din reproducere.
27
Cu ajutorul acestei metode, care s-a dovedit a fi foarte bună, crescătorii de prepeliţe au
obţinut de-a lungul mai multor ani de creştere, familii care îşi vor lăsa moştenire materialul
genetic pozitiv.
Cu aceşti ereditari demonstraţi pozitivi ar trebui întemeiată o crescătorie singulară.
Crescătoria curată înseamnă totuşi şi incest, deci împerecherea rudelor apropiate de sânge.
Părerile cu privire la incest sunt împărţite în rândul crescătorilor. Unii dintre aceştia se
feresc de el pe când alţii denumesc incestul ca fiind cheia succesului într-o crescătorie. Pe de
o parte în urma incestului pot apărea unele defecte, anomalii; pe de altă parte se pot obţine în
urma unui incest între rudele foarte apropiate randamente foarte ridicate.
Dacă se foloseşte incestul, creşte probabilitatea ca tatăl şi mama să deţină acelaşi
material genetic moştenit. Acest lucru se poate transmite la urmaşi atât în bine cât şi în rău.
Cu alte cuvinte, în astfel de cazuri pot ieşi din găoace pui cu caracteristici fizice slabe.
Aceştia vor fi înlăturaţi. Pe de altă parte prin incest se pot obţine linii care pot da mai departe
caracteristicile dorite curate şi astfel se creează linii de sânge cu un randament puternic.
În creşterea prepeliţelor, în cazul în care folosiţi incestul, este recomandată refacerea
genetică a liniilor de sânge după mai multe generaţii (după şase până la opt generaţii sau mai
mult) prin împerecherea cu animale din efective străine, deoarece altfel se poate ajunge la
obliterarea sângelui şi astfel la un salt înapoi în randamentul de ouare.
3.2.1. Creşterea tineretului de reproducţie
Tineretul de reproducţie poate fi crescut atât la sol, cât şi în baterii. Pentru ambele
sisteme de creştere sunt necesare următoarele măsuri:
- spălarea şi dezinfectarea spaţiilor de creştere şi odihna acestora cel puţin o
săptămână înainte de populare;
- menţinerea puilor de o zi în eclozionator până la uscarea totală a acestora; nu
trebuie să ne temem de înfometarea lor, deoarece au în vitelus rezervă de hrană
pentru 24 de ore;
- aşternutul (de pe sol sau din cuşca de demarare, dacă este cazul) să fie uscat, bun
absorbant al umidităţii, nu prea grosier, aşezat în strat uniform;
- sistemul de încălzire să fie pus în funcţiune din timp astfel ca la populare să se
poată asigura temperatura de 37-400C;
- la populare, se recomandă ca puii să fie lăsaţi cca. 30 minute în întuneric, pentru
odihnă;
28
- în continuare, trebuie să asiguraţi mai întâi apa, la o temperatură medie
(temperatura prea scăzută provoacă indigestii, iar cea prea ridicată permite
multiplicarea germenilor patogeni); în apă este preferabil să fie dizolvate vitamine
şi antibiotice, iar puii vor fi introduşi – la populare – unul câte unul cu ciocul în
apă pentru o primă hidratare şi pentru a repera locurile de adăpare;
- creşterea tineretului se va face în două faze: demarajul (10 zile iarna, 7 zile vara)
şi creşterea propriu-zisă (până la 5 săptămâni), după care se transferă în spaţiile
de adulte sau se livrează pentru carne.
Creşterea la sol
Este un sistem care se utilizează din ce în ce mai rar, dar în continuare vă vom
prezenta câteva detalii:
- camera de creştere, dezinfectată şi încălzită, cu aşternut corespunzător, va putea
avea suprafaţa de 3 până la 16 m2;
- pe perioada de demaraj, densitatea poate fi de până la 150 cap./m2, scăzând la 100
cap./m2, la vârsta de 6 săptămâni;
- eleveuza (sau alte sisteme de încălzire) trebuie să asigure 37-400C la demaraj, în
continuare, temperatura putând fi scăzută cu 3-40C pe săptămână astfel:
- săptămâna 1 37-400C - săptămâna 4 27-290C
- săptămâna 2 34-360C - săptămâna 5 24-260C
- săptămâna 3 30-320C - săptămâna 5 22-240C
Temperatura de 22-240C trebuie asigurată şi în restul halei şi menţinută după vârsta de
6 săptămâni, când dispare utilitatea eleveuzei;
- împrejurul eleveuzei, la cca. 50 cm de marginea acesteia, se va dispune, circular,
un PFL înalt de 35-50 cm, formând un ţarc sub eleveuză, pentru ca puii să nu se
îndepărteze în primele 7 zile de viaţă de sursa de căldură. După 7 zile, ţarcul poate
fi lărgit până către pereţii camerei şi apoi ridicat;
- nu se vor creşte în aceeaşi încăpere pui de vârste diferite;
- în primele zile de viaţă, se pot administra cu succes cca. 0,5 grame de gălbenuş
bine fiert, pentru fiecare pui, iar după câteva zile se poate introduce în amestec şi
puţin lapte, pentru umectarea furajului;
- până la vârsta de 3 săptămâni se va asigura un metru liniar de jgheab de furajare
pentru fiecare 80-100 de pui. După 3 săptămâni, frontul de hrănire şi adăpare
29
trebuie mărit cu 50%. Jgheaburile bor fi ridicate pe măsura creşterii puilor, tot
timpul mărirea lor superioară fiind egală cu înălţimea spatelui puilor;
- este preferabil un iluminat de 24 de ore din 24.
Atenţie: La mortalităţile mari din primele 5 zile de viaţă, care pot ajunge până la 10 şi
chiar 15%. Acestea se datorează, în special, problemelor alimentare, şi de aceea o furajare
cu reţete complete, cu furaje de bună calitate şi o igienă perfectă a hrănirii şi adăpării sunt
necesare în această perioadă critică.
Din vasta experienţă a unor crescători, demararea puilor de prepeliţă în ţarc, sub
baterie, poate crea următoarele probleme:
- apariţia „şpagatului”: s-a constatat că sistemul folosit la puii de găină, de a utiliza
în primele zile de viaţă coli de hârtie, pe care se aşează primele cantităţi de furaje
combinate, ca puii să înveţe de foarte mici să mănânce, nu este recomandat la puii
de prepeliţă. S-a folosit experimental în acest sens, însă, a fost abandonat repede
deoarece puii alunecau frecvent pe colile de hârtie lucioasă şi îşi deformau
picioarele de la articulaţia coxofemurală, rămânând în poziţia „şpagat”. Neştiind
cum să contracareze această situaţie şi observând că tot mai mulţi pui intră în
poziţia „şpagat”, au smuls o perdea mare de la o fereastră şi au întins-o pe toată
suprafaţa ţarcului. Măsura a fost salutară, puii reuşind foarte bine să-i prindă
ghearele pe ţesătura perdelei, „şpagaturile” încetând imediat.
Nu se recomandă, ca în cazul nostru fortuit să se folosească materiale scumpe,
dar utilizarea unor ţesături grosiere, sau chiar o hârtie foarte rugoasă, care să
asigure totodată uniformitatea spaţiului de creştere şi să izoleze puii de un aşternut
grosier (şi adesea nu suficient de salubru) este de strictă necesitate.
- Înecarea puilor în adăpători: crescătorii cu experienţă ştiu cât de mici sunt puii de
prepeliţă (7 grame, mai exact cât un vârf de deget), dar cât de vioi de mişcă în
interiorul ţarcului. Unii dintre aceştia au încercat să adape puii de prepeliţă din
jgheaburile liniare, folosite pentru startul puilor de găină, dar această experienţă a
fost la fel de nefericită: puii care se apropiau de adăpătoare, intrau în ea, se udau
pe toată suprafaţa corpului sau chiar se înecau. Şi în acest caz a trebuit să fie luată
o măsură de urgenţă: au spart cărămizi şi le-au introdus în adăpători, astfel încât
puii nu au mai putut intra cu tot corpul în apă, ci, aşezaţi pe bucăţile de cărămidă,
s-au adăpat în noile condiţii, fără a avea accidente ca în cazul iniţial.
30
- zburarea puilor din ţarc: după vârsta de 7 zile, este greu ca puii să nu zboare peste
marginea acestuia, chiar dacă are înălţimea arătată mai sus. Lipsiţi de căldură, apă
şi chiar mâncare, chiar pe o perioadă foarte scurtă, se pot anemia şi chiar muri. De
aceea, de îndată ce se observă intenţia acestora de a evada, imediat se va desfiinţa
ţarcul sau se va lărgi până către pereţii camerei şi apoi va fi ridicat.
Creşterea în baterii
Sunt cunoscute trei sisteme de creştere în baterii:
a) Sistemul Japonez, cu cuşcă de demaraj având două compartimente: 1/3 din cuşcă
închisă, încălzită (dormitor) şi 2/3 din cuşcă deschisă, neîncălzită, ca spaţiu de
mişcare. Încălzirea se face doar cu bec electric de 60 W (iarna) sau 40 W (vara),
căldura venind de sus, întrucât prepeliţa preferă să-şi simtă capul încălzit. Podeaua
este un grilaj de lemn, peste care se aşează rogojini sau pungi de cânepă. Demarajul în
aceste cuşti durează 7 zile vara şi 10 zile iarna.
Sunt două dimensiuni de cuşti: mică (pentru 50-100 de capete) şi mijlocie
(pentru 100-200 capete). Se pot dispune 5 cuşti una peste alta.
După 7-10 zile, puii se transferă în cuştile de creştere, unde sunt ţinuţi până la
30 de zile, când se trec în cuştile de adulte.
Hrănirea şi adăparea, în faza a doua, se fac prin peretele frontal, cu plasă de
1,5 cm (în faza I de creştere, peste plasa de 1,5 cm se suprapune o plasă cu ochiuri
mai mici, prin care puii pot doar să-şi scoată capul, nu şi corpul, pentru hrănire şi
adăpare).
Încălzirea se face cu rezistenţe electrice şi termostat.
Se pot dispune până la 10 cuşti una peste alta. Jgheabul este comun pentru
hrănire şi adăpare. El este împărţit în trei compartimente egale, dintre care cel mediu
este utilizat pentru apă, iar cele două laterale pentru furajare. În primele zile după
ecloziune, furajele se presară şi pe jos, pe bucăţi de hârtie poroasă sau în jghebuleţe
speciale, până când puii au acces la hrănitoare.
În primele zile trebuie asigurată puilor o umiditate crescută în camera de
creştere, prin dispunerea unor tăviţe cu apă.
Camera trebuie să fie bine aerisită, dar fără curenţi de aer.
b) Sistemul de creştere în baterii bifazial, a fost practicat de I.C.P.C.P.A.M. Baloteşti, iar
în continuare vă vom reda schiţa acestor baterii.
31
Demararea se face într-o baterie simplă cu 3 niveluri şi 6 compartimente. Plasa
podea are ochiurile foarte mici (sub 1 cm2). Deasupra fiecărui compartiment este dispusă,
sub plafonul cuştii, o rezistenţă electrică de 500 W. Hrănirea şi adăparea se fac din tăviţe
mobile cu marginea joasă, dispuse pe plasa podea. În fiecare compartiment se introduc
130 capete la densitatea de 150-160 cap./m2. Transferul din bateria de demaraj în cea de
creştere se face la 21 de zile.
Creşterea se face într-o baterie cu 7 niveluri, unde se introduc cca. 490 pui (7
niveluri x 70 pui), la o densitate de 120-140 pui/m2. Sub plasa podea, la fiecare nivel vor
exista tăviţe de colectare a dejecţiilor. Hrănirea se va face din jgheaburi dispuse pe o
latură a bateriei, iar adăparea se va face tot din jgheaburi dispuse pe cealaltă latură a
bateriei. Transferul în bateria de adulte se face la 5-6 săptămâni.
c) Al treilea sistem pare cel mai simplu, şi asta deoarece atât demararea cât şi creşterea
până la 5 săptămâni se fac într-o singură baterie.
În ceea ce priveşte schimbările, acestea se fac numai la plasa podea peste care se
aşează în perioada de demarare o podea suplimentară din material plastic, cu ochiuri
foarte mici şi la peretele frontal, unde, de asemenea există două poziţii de lucru (pentru
prima şi a doua fază de creştere, cum s-a mai arătat la bateria de tip japonez.
În comparaţie cu creşterea la sol, trebuie luate următoarele măsuri suplimentare în
cazul în care utilizăm bateriile:
- jgheaburile de hrănire şi cele de adăpare să fie bine luminate pentru a putea fi
percepute cu uşurinţă de către pui;
- scoaterea şi golirea tăviţelor mobile pentru dejecţii trebuie să fie făcută des
(preferabil zilnic) şi sub nici o formă doar în momentul în care stratul de dejecţii
ajunge la nivelul podelei cuştii;
- cuştile să fie corect confecţionate pentru a nu permite evadarea păsărilor, care în
afara cuştilor nu dispun de apă şi mâncare şi se pot compromite.
În următorul tabel vă sunt redate normele de confort tehnologic la prepeliţe.
Aceste norme sunt recomandate de ITAVI-Franţa, iar la temperatură sunt puţin mai scăzute decât cele japoneze.
Crescătorii de păsări din SUA prezintă graficul sporului în greutate şi consum de
furaje la tineretul de prepeliţă. Se va remarca sporul mare din primele două săptămâni de
32
viaţă şi apoi sporul din ce în ce mai mic pe următoarele 3 săptămâni şi o greutate relativ mică
la 5 săptămâni a suşelor americane de prepeliţă.
Norme de confort tehnologic la prepeliţe
Vârsta în săptămâni 0 1 2 3 4 5
Greutate vie 5,9 37,9 63,8 84,0 100 111,2
Spor greutate _ 32 25,9 20,2 16,0 11,2
Consum furaje/
săptămână
_ 60,8 95,5 109,4 102,9 115,4
Consum furaje cumulat _ 60,8 156,3 265,7 378,6 494
Sporul în greutate şi consumul de furaje la tineretul de prepeliţă de 0-5 săp.
3.2.2. Exploatarea prepeliţelor adulte pentru reproducţie
Întrucât la vârsta de cca. 40 de zile prepeliţa începe să ouă, transferul în bateria de
adulte trebuie făcut la vârsta de cca. 5 săptămâni (35 de zile).
Vârsta în
săptămâni
Temperatura(0C) Umiditatea
relativă
%
Ventilaţia
(mc/kilo
corp/oră)
Iluminat
Sub sursa de
Încălzire
În restul
încăperii
Durata
(ore)
Intensitatea
(W/m2)
1 40-35 X 80 1-2 24 3
2 30 X 70 2-3 24 3
3 25 X 70 3-4 24 3
4 X 22-24 70 4-5 24 3
5 X 22-24 70 4-5 24 3
6 X 22-24 70 4-5 24 3
7 X 22-24 70 4-5 24 3
Adulte X 22-24 70 4-5 16-18 5
33
Dimensiunile cuştii pentru adulte pot merge de la capacitatea minimă (o femelă şi un
mascul în lucrările de selecţie, formulă în care se obţine maximum de producţie), două femele
şi un mascul, trei femele şi un mascul şi până la 30 femele şi 10 masculi. Cu cât însă colonia
este mai mare, cu atât fecunditatea şi eclozionabilitatea sunt mai scăzute.
Densitatea în cuşcă trebuie să fie de 80-100 capete/m2. Aşadar, pentru o colonie de 40
capete, vom utiliza o cuşcă de cca. ½ m2. Pentru economisirea spaţiilor, cuştile se aşează
spate în spate, între rândurile de cuşti amplasându-se jgheaburile de adăpare, detaşabile, care
se scot zilnic pentru spălare şi alimentare cu apă, iar în faţă se vor regăsi jgheaburile pentru
hrănire.
Cuştile vor fi suprapuse pe 4 niveluri. Plasa podea va fi înclinată dinspre fundul cuştii
către margine cu 3-4 cm, pentru rostogolirea ouălor. Sub jgheabul de furajare, în peretele
frontal, se va lăsa un spaţiu de 2,7 cm pentru rostogolirea oului spre sertarul de recoltare.
Dacă spaţiul va fi mai mare vor putea evada prepeliţele iar dacă este prea mic nu vor putea
ieşi ouăle.
Un nivel de baterie trebuie să aibă o înălţime de 30 cm, din care 3-4 cm unghiul de
înclinare al podelei şi 2-3 cm tăviţa de dejecţii de sub cuşcă. De aceea, pentru a vă fi mai
comod, nu veţi construi baterii cu mai mult de 5 niveluri. Există crescători care folosesc şi
baterii cu 8-10 niveluri, însă pentru acestea este necesară folosirea scărilor mobile.
Dacă veţi confecţiona cuştile din material lemnos veţi realiza un schelet de rezistenţă
iar cuştile vor fi mobile, interşanjabile şi aşezate ca pe nişte rafturi astfel încât să le puteţi
scoate cu uşurinţă pentru a face reparaţii, curăţenie, dezinfecţie.
Japonezii au făcut şi instalaţii rotative, cu cuştile amplasate pe 11 niveluri pe un ax
rotativ, cu rotaţie în 45 de minute, cu alimentare 8 minute la punct fix, raclor de dejecţii şi
recoltare mecanică de ouă la punct fix. Capacitatea este de 10000 prepeliţe, fiecare cuşcă
având, însă, dimensiuni mici (27 x 35 cm). Japonezii nu recomandă mai mult de 12 prepeliţe
pe cuşca de reproducţie. Plasa podea trebuie să aibă ochiurile de 1,5 cm. Japonezii adaugă
sub plasa podea o podea suplimentară de scândură.
I.C.P.C.P.A.M. Baloteşti a utilizat o podea confecţionată din plasă identică cu peretele
lateral al bateriei. Ideală ar fi o plasă metalică, acoperită cu vinilin.
Peretele frontal prin care prepeliţele scot capul pentru a se hrăni (sau adăpa) trebuie să
aibă distanţa între grile de 2,7 cm. Deoarece prepeliţele fac multă risipă, deasupra jgheabului
de hrănire va fi prevăzută o spirală din sârmă, cu distanţa de 1,5 cm între grile.
Tăviţa de dejecţii, cu margini de 1,5-2 cm trebuie curăţată la maximum 2 zile.
34
În SUA se folosesc şi coteţe mobile pentru prepeliţe, ca şi la găini.
Adăpostul în care se amplasează bateriile trebuie să aibă o bună luminozitate: 1 m2
fereastră la fiecare 5 m2 suprafaţă încăpere sau 5W/m2 în timpul nopţii sau dacă utilizăm o
încăpere fără ferestre.
Înainte de începerea ouatului, se va asigura un iluminat zilnic de minimum 12 ore, iar
în perioada de ouat de 16-18 ore, fără a reduce vreodată timpul de iluminare, pentru a nu se
influenţa negativ nivelul de ouat.
Temperatura corporală a prepeliţei este de 40-41 0C. La o temperatură ambientală sub
10 0C (iarna) şi peste 30 0C, prepeliţa suferă şi îşi reduce producţia de ouă. Iarna se va realiza
o densitate mai mare la nivelurile inferioare ale bateriei (unde este mai frig), iar vara se va
scădea, în general, încărcătura pe m2 la toate nivelurile.
Furajarea prepeliţelor adulte de reproducţie este deosebit de importantă. Un ou de
prepeliţă cântăreşte cca. 10% din greutatea prepeliţei adulte, faţă de 5-6% la găină, iar o
prepeliţă poate produce şi două ouă în 24 de ore, întrucât ovulaţia se produce cu cca. ½ ore
înainte de producerea unui ou, iar formarea unui ou durează cca. 22-24 ½ ore. Deci, intervalul
dintre două ouă poate să fie la prepeliţă de 21 ½ ore, pe când la găină nu poate fi mai mic de
24 ½ ore.
I.C.P.C.P.A.M. Baloteşti recomandă următoarea reţetă furajeră pentru prepeliţele
ouătoare:
- 17 % proteină brută,
- 2750 Kcal energie metabolizabilă,
- 0,77% lizină,
- 0,58% metionină + cistină,
- 1,30 acid linoleic. Considerăm însă aceste valori minime.
Japonezii recomandă 20-21% proteină brută sau o reţetă de găini de reproducţie cu
17% proteină brută la care să se adauge 5-10% făină de peşte şi 0,2% premix vitaminomineral.
În furajare poate fi introdusă lucerna verde tocată fin. În acest caz este preferabilă
hrana umedă care este consumată cu plăcere de prepeliţe, consumând-o în cantităţi mai mari
decât în condiţiile administrării hranei uscate, ceea ce este un avantaj, pentru că, la un
consum zilnic mare de furaje, se realizează şi o producţie mare de ouă. Trebuie însă
administrate patru tainuri pe zi (din 6 în 6 ore), iar jgheaburile curăţate după fiecare train.
Risipa este mai mică în cazul administrării hranei umede. De remarcat este că, în cazul
35
administrării furajelor uscate, prepeliţa alternează foarte des hrănitul cu adăpatul, lasă foarte
multe resturi de furaje în apă şi apa se alterează foarte repede, mai ales vara.
Dacă se alege furajarea umedă, se vor adăuga 1,5-2 părţi de apă la 1 parte furaj (vara
mai mult, iarna mai puţin).
Prepeliţele încep ouatul la 40 zile, dar primele ouă fecundate, bune pentru incubaţie,
se pot utiliza după vârsta de 60 de zile. Masculii ajung la maturitate sexuală abia la 9
săptămâni (63 de zile), iar ouăle devin fecunde, teoretic, la 2-3 zile de la împerechere şi,
practic, la 5-7 zile de la împerechere. Această caracteristică ne conduce la concluzia că, dacă
nu introducem în lotul de femele masculi cu cca. 2 săptămâni mai vârstnici, recoltarea ouălor
pentru incubaţie se va face după vârsta de 70 de zile (63+7).
Prepeliţele au ciclul lung de ouat (cca. 1 an, după care se poate prelungi la 2 ani, după
unele pauze şi fluctuaţii). Rezultate bune pentru incubaţie se înregistrează însă numai timp de
4-5 luni. De aceea, loturile de reproducători trebuie schimbate după vârsta de 30-32
săptămâni. Dacă producţia este încă bună, se scot din lot masculii, iar prepeliţele vor fi
folosite pentru producerea de ouă comerciale pentru consum public.
O curbă de ouat (adaptată după Alain Kerharo – Franţa) vă este redată în tabelul
următor.
Procent de ouat pe ciclu 67%; ouă bune de incubat pe ciclu 72% din producţie.
Curba de ouat şi procentul de utilizare a ouălor pentru incubaţie sunt minime, ele
putând fi mai bune în cazul unor condiţii perfecte de hrănire şi îngrijire.
Se verifică la fiecare cuşcă consumul de furaje, iar din cuştile cu consum mic de furaje
se elimină prepeliţele slab ouătoare, adică cele care nu se încadrează în limitele greutăţii
normale (130-150 grame, în funcţie de suşe) şi nu au abdomenul larg (de 2 degete între cele
două oase pubis şi 3 degete între pubis şi stern).
La rândul lor, pentru o bună fecunditate, masculii trebuie să fie sănătoşi, vioi, să aibă
o greutate de 115-130 grame şi gheare bine crescute (cei fără gheare nu pot călca).
Facem recomandarea ca adăpostul pentru prepeliţe să fie dotat cu truse complete de
scule de tâmplărie, electrice, zidărie, mecanice, cu recipiente pentru furaje, găleţi pentru apă,
cutii pentru ouă (atenţie, ouăle au coaja foarte fragilă), plase pentru prins păsările evadate,
maşini de tocat furaje verzi, instalaţii de încălzire, cărucior practic de transport furaje, ouă,
apă, găinaţ. Găinaţul, un foarte bun îngrăşământ, se utilizează sau se livrează după uscare.
36
Vârsta în
săptămâni
Săptămâna
de ouat
Procent
de ouat
Producţia de ouă (buc.)
Din care bune pentru
incubaţie (buc.)
Pe săptămână Cumulat Pe săptămână Cumulat
7 1 25 1,7 1,7 _ _
8 2 35 2,5 4,2 _ _
9 3 45 3,2 7,4 1,0 1,0
10 4 55 3,8 11,2 3,5 4,5
11 5 65 4,5 15,7 4,0 8,5
12 6 70 4,9 20,6 4,5 13,0
13 7 75 5,3 25,9 5,0 18,0
14 8 80 5,6 31,5 5,2 23,2
15 9 82 5,7 37,2 5,3 28,5
16 10 84 5,9 43,1 5,5 34,0
17 11 85 6,0 49,1 5,5 39,5
18 12 85 6,0 55,1 5,5 45,0
19 13 84 5,9 61,0 5,4 50,4
20 14 82 5,7 66,7 5,2 55,6
21 15 80 5,6 72,3 5,1 60,7
22 16 78 5,4 77,7 5,0 65,7
23 17 76 5,3 83,0 4,9 70,6
24 18 74 5,2 88,2 4,7 75,3
25 19 72 5,0 93,2 4,6 79,9
26 20 70 4,9 98,1 4,5 84,4
27 21 68 4,8 102,9 4,4 88,8
28 22 66 4,6 107,5 4,3 93,1
29 23 64 4,5 112,0 4,2 97,3
30 24 62 4,3 116,3 2,3 100,0
31 25 60 4,2 120,5 _ _
32 26 59 4,1 124,6 _ _
33 27 57 4,0 128,6 _ _
34 28 56 3,9 132,5 _ _
35 29 54 3,8 136,3 _ _
36 30 53 3,7 140,0 _ _
Curba de ouat la prepeliţe pentru reproducţie
37
IV Incubaţia
4.1. Principii generale
După ce aţi obţinut ouă pentru incubat, de o bună valoare incubatoare, cu o fertilitate
de minimum 90%, curate, cu coajă întreagă, trebuie să le conservaţi în cele mai bune condiţii,
pe perioada dinainte de introducere la incubat.
Ouăle trebuie să le păstraţi întro cameră răcoroasă, le o temperatură de 10-15 0C, dar
nu pentru mai mult timp de o săptămână.
Pe timpul păstrării, ouăle trebuie să fie periodic întoarse cu 180 grade.
Incubatoarele pentru ouă de prepeliţă pot avea de la 100 de ouă până la câteva zeci de
mii şi pot fi de suprafaţă sau de volum. De regulă, pentru incubarea ouălor de prepeliţă se pot
utiliza incubatoarele pentru ouă de găină cu unele modificări privind modul de aşezare a
ouălor şi cu corecturile de rigoare privind temperatura şi umiditatea.
Ouăle necesare pentru clocit trebuie selectate după următoarele criterii:
- trebuie să aibă un aspect uniform de ou,
- să nu cântărească sub 10 grame,
- să aibă coaja netedă şi tare,
- să prezinte o pigmentaţie maronie bine distribuită pe suprafaţa cojii,
- nu ar trebui să fie mai vechi de 5 până la 6 zile.
Ouăle mici sau prea mari, ouăle cu coajă rugoasă sau pigmentaţie albăstrie sau chiar
deformate nu sunt ouă bune pentru clocit. Din ouă nepotrivite pentru clocit nu ies pui buni.
Capacitatea incubatorului se alege după necesarul de ouă ce trebuie clocite. Grătare
sau sertare cu o suprafaţă de 0,65 m2 sunt suficiente pentru clocit 500 de ouă.
Timpul de incubare al ouălor de prepeliţă este de 16 zile. Temperatura în incubatoare
– măsurată la suprafaţa oului cu un termometru verificat – trebuie să fie pe cât posibil
constantă între 38 şi 38,5 0C, dacă lucraţi cu un incubator plan. Trebuie sa aveţi în vedere ca
termometrul să nu atingă ouăle puse la clocit – se măsoară temperatura aerului din incubator,
nu temperatura oului pus la clocit, deoarece între cele două temperaturi există o diferenţă.
Spaţiul de clocit, adică încăperea în care se află incubatorul plan (aer nemişcat în
camera incubatorului) sau incubatorul dulap/cu rafturi (aer agitat în camera incubatorului
cu ajutorul unui ventilator), trebuie iarna încălzit în zonele climatice mai reci.
38
Când lucraţi cu un incubator cu rafturi, temperatura în cameră trebuie să fie între 37,8
până la 38 0C, măsurată la un loc dorit din incubator. Datorită ventilării aerului, în
incubatoarele cu sertare temperatura este aceeaşi în orice loc din camera de incubare.
Când încep să iasă puii şi pe toată perioada ieşirii puilor temperatura poate urca la 39
până la 39,5 0C.
Scăderile de temperatură timp de ore din camera de incubare din perioada
clocitului, datorate căderilor de curent, unui termostat defect sau o încălzire defectuoasă, nu
au, cel puţin vara sau în regiunile unde temperaturile aerului variază între 27 0C noaptea şi 30
0C ziua, efect negativ asupra puilor ieşiţi din ou.
Atenţie!!! Este important, ca la căderile de curent, să se deschidă incubatorul cu sertare,
pentru a se asigura aer proaspăt. Oxigenul este mai important decât căldura!
Dimpotrivă, o temperatură permanent ridicată – 40 0C şi mai mult – duce la moartea
tuturor embrionilor datorită coagulării albuşului. O subtemperatură permanentă – de 35 până
la 36 0C -, pe lângă aceasta căderi de curent timp de câteva ore, care au ca urmare o scădere
suplimentară a temperaturii în incubatoare, tărăgănează termenul ieşirii din ou a puilor şi
reduce rezultatul cu până la 20% faţă de numărul iniţial de ouă.
Umiditatea relativă a aerului trebuie să fie, în perioada preclocirii – adică în primele
14 până la 15 zile ale clocirii – de 55-60%. Începând cu a 15-a zi, umiditatea relativă a
aerului trebuie ridicată la 90-100%. Acest lucru uşurează ieşirea puilor din găoace, deoarece
se ridică umiditatea din interiorul oului.
Această umiditate ridicată necesară se poate atinge foarte uşor cu ajutorul unei
stropitoare de mână.
O umiditate mult prea mică în perioada ieşirii din ou poate duce la lipirea puiului de
pieliţa oului. Toate încercările puiului de a ieşi din ou vor fi în zadar, îi vor slăbi puterile şi va
muri în chinuri groaznice.
Întoarcerea de două ori pe zi a ouălor în perioada preclocirii (primele 15 zile) este
absolut necesară, pentru a împiedica lipirea embrionului proaspăt format de pieliţa oului şi
astfel oul se va cloci uniform de jur împrejur.
Dacă lucraţi cu un incubator plan, este indicat în prima săptămână, după întoarcerea
ouălor, să le lăsaţi cca. 5-10 minute în afara incubatorului – pentru a se răci. În a doua
săptămână se ridică timpul de răcire la cca. 10-15 minute. Dacă se lucrează cu un incubator
cu sertare nu se recomandă răcirea ouălor din cauza deplasării dirijate a aerului în camera de
incubare.
39
Dacă aţi pus ouă proaspete la clocit nu trebuie, în primele 36 de ore de incubare, nici
să le întoarceţi şi nici să le răciţi deoarece în această perioadă se formează reţeaua foarte fină
de vase sanguine şi de asemenea inima embrionului. După cca. 30 de ore de clocire inima
începe deja să pulseze.
La fel trebuie să procedaţi şi cu puţin timp înainte de momentul ieşirii din ou. Cu 36
de ore înainte de ieşirea puiului din găoace, nu mai trebuie nici să întoarceţi şi nici să răciţi
ouăle deoarece puiul deja format şi-a luat poziţia pentru ieşirea din ou şi nu mai vrea să fie
deranjat.
În timpul primelor 8-10 ore de la ieşirea din ou este de preferat să lipsiţi de acasă
pentru a nu deschide din curiozitate uşa incubatorului din dorinţa de a observa dacă totul
merge bine. Dacă veţi face acest lucru nu veţi obţine decât o schimbare a constanţei
temperaturii şi astfel întregul proces al ieşirii din ou va fi dat peste cap. Natura reglează astfel
de procese în interesul conservării speciei mult mai bine decât noi oamenii.
Pentru a ridica umiditatea aerului este recomandat să stropiţi abundent, cu o zi înainte
de ieşirea din găoace, chiar dacă primii pui au spart coaja ouălor, atât ouăle cât şi pereţii
incubatorului cu o stropitoare de mână. Acest lucru le va înlesni puilor ieşirea din găoace. La
cca. 8-10 ore după ce au ieşit primii pui din găoace este recomandat să efectuaţi un control,
adică să scoateţi un grătar, să adunaţi puii proaspăt ieşiţi şi să îi aşezaţi întro cutie de carton
pe care o veţi pregăti dinainte. Veţi scoate din incubator toate cojile goale. Veţi controla
restul ouălor pentru a putea veni în ajutor puilor care au ciobit oul dar nu au reuşit încă să iasă
din el. Această acţiune trebuie făcută cu mare atenţie deoarece trebuie să ajutaţi numai acei
pui care au absorbit tot sângele şi au retras sacul vitelin, deci aveţi grijă să nu vă apucaţi de
acest lucru prea devreme!! După alte 6-8 ore de la efectuarea primului control urmează cel
de-al doilea. Veţi aduna puii ieşiţi din găoace şi veţi deschide restul ouălor. Cu această ocazie
veţi controla şi numărul ouălor nefecundate şi al embrionilor care au murit prematur. După ce
au ieşit toţi puii şi sunt absolut uscaţi îi veţi duce în cuştile special pregătite.
În continuare vom reda câteva dintre tipurile de incubatoare care pot fi utilizate pentru
obţinerea de pui de o zi de prepeliţă.
4.2. Incubatoare de dimensiuni uzuale
De la bun început trebuie să arătăm că în ţara noastră se construiesc incubatoare care
îndeplinesc condiţiile specifice ouălor de găină, însă ele pot fi utilizate şi pentru celelalte
categorii de păsări (raţă, gâscă, curcă, prepeliţă etc.), cu două precizări:
40
- oul de prepeliţă este de cca. patru ori mai mic ca dimensiune decât oul de găină.
Facem aceste precizări deoarece constructorii redau capacităţile în ouă de găină,
iar capacitatea de incubaţie pentru prepeliţă va fi majorată corespunzător. Pe de
altă parte există aparate cu incubarea ouălor pe site cu alveole, în poziţie verticală
şi cu un site în care ouăle sunt incubate direct pe sită, în poziţie culcat;
- aparatele de incubat trebuie reglate de către fabricant, la parametrii de temperatură
şi umiditate specifice oului de prepeliţă, care sunt uşor diferite faţă de cele pentru
oul de găină.
Ţinând cont de aceste precizări vă vom prezenta în continuare câteva aparate produse
în ţară.
4.2.1. Incubatoare produse de Azoma - ARAD
SC Azoma Arad fabrică astfel de incubatoare în două variante:
1. Incubator de capacitate redusă. Este un mini-incubator, cu capacitatea de 132 ouă
(respectiv cca. 500 ouă de prepeliţă), cu următoarele caracteristici:
- incubatorul se compune dintr-un corp construit din mai multe panouri şi o uşă centrală,
- panourile sunt de tipul „rame duble placate”, golurile dintre rame fiind umplute cu izolaţie
„amperă”,
- în interior se află cadrul oscilant cu cele două tăvi cu ouă,
- întoarcerea ouălor se face manual, prin acţionarea butonului,
- temperatura în interior se realizează prin două rezistenţe (125 W), iar menţinerea constantă
a temperaturii de 37,5-38,8 0C este asigurată prin termostat,
- citirea temperaturii se face pe termometru (30-40 0C),
- racordarea incubatorului la reţeaua de 220 V se face prin cordonul electric cu fişa de la cutia
cu conexiuni.
Caracteristicile tehnice ale incubatorului de capacitate redusă sunt redate în următorul
tabel.
Capacitatea incubatorului 132 ouă de găină, sau cca. 500 ouă de prepeliţă
Numărul tăvilor pentru ouă 2 bucăţi
Numărul sertarelor pentru pui 3 bucăţi
Putere electrică instalată cca. 150 W
Ventilator cu două trepte de turaţie P = 20 W, n1 = 2200n rotaţii/minut
41
Rezistenţe de încălzire P = 125 W
Traductorul de temperatură Termostat
Sistem de umidificare Evaporarea apei din tăviţă
Regim de temperatură Constant 37,5-38,8 0C, comandat prin termostat
Procent de ecloziune Până la 90%
2. Incubator-eclozionator cu capacitate de 792 ouă de găină. Este un incubator cu
capacitate sporită faţă de precedentul tip, având următoarele caracteristici:
Capacitate: - incubator
-eclozinator
792 ouă de găină, sau cca. 3000 ouă de prepeliţă
264 ouă de găină, sau cca. 1050 ouă de prepeliţă
Total capacitate incubaţie-ecloziune 1056 ouă de găină, sau cca. 4000 ouă de prepeliţă
Putere electrică instalată 1,1 kW
Umidificare Evaporare apă din tăviţă
Întoarcerea ouălor Manual sau mecanic
Reglarea temperaturii Termostat
Controlul temperaturii Termometru 30-40 0C
Ventilaţie Permanentă
Racordarea incubatorului Reţeaua electrică 220 V/50 Hz
4.2.2. Incubatorul IPEE – Curtea de Argeş
Firma livrează acest tip de incubator, foarte solicitat de micii crescători, sub
denumirea de „CLEO”. Vă prezentăm informaţiile tehnice asupra caracteristicilor şi modului
de folosire a acestui incubator aşa cum au fost comunicate de către firmă, în ideea că aceste
instrucţiuni pot fi utilizate cu folos şi pentru alte tipuri
de incubatoare de capacitate mică.
CLEO se foloseşte în gospodăriile individuale,
la incubarea ouălor provenite de la păsările domestice.
Este construit pe principiul incubatorului de suprafaţă,
ouăle fiind aşezate pe un singur strat. Carcasa, din masă
42
plastică termoizolantă, asigură păstrarea temperaturii interioare. Când temperatura exterioară
este scăzută se poate folosi o husă de protecţie care izolează carcasa, micşorând pierderile de
căldură. Încălzirea este asigurată de o rezistenţă electrică. Omogenizarea aerului în interior
este făcută de un motor cu elice. Controlul temperaturii este asigurat de un circuit electric.
Prin orificiile practicate în carcase, se asigură o ventilare lentă şi continuă a aerului din
interior, înlăturând astfel, excesul de dioxid de carbon şi alte noxe rezultate în timpul
incubării.
Umiditatea este asigurată prin umplerea cu apă a celor două alveole (canale) din
semicarcasa inferioară a incubatorului. Se recomandă o umiditate sporită în prima săptămână
de incubare (în această
perioadă trebuie
preîntâmpinată evaporarea
apei din ouă) şi în ultimele
două zile (pentru uşurarea
desprinderii puilor din
membrane). În restul
perioadei umiditatea va fi
normală.
Temperatura este
factorul principal de care
depinde incubarea.
Supraîncălzirea ouălor are
ca efect malformaţii, pui
debili sau chiar mortalitate în coajă. De asemenea încetineşte dezvoltarea embrionară,
„ciocnirea” este tardivă.
Întoarcerea ouălor are drept scop uniformizarea temperaturii şi umidităţii pe întreaga
suprafaţă a oului şi evitarea lipirii embrionului de coajă.
Masa Maxim 2,8 kg
Capacitate maximă 60 de ouă de găină, sau cca. 240 ouă de prepeliţă
Temperatură incubare 38 0C ± 1 0C
43
Consum de energie electrică Maxim 1,8 kW/ 24h, la temperatura mediului de + 20 0C
Umiditate 60-65% ( cu apa în alveola A)
70-80% ( cu apa în alveola B)
80-85% ( cu apa în alveola A+B)
Încălzire Electrică, cu rezistenţă
Alimentare 220 V / 50 Hz
Rotire ouă Manuală ( de cel puţin 2 ori pe zi) cu 1800
Tip incubator Transportabil, de suprafaţă
Procent de ecloziune Minim 60% ( dacă sunt respectate instrucţiunile)
Caracteristici tehnice ale incubatorului CLEO
Incubatorul CLOE are temperatura de incubaţie reglată de fabrică. Acesta se aşează
întrun spaţiu acoperit (de preferinţă cameră locuită), ferit de surse excesive de căldură, de
bătaia directă a razelor solare sau de curenţi de aer, pe un loc plan, orizontal (preferabil o
masă). Se vor evita încăperile reci (neîncălzite) sau prea uscate. Incubatorul funcţionează
corespunzător în condiţii atmosferice normale (temperatură 20-25 0C şi umiditate 45-70%).
Este recomandat ca sun incubator să se pună un material termoizolant (preş, pătură etc.).
Racordarea incubatorului la reţea se face introducând ştecherul în priză la 220 V / 50 Hz,
moment în care ledul modulului electronic se aprinde şi motorul începe să funcţioneze. Se va
lăsa să funcţioneze în gol 16-24 de ore. Se va urmări funcţionarea incubatorului în primele 4-
5 ore, până ce acesta intră în regim de lucru. Incubatorul are temperatura reglată în domeniul
38 0C ± 1 0C. Un alt reglaj nu se poate face decât cu o unitate specializată.
Incubarea ouălor. Înainte de introducerea ouălor în incubator, acestea se aleg vizual,
atât exterior cât şi interior (cu ajutorul ovoscopului). Cele care corespund se pun cu vârful în
jos în suporturi (tip cofraj) timp de 24 de ore, la temperatura de aproximativ 16 0C. După
rodajul de 14-24 de ore se scoate cordonul de alimentare şi se pune apă în alveola A sau B, în
funcţie de tipul ouălor (găină, prepeliţă), conform tabelului de mai jos:
44
Specia Incubaţie
(zile)
Umiditate
Prima perioadă Ultimele 2 zile
Alveola A Alveola B Alveola A Alveola A+B
Găină 21 60% _ 75% _
Prepeliţă 16-17 60 sau 75% 80-90%
Pentru ca apa să nu se „strice” se poate pune în ea o pastilă de cloramină sau o
crenguţă de busuioc. Nu se recomandă incubarea simultană (în acelaşi incubator) a ouălor de
specii diferite datorită condiţiilor diferite cerute de procesul de incubare.
Atenţie la asigurarea umidităţii pe toată durata incubării!!! Se verifică pe toată durata
incubării nivelul apei din alveole şi se completează cu apă curată (preferabil încălzită la 25-
350C) atunci când scade nivelul.
Punerea în funcţiune a unui astfel de aparat se face astfel:
- se scoate capacul şi se pune alături cu faţa în jos. Se aşează ouăle uniform
distribuite pe grătarul inferior şi se pune din nou capacul, verificând etanşeitatea
pe tot conturul. Dacă temperatura exterioară este sub 20 0C, incubatorul se acoperă
cu husa sau cu o pătură.
- se introduce ştecherul în priză şi timp de două zile se urmăreşte numai dacă
funcţionează normal şi dacă este apă în alveole; începând cu a treia zi, ouăle se
întorc, cel puţin de două ori pe zi, cu aproximativ 1800. Durata întregii operaţiuni
va fi de maxim 20 de minute. Pentru aceasta se ridică capacul şi se pune alături cu
faţa în jos, fără a-l scoate din priză. O dată cu rotirea se schimbă şi poziţionarea
ouălor: cele aflate pe margine vor fi aduse pe mijloc şi invers.
Atenţie!!! În ultimele două zile de incubare, ouăle nu se mai întorc. În această perioadă,
puii îşi aleg poziţia de ciocnire. Dacă întoarceţi ouăle în aceste zile, puii mor în coajă.
Pentru o bună incubare se impun următoarele:
- marcarea oului cu semn distinctiv pe două părţi opuse, pentru recunoaşterea rotirii;
- degetele bine spălate la rotirea ouălor;
- întocmirea unei „fişe de urmărire a lotului de incubare”, care să cuprindă: data
începerii incubării, data şi ora rotirii, data controlului ouălor, data când se
întrerupe rotirea ouălor, data ciocnirii şi data începerii ieşirii puilor. Fişa trebuie
completată zilnic.
Recomandări:
Folosirea incubatorului de către o singură persoană.
Evitarea manipulării excesive a ouălor deoarece grăsimea de pe degete acoperă porii
din coajă, reducând posibilitatea eliminării toxinelor în procesul incubării.
Supravegherea ciclului de incubare pentru a constata şi a evita eventualele
evenimente ce o pot afecta.
Controlul temperaturii cu un termometru cu tijă (minimum 70 mm) verificat cu
precizia de minim 1 0C, aşezat direct pe ouă.
Periodic este necesară verificarea stadiului incubării cu ajutorul unui ovoscop.
Primul control al ouălor (mirajul 1). Dacă incubarea decurge normal, embrionul nu
este vizibil – el fiind în această perioadă încorporat în gălbenuş. Spre capătul mai ascuţit al
oului sunt vizibile, la lumină, vasele de sânge. Privind cu atenţie, în apropiere de coajă şi
foarte aproape de camera de aer, se poate vedea şi embrionul. În cazul în care oul este
uniform în interior, nu are vase de sânge, iar gălbenuşul se află în mijlocul oului, acesta este
limpede şi trebuie scos de la incubare.
Al doilea control al ouălor (mirajul 2). Se face pentru a verifica stadiul de dezvoltare
a embrionului. În cazul unei incubări normale, oul prezintă o puternică reţea de vase
sanguine, concentrată pe partea mai ascuţită a oului, puiul se vede ca o pată întunecată. În
cazul în care puiul a murit în această fază, partea mai ascuţită a oului nu are vase de sânge,
văzându-se o zonă limpede, luminoasă, foarte mobilă la clătinare.
Al treilea control al ouălor. Se face înaintea ciocnirii şi se verifică mărimea camerei
de aer şi poziţia gâtului. Dacă este bine dezvoltat, embrionul ocupă tot oul, camera de aer este
mare, iar vasele sanguine nu se mai văd. Dacă embrionul nu este complet dezvoltat, el nu
ocupă tot oul, vasele de sânge sunt vizibile, iar camera de aer este mică. Ouăle cu embrionul
slab dezvoltat au în partea ascuţită albuşul neconsumat.
Atenţie!!! Pentru verificare, ouăle se scot unul câte unul din incubator. Durata unei
verificări pentru un ou va fi de maximum 1-2 minute.
Înainte cu două zile de sfârşitul perioadei de incubare se aşteaptă ecloziunea
(ciocnirea) ouălor; din acest moment, ouăle nu se mai întorc.
Atenţie!!! În această perioadă, puii formaţi se aşează cu poziţia pentru ciocnire în partea
de sus. În ultimele două zile înainte de ecloziune, realizarea parametrilor de umiditate este
foarte importantă.
46
Puii care se aud ciocnind în ou fără a-l putea sparge, vor fi ajutaţi prin fisurarea uşoară
a cojii în dreptul ciocului. În cazul în care ecloziunea nu are loc în 10-15 ore de la ciocnire,
puii vor fi ajutaţi, prin ruperea cojii oului de la cioc spre corp cu multă atenţie pentru a nu-l
vătăma.
Atenţie!!! Nu se recomandă scoaterea forţată a puilor din coajă sau decojirea completă a
oului. Dacă se depăşeşte termenul de incubare, iar în incubator sunt încă ouă cu pui vii
care trebuie să spargă coaja sau să iasă, incubarea se va prelungi cu perioada necesară.
După ieşirea din ou, puii vor fi lăsaţi în incubator câteva ore până se vor usca şi vor
putea merge; cojile ouălor vor fi îndepărtate. Sortarea puilor se face examinând pe fiecare
verificând:
- Mărimea (puii trebuie să fie bine dezvoltaţi);
- Modul de ţinere a picioarelor (vor fi eliminaţi aceia care nu se ţin pe picioare, se
dezechilibrează, merg greoi sau trag întro parte);
- Conformaţia: se examinează capul şi trunchiul pentru a sesiza eventualele animalii
(absenţa ochilor, ochi lipiţi, cioc strâmb, vitelus neresorbit, mai mult de două
picioare, degete lipite, încrucişate sau cu articulaţii inflamate sau hemoragice).
Sortarea are importanţă deosebită, deoarece puii neviabili oricum vor muri,
consumând inutil şi fiind un pericol pentru cei sănătoşi, prin bolile pe care le pot transmite.
Atenţie!!! Sunt normale următoarele limite:
- embrioni morţi, maxim 10%;
- pui morţi, în coajă, maxim 10%;
- pui neviabili, maxim 3%;
- alte cauze, maxim 7%.
Reuşita incubării (obţinerea a cât mai mulţi pui) depinde foarte mult de calitatea
ouălor (dacă sunt proaspete, fecundate etc.). În caz contrar, nu vor rezista puii, indiferent dacă
se vor asigura condiţii optime.
Întreţinerea. După fiecare utilizare, incubatorul se deconectează de la reţea, se curăţă
şi se dezinfectează. Se demontează grătarul, se şterge carcasa la interior şi la exterior cu o
cârpă umezită în apă călduţă în care s-a dizolvat puţină sodă calcinată (o linguriţă la 14 l apă).
Nu se folosesc săpunurile, detergenţi, benzină, acetonă, alţi diluanţi sau praf de curăţat, care
pot influenţa negativ funcţionarea ulterioară a incubatorului. Capacul se şterge cu o cârpă
47
umezită în aceeaşi soluţie, la interior şi la exterior, având grijă ca apa să nu pătrundă în
modulul electronic sau la motor. Grătarele sa spală la fel. După operaţia se curăţare cu soluţia
amintită, toate reperele se şterg cu o cârpă umezită în apă curată şi apoi cu o cârpă uscată.
Dezinfectarea carcasei inferioare, capacului şi a grătarului superior se face prin
ştergere cu o cârpă umezită cu alcool medicinal, soluţie de bromocet 5‰ sau cloramină 2‰.
După această operaţiune se montează cele două grătare.
Periodic, înainte şi după fiecare ciclu de incubare sau oricând este necesar, se vor
pune câteva picături de ulei (din cel folosit la maşinile de cusut) pe lângă lagărele motorului,
folosind o pompiţă sau o seringă. Această operaţiune se recomandă a se face după
demontarea grătarului superior.
Se vor evita trântirea sau lovirea incubatorului, distrugerea izolaţiei cablului de
alimentare sau transportul în condiţii necorespunzătoare.
Înlocuirea reperelor şi subansamblelor defecte sau depanarea acestora se va face de
către personal specializat, în unităţile de SERVICE.
Recomandări: De alegerea ouălor depinde incubarea propriu-zisă. Ouăle pentru
incubat se aleg, numai dacă se îndeplinesc simultan următoarele condiţii:
- vârsta păsărilor de la care se iau ouăle trebuie să nu depăşească 40 săptămâni;
- raportul dintre sexe în lotul de reproducţie trebuie să fie de 1 mascul la 3-4 femele;
- păsările donatoare trebuie să fie sănătoase, bine hrănite şi îngrijite.
Colectarea ouălor pentru incubare trebuie să se facă la intervale de 3-4 ore, pentru
înlăturarea posibilităţii murdăririi sau spargerii. Perioada de păstrare, până la începerea
incubării, este prezentată în tabelul de mai jos, iar vechimea nu trebuie să depăşească 10 zile.
Parametri Timp de păstrare
3 zile 6 zile Peste 6 zile
Temperatura ( 0C) 15 – 18 12 – 15 8 – 12
Umiditate ( %) 75 - 80 80 - 82 83 - 85
Nu se recomandă colectarea pentru incubat a ouălor care au stat la temperaturi sub
50C. Vârsta optimă a ouălor este de 3-4 zile la prepeliţă, inferioară altor specii, datorită cojii
foarte fine a ouălor. Se aleg ouăle care au forma normală. Nu se folosesc cele sferice sau prea
alungite, sparte, fisurate, cu valuri, cu brâuri sau ştrangulări; acestea au capacitate redusă de
incubare şi se sparg uşor. Coaja oului trebuie să fie curată, netedă, cu grosime potrivită. Nu se
48
folosesc ouăle cu coaja moale, cu rugozităţi, cu porozitate mare. Nu se spală ouăle. Se
folosesc aşa cum se recoltează alegându-se cele mai curate. Ouăle care au corespuns
examinării vizuale exterioare se vor supune unei sortări de „interior” cu ajutorul unui
ovoscop. În lipsa acestuia, controlul se poate face în întuneric – la lumina unui bec, oul fiind
umbrit parţial cu mâna.
4.2.3. Incubatorul I.O. – 1
Este produs de S.C ELECTROARGEŞ S.A., Curtea de Argeş. Este un incubator
alimentat electric care are un termostat şi un dispozitiv semiautomat de întoarcere a ouălor.
Prin modificări efectuate asupra suporturilor pentru ouă, incubatorul a fost adaptat pentru
incubarea ouălor de prepeliţă, capacitatea fiind mărită la 200 ouă. Se menţine sistemul
întoarcerii semiautomate a ouălor, dar, la cerere, se poate oferi şi un sistem automat de
întoarcere. În continuare vă prezentăm caracteristicile tehnice ale acestui model:
Tensiunea nominală 220 / 230 V
Puterea maximă absorbită 160 W
Temperatura interioară în timpul funcţionării 38 0 ± 1 0C
Umiditatea relativă 60 – 65% cu apă întrun canal
70 – 75% cu apă în ambele canale
80 – 85% cu apă şi pe fundul cutiei
Masa (fără ambalaj) 3,1 kg
Dimensiuni de gabarit (mm) 465 x 465 x 195
Consum energie la 20 0C temp. Mediului ambiant Cca. 2 kW / 24 ore
Pentru ouăle aşezate pe grătar, întoarcerea lor se face individual, de două ori în 24 de
ore.
4.2.4. Incubatorul DUBLU – IDEAL
Este produs de ELCAS-FF SRL, Bucureşti şi este destinat incubării ouălor tuturor
speciilor de păsări domestice: găină, curcă, gâscă, prepeliţă, fazan, bibilică, păun.
49
Caracteristica principală a aparatului este reprezentată de existenţa a două
compartimente, de câte 172 ouă de găină şi cca. 688 ouă de prepeliţă. Umplerea celor două
compartimente se efectuează separat, acestea având sisteme de încălzire şi termostat propriu,
dar peretele dintre compartimente este detaşabil, aşa încât, în cazul defecţiunii unuia dintre
compartimente, peretele despărţitor poate fi scos, asigurându-se funcţionarea normală a
ambelor compartimente.
Întoarcerea ouălor este automată şi se realizează la un interval de o oră, cu un singur
motor şi programator, comun pentru ambele compartimente.
4.2.5. Incubatorul ICM - 100
Este un mini-incubator, produs de firma SIAT S.A., Bucureşti, şi are o capacitate de
100 ouă de găină şi cca. 400 ouă de prepeliţă. Asigură întoarcerea automată a ouălor şi
prezintă următoarele caracteristici tehnice:
Capacitate medie 100 ouă de găină, şi cca. 400 ouă prepeliţă
Temperatura de incubaţie 37,5 – 39 0C
Umiditatea internă 45 – 75%
Avertizare depăşire limite de temp. Sub 35 0C sau peste 39,5 0C
Putere electrică consumată, medie 200 W
Greutate Cca. 30 kg
Dimensiuni 78 x 550 x 450 cm
4.3. Incubatoare cu capacitate mare
La această categorie vom descrie în linii mari tipul
de incubator IV 5M, produs de S.C. AZOMA Arad.
Acesta este cel mai vechi tip de incubator de
volum, care, cu îmbunătăţirile făcute pe parcurs, este
fabricat şi în prezent şi poate fi folosit cu succes în
crescătoriile de mărime mijlocie şi mare, cum ar fi de
exemplu, o fermă de prepeliţe.
50
Este folosit la incubarea şi ecloziunea ouălor de găină, dar poate fi utilizat şi la
incubarea ouălor de prepeliţă, folosindu-se în acest scop echipamentele specifice pentru
aceste ouă.
Incubatorul se compune dintrun corp în formă de dulap prevăzut cu două uşi. În
interior se află patru suporturi oscilante pe care se aşează sertarele pentru ouă. În axa
panoului din spate este fixat axul ventilatorului, precum şi rezistenţa de încălzire.
Umidificarea aerului din interior se realizează printr-un sistem de farfurioare, care primesc
stropii de apă de la bazinul montat la partea superioară a incubatorului. Sistemul de aerisire
este realizat cu ajutorul unor clapete obturatoare (două superioare, două inferioare pe uşile
incubatorului) şi un burlan care se află în spatele corpului incubatorului.
Capacitate incubator 10000 ouă de
găină
40000 ouă de prepeliţă
Numărul total de sertare pentru ouă 68 buc. 68 buc.
Capacitatea unui sertar pentru ouă 147 – 148 buc. ouă
găină
Cca. 600 buc. ouă de
prepeliţă
Unghiul de înclinare (stânga, dreapta) a sertarelor cu ouă Maxim 450
Numărul nivelurilor de la cadrul oscilant 17 buc.
Numărul cadrelor oscilante pentru sertarele cu ouă 4 buc.
Rezistenţa la încălzire 1200 W
Rezervor cu apă 281 litri
Farfurioare pentru umiditate 120 buc.
Ventilator cu trei palete 1 buc.
Motorul electric de acţionare
n = 1000 rotaţii / minut
P = 0,75 kW
Caracteristicile tehnice ale incubatorului IV 5M
Având în vedere dificultăţile în exploatare, respectiv necesitatea întoarcerii manuale a
ouălor, cu ajutorul unei manete, constructorul a realizat un mecanism de întors sertarele cu
ouă, care poate fi comandat la uzina constructoare, dacă se doreşte eliminarea operaţiunii
manuale de întoarcere a ouălor.
51
4.4. Construirea unui incubator
Deoarece creşterea prepeliţelor se întâlneşte mai des în proporţii reduse, investiţia
întrun incubator plan este de cele mai multe ori cea mai avantajoasă alegere.
Dacă v-aţi gândit că aţi putea să vă construiţi singuri incubatorul ei bine aflaţi că nu
este foarte greu şi aveţi nevoie de câteva scule: ciocan, cleşte, ferăstrău, echer, metru de
tâmplărie şi un creion. Înainte de a vă apuca de construcţie este necesar să desenaţi în
prealabil o schiţă şi să notaţi pe aceasta dimensiunile calculate dinainte pentru mărimea
incubatorului. Aceste dimensiuni le veţi fixa în funcţie de numărul puilor de care aveţi nevoie
sau pe care doriţi să îi obţineţi, respectiv după numărul de puicuţe pe care doriţi să le aveţi.
De exemplu, dacă doriţi să obţineţi un număr de 100 de puicuţe veţi avea nevoie de 263 de
ouă pentru clocit. Pentru aceste cca. 260 de ouă pentru clocit este necesară o suprafaţă de
clocire de 40 x 50 cm, adică 0,2 m2 de întindere de sertar.
Ca şi materiale de construcţii sunt potrivite plăci de lemn rezistente la apă, groase de
5-6 mm. Pe acestea le veţi monta cu ajutorul cuielor pe o ramă de lemn care va fi alcătuită din
stinghie de 20 x 40 mm. Placajele le veţi monta pe rame în ambele părţi iar spaţiul liber astfel
obţinut îl veţi umple cu spumă de polistiren, cu lână de oaie sau orice alte materiale care sunt
foarte bune izolante.
După ce aţi adăugat podeaua, pereţii laterali şi cei din spatele incubatorului veţi finisa
faţada. Partea de sus a faţadei, mai exact jumătate din totalul înălţimii, va fi asemănătoare cu
ceilalţi pereţi. În ceea ce priveşte partea de jos a faţadei, o veţi confecţiona ca o uşă – care se
va deschide în jos – dintr-o ramă de lemn şi sticlă. Sticla trebuie să fie din aceea normală
turnată, adică sticlă pentru geamuri cu grosimea de 2-3 mm. Uşa o puteţi fixa de ramă spre
exemplu cu o balama de pian drept şarnier.
Tavanul incubatorului nu trebuie să fie montat fix ci din contră acesta trebuie să fie
mobil şi uşor de scos pentru a avea acces facil în orice moment la instalaţia electrică.
Instalaţiile electrice ale unui incubator se rezumă la o instalaţie de încălzire reglată prin
intermediul unui termostat şi o instalaţie interioară de iluminat cu întrerupător. Instalaţiile de
încălzire potrivite pentru un incubator, bara ceramică şi rezistenţa le puteţi achiziţiona din
magazinele de specialitate, de asemenea şi o mică dulie aparentă, un întrerupător aparent şi
mici plăci izolatoare din material plastic sau alte materiale, deoarece nu este permisă
montarea părţilor electrice direct pe lemn.
În funcţie de climă veţi folosi becuri drept sursă de căldură deoarece ele emană cca.
95% din energia electrică primită prin căldură. Numărul becurilor şi numărul de waţi al
52
becurilor se stabileşte în funcţie de mărimea incubatorului cât şi după condiţiile climaterice
zonale şi după anotimpuri.
Rama de lemn pe care montaţi instalaţiile electrice poate fi lejer aşezată pe două
stinghii fixate pe partea interioară a incubatorului.
Deoarece instalaţia de încălzire trebuie reglată prin termostat, este bine să îl plasaţi în
aşa fel încât să puteţi accesa butonul de reglaj al acestuia atât din faţă cât şi din afară, pentru a
nu fi nevoiţi să deschideţi incubatorul de fiecare dată când doriţi să reglaţi sau să ajustaţi
temperatura. De asemenea, întrerupătorul pentru iluminarea interioară trebuie montat la
exteriorul incubatorului.
Pentru a asigura o bună aerisire a interiorului veţi face atât în tavanul cât şi în podeaua
incubatorului 4-6 găuri cu un diametru de 20-25 mm. Aceste găuri trebuie să poată fi închise,
fie prin rozete, fie prin capace confecţionate din tablă sau din lemn, pentru a putea introduce
aerul după necesitate. În timpul clocitului este suficientă o mişcare mai mică a aerului pe
când în timpul ieşirii puilor din găoace este necesară o mişcare mare a aerului în interior
pentru a le asigura acestora cantitatea de oxigen necesară.
Sub sertare, numite şi grilaje pentru ouă, veţi plasa tăvi plane pentru apă, înalte de 20-
25 mm din tablă sau din material plastic, care pe toată perioada clocirii trebuie să fie umplute
cu apă, pentru a asigura o cantitate de umezeală suficientă în interiorul incubatorului.
Sertarele în care vor sta ouăle la clocit pot fi confecţionate dintr-o ramă de lemn obişnuită.
Podeaua sertarului trebuie să fie dintr-o plasă deasă din sârmă sau din material plastic –
ochiurile plasei să nu fie mai mari de 3 mm deoarece altfel puii proaspăt ieşiţi nu pot avea
stabilitate şi se pot răni. Pentru fiecare sertar veţi avea nevoie de un capac, care, la fel ca şi
grilajul pentru ouă, poate fi confecţionat de către d-voastră. Acest capac trebuie pus cu o zi
înaintea ieşirii puilor pentru a împiedica pe cei proaspăt ieşiţi să se aplece şi să cadă în tava
de apă.
4.5. Organizarea şi desfăşurarea incubaţiei
Încăperea în care se vor monta incubatoarele trebuie să fie adaptată acestui scop şi
anume:
- în cazul incubatoarelor de suprafaţă, suprafaţa încăperii trebuie să fie de 3 ori mai
mare decât suprafaţa incubatoarelor;
- să fie bine ventilată, ouăle având nevoie de oxigen în procesul de incubaţie;
53
- să asigure o temperatură interioară constantă de 20-25 0C, care permite un bun
tiraj al mişcării aerului din incubator, în care temperatura este de 37-39 0C;
- să asigure o umiditate relativă în încăpere de 50-70%, un aer prea uscat sau prea
umed influenţând negativ procesul de incubaţie.
Întoarcerea ouălor la incubaţie se face o dată pe săptămână, în aceeaşi zi a săptămânii.
Ouăle rămân 14 zile în incubator, după care se transferă în eclozionator, unde în 2-3 zile
eclozionează puii.
Trebuie respectate câteva reguli esenţiale:
- spălarea cu apă caldă şi apoi dezinfectarea pereţilor şi sitelor înainte de
introducerea ouălor la incubat;
- reglarea corectă a aparatului înainte de punerea în funcţiune;
- fumigarea cu formol plus permanganat a aparatului după ce parametrii normali de
temperatură şi umiditate au fost atinşi – se utilizează 50 ml formol, 25 grame
permanganat de potasiu şi 2 ml tinctură de iod/m3 spaţiu incubator, timp de 30 de
minute.
Întoarcerea ouălor pe tot timpul perioadei de două sau trei ori în 24 de ore, este
necesară pentru evitarea aderării şi lipirii gălbenuşului de coajă şi moartea embrionului.
Comparativ cu incubaţia ouălor de găină, se va asigura o umiditate sporită în
incubatoare, prin recipiente cu apă dispuse pe partea inferioară a incubatoarelor.
La 5-7 zile de la introducere, se efectuează primul control al ouălor şi se elimină ouăle
limpezi sau cu embrioni morţi.
La 12-13 zile, se efectuează cel de-al doilea control, când se elimină ouăle care între
timp şi-au întrerupt evoluţia. Ouăle cu evoluţie normală prezintă camera de aer mult mărită,
iar restul oului este de culoare
închisă, opacă.
La 14 zile de la introducerea
la incubat, ouăle se transferă în
eclozionator. Aici, zilnic, ouăle se
pulverizează cu apă caldă, cu
atomizor, pentru evitarea
deshidratării exagerate a ouălor.
Ecloziunea se produce la 16-
17 zile de la introducerea la incubare
54
a ouălor.
Spargerea oului se realizează în zona diametrului mare al oului.
În cazul utilizării incubatoarelor de suprafaţă, ecloziunea este relativ rapidă, dar în
cazul incubatoarelor de volum ecloziunea durează aproximativ 24 de ore.
Puful de pe pui de usucă la câteva ore de la ieşirea din ou. Când 50% din pui sunt
eclozinaţi şi uscaţi, se scot din eclozionator, pentru a nu împiedica ecloziunea celorlalte ouă.
Când ouăle au un bun procent de fecunditate (90%), se realizează un procent de 70-
75% eclozionabilitate.
Când se fac erori de selecţie (cosangvinizare) sau de incubaţie, pot exista până la 10%
pui cu malformaţii.
Cutiile pentru transportul puilor de prepeliţă au dimensiunile de 38 x 27 cm, cu
înălţime de 8 cm, au orificii de aerisire pe pereţii laterali, sunt împărţite în patru
compartimente, în fiecare compartiment se pun 25 de pui, iar cel mai bun aşternut pentru
cutiile de transport este bumbacul brut, alte materiale provocând alunecarea şi accidentarea
puilor.
55
V Creşterea puilor
O cuşcă pentru creşterea puilor de prepeliţă în primele 10-12 zile de viaţă trebuie să
aibă pereţii închişi, spre exemplu din placaj. Numai podeaua şi tavanul cuştii pot fi din plasă
din material plastic pentru a asigura ventilaţia necesară în interiorul cuştii. Pereţii închişi
înlătură posibilitatea de formare a curentului.
Înaintea mutării puilor din incubator în cuşcă, aceasta trebuie pregătită cu mare
atenţie. Acest lucru înseamnă: sursa de căldură trebuie pusă în funcţiune şi reglată astfel ca
temperatura aerului la podea, sub instalaţia de încălzire a cuştii, să fie de cel puţin 32 0C. dacă
nu aveţi un termometru la îndemână trebuie sa observaţi comportamentul puilor, după ce i-aţi
adus în cuşcă. Dacă aceştia stau unul în celălalt, pentru a se încălzi reciproc, temperatura sub
instalaţia de încălzire este prea joasă; dacă fug de instalaţia de încălzire, temperatura este prea
ridicată. Podeaua cuştii sub instalaţia de încălzire ar
trebui acoperită cu hârtie de ziar sau carton ondulat.
Sursa de apă, mai bine spus jgheabul sursei
de apă, trebuie să fie numai de 15-20 mm adânc şi
lat. Pentru a preveni înecarea puilor de prepeliţă este
necesară umplerea jgheabului cu pietricele. Această
metodă trebuie folosită până într-a 20-a zi de viaţă.
Cei care au posibilitatea de a face rost de
nisip fin de râu sau de ştrand, ar trebui să le pună
puilor la dispoziţie o farfurie de nisip. Animalele ciugulesc nisipul – la fel cum fac şi în
natură – şi fac baie în nisip. Ambele ajută la creşterea şi la dezvoltarea sănătoasă a puilor de
prepeliţă.
Hrănirea trebuie să se facă la fiecare 2-3 ore pe cât posibil prin împrăştierea unei
cantităţi mici de hrană pentru a evita risipirea. Din a 2-a sau a 3-a zi de viaţă este
recomandată, pe lângă hrănirea pe hârtie, aşezarea unei hrănitoare. Acest lucru le va permite
puilor să se hrănească de fiecare dată când le este foame şi înlătură posibilitatea amestecării
hranei cu excremente. Hrănitoarea poate fi confecţionată dintr-o bucăţică de placaj drept
podea şi cu o ramă lată de 25 mm pe margine. Hrănitoarea poate fi acoperită cu o plasă cu
ochiurile de 15-20 mm, lucru care îi va împiedica puii să râcâie prin hrană şi astfel să o
risipească. Hrana este obligatoriu să fie de bună calitate. Un complex alimentar pentru pui
56
(starter, prestarter) cu un conţinut de proteine brute de 24% vă va oferi un rezultat foarte bun
în perioada creşterii.
După aproximativ 8-10 zile se poate trece la un amestec de hrană din starter pentru
pui şi făină cernută sau din prestarter şi făină pentru creşterea puilor sau un amestec propriu,
care să aibă un conţinut de proteine brute de cel puţin 20-22%. Dacă vi se va întâmpla ca în
magazinele specializate pe hrană de animale să nu găsiţi hrană specială pentru prepeliţe puteţi
folosi hrană pentru fazani sau pentru bibilici, acestea putând acoperi necesarul ridicat de
proteine al prepeliţelor. De asemenea puteţi folosi şi un prestarter pentru curci care uneori
este mai uşor de găsit.
La vârsta de cca. trei săptămâni la puii de prepeliţă începe năpârlirea de tinereţe, adică
schimbarea îmbrăcământului de pene.
Ca şi începător în creşterea prepeliţelor nu trebuie să vă faceţi griji din această cauză,
deoarece această năpârlire nu este semn de boală, ci este un proces cât se poate de natural,
care poate fi eventual comparat cu căderea dinţilor de lapte în cazul copiilor.
Când puii de prepeliţă împlinesc 12 zile, spatele micilor animale este total acoperit cu
pene. Din acest moment ei nu mai au nevoie de încălzire artificială şi este indicată mutarea
lor în alte cuşti. Aceste cuşti trebuie să fie construite de jur împrejur cu plasă din metal sau
din material plastic, cu ochiuri de 10-12 mm, prinsă pe o ramă din lemn sau bare de oţel şi cu
o înălţime de max. 25 cm. Faţada, confecţionată din bare rotunde de oţel de 5 mm aşezate rar
la o distanţă de 20 mm, conferă o bună perspectivă asupra întregii grupe şi permite hrănirea
print-un jgheab exterior, imediat ce animalele au împlinit 20-22 de zile. Dacă toată faţada sau
chiar toţi pereţii sunt acoperiţi cu o plasă cu ochiurile de 2,54 cm, pot chiar şi puii de 10-12
zile să se hrănească din jgheabul exterior, presupunând că toţi indivizii de aceeaşi vârstă ai
grupei au aceeaşi dimensiune, sunt dezvoltaţi în mod uniform şi normal conform vârstei.
Oricum acest jgheab trebuie pus într-o poziţie uşor înclinată spre interior pentru a permite
puilor să ajungă mai uşor la hrănitoare. Numai după încă 10-12 zile jgheabul poate fi aşezat
în poziţia normală, orizontală.
La confecţionarea cuştii trebuie să aveţi grijă ca uşiţa să fie destul de mare, pentru a
permite o uşoară poziţionare în interior a adăpătoarei. Este important, ca în funcţie de vârsta
animalelor, marginea adăpătoarei să fie mereu ceva mai ridicată decât cloaca animalelor. Asta
înseamnă, că înălţimea adăpătoarei trebuie să se adapteze vârstei animalelor pentru a se
împiedica murdărirea apei cu excremente. Pentru realizarea acestui lucru se pot aşeza una sau
mai multe plăcuţe subţiri sub adăpătoare.
57
5.1. Sexing – determinarea sexului
Dacă aţi ales să creşteţi „Japonia Seattle”, este utilă sortarea după sex a puilor la
vârsta de cca. 20 de zile. Acest lucru se va face după aspectul exterior. Penele de pe burta
masculului prezintă o nuanţă clară de maro, pe când puii de gen feminin au pe burtă pene grimaro
cu pete negre.
Avantajul separării din timp a puilor constă în faptul că, la cocoşei se poate da hrană
cu o valoare a proteinelor mai scăzută, de cca. 16%, pentru a se continua creşterea cu mai
puţine costuri. În acelaşi timp puii de această vârstă obţin o mărire a locului de care au
nevoie.
Separarea timpurie de sex este permisă numai la această rasă. Toate celelalte rase
permit selectarea după sex numai după maturizarea sexuală – adică după ziua 38-40.
Determinarea sexului la celelalte rase
Se ţine prepeliţa cu spatele în sus. Puicuţa prezintă o cloacă normală, care se poate
observa şi la alte păsări. La mascul se poate observa deasupra clocii o vezică seminal umflată
şi de o culoare roşietică. O uşoară apăsare cu degetul mare şi cel arătător pe vezica seminală
duce la ieşirea spermei albe şi cremoase.
Animalele de gen feminin trebuie puse în jurul celei de-a 35-a zi în cuştile pentru
depus ouăle, pentru a avea puţin timp să socializeze înainte de începerea ouatului.
Primele animale încep ouatul abia în ziua 38-40 de viaţă. În ziua 50 de viaţă
prepeliţele au o rată de ouat de cca. 50% iar la vârsta de 60 de zile ating o rată de ouat de 75-
80%.
Vârsta de 60 de zile este momentul în care se pot tăia puicuţele de care nu este nevoie.
Animalele de gen masculin bine dezvoltate se pot tăia de la vârsta de 45-50 de zile.
La o îngrijire atentă, pierderile de creştere se reduc de la zero până la 2%. Dacă veţi
constata că pierderile de creştere sunt simţitor mai mari ar trebui să investigaţi care sunt
motivele, care, de cele mai multe ori de datorează propriei persoane respectiv îngrijitorului.
Observaţiile autocritice pot duce uşor la descoperirea greşelii.
58
VI Exploatarea prepeliţelor pentru ouă
6.1. Întreţinerea animalelor ouătoare
Pentru întreţinerea animalelor ouătoare este valabil, ca şi pe perioada creşterii, să nu
se formeze grupe prea mari.
O cuşcă cu dimensiunile de 120 cm lăţime şi 75 cm adâncime, adică 0,9 m2, poate fi
ocupată de 90-max.100 de animale. Suprapopularea va aduce numai dezavantaje.
Cuşca pentru ouat se deosebeşte de cea pentru creştere numai prin faptul că podeaua
este înclinată cu cca. 5 cm spre faţada cuştii, pentru a permite ouălor să se rostogolească în
canalul de colectare al ouălor. Barele faţadei trebuie să aibă o distanţă de 25 mm una de
cealaltă. Uşa de pe faţadă trebuie să fie destul de mare pentru a permite, dacă este nevoie,
plasarea şi manevrarea uşoară a adăpătoarei, în situaţia în care aceasta este plasată în
interiorul cuştii. Acest lucru înseamnă că la construirea cuştii pentru ouat trebuie să aveţi în
vedere faptul că prepeliţa are o mare nevoie de apă şi că această apă trebuie schimbată
respectiv împrospătată corespunzător de des. Spre exemplu 90 de animale de ouat au nevoie
zilnic de un recipient pentru apă de patru litri, care trebuie umplut zilnic de două ori cu apă
proaspătă. Aşadar, trebuie cunoscută dimensiunea recipientului de 4 litri pentru apă înaintea
schiţării cuştii. Asigurarea apei printr-un niplu de băut permite măsuri mai scăzute. Şi printrun
jgheab cu apă în afara cuştii se poate asigura apa necesară.
Cuştile pentru ouat, la fel ca şi cele pentru crescut, pot fi instalate foarte bine pe două
sau trei etaje. Cuştile mobile, împinse şi prinse într-un raft special creat, sunt preferate celor
fixe deoarece se curăţă şi se dezinfectează mult mai uşor. Igiena este în acest caz, ca şi în alte
crescătorii de animale o obligativitate. Curăţarea zilnică a tăvii cu excremente este neapărat
necesară pentru a se preveni formarea de gaze!! De asemenea este importantă asigurarea unei
bune aerisiri a coteţului.
6.1.1. Iluminatul
Pentru a avea o bună producţie de ouă la o crescătorie de prepeliţe în scopuri
comerciale, este necesară prelungirea zilei în mod artificial, pentru a se ajunge la o durată
totală a zilei de cel puţin 18 ore. Un ceas cu întrerupător temporizat poate fi foarte util în
acest scop. Durata totală a zilei trebuie să fie constantă de-a lungul anului. O scurtare a zilei
poate duce la o scădere a producţiei.
59
Un bec de 16 sau 18 waţi, bine plasat, ajunge pentru a ilumina 16-24 de cuşti în două
sau trei etaje. Este suficient dacă sunt iluminate adăpătoarea şi jgheaburile.
Este un fapt real că, fără o iluminare suplimentară, nu se poate realiza înalta producţie
de ouă imprimată genetic la această pasăre. Acest lucru nu exclude toţi ceilalţi factori ca: apa
proaspătă, aerul proaspăt, o temperatură potrivită, lipsa stres-ului şi o bună sănătate şi lipsa
paraziţilor îşi aduc aportul la o creştere a ouatului.
Mai ales stres-ul datorat scăderii zilei, respectiv scăderea iluminării, duce la scăderi
drastice ale ouatului. Curba producţiei de ouă pe timp de o săptămână incluzând două zile
fără curent electric, deci fără iluminare artificială, arată cum s-au comportat în timpul penei
de curent: hrănirea scăzută şi schimbarea totală a programului zilei.
Scăderea producţiei de ouă după căderea iluminării:
Producţia normală de ouă la iluminarea constantă: 81,7%,
Pană de curent; prima zi fără lumină: producţia de ouă în jur de 77,3%,
A doua zi fără lumină: producţia de ouă în jur de 77,8%,
A treia zi: curentul electric şi lumina au revenit, dar prepeliţele sunt iritate: producţia de ouă
în jur de 51,4%,
A patra zi: producţia de ouă în jur de 62,7%,
A cincea zi: producţia de ouă în jur de 68,3%,
A şasea zi: producţia de ouă în jur de 75,7%,
A şaptea zi: producţia de ouă în jur de 80,6%.
6.1.2. Controlul randamentului ouatului
Fiecare măsură întreprinsă – fie ea cât de mică – care doreşte să aducă un câştig,
trebuie să arate beneficiile, pentru a se înţelege dacă se merită continuarea cu măsura
respectivă – dacă aduce câştigul dorit – sau încetarea aplicării măsurii dacă de lucrează în
pierdere.
Pentru o crescătorie de prepeliţe ajunge un calcul al investiţiilor şi câştigurilor. Acest
lucru se referă la partea financiară a afacerii. Pe de altă parte trebuie cunoscută prestaţia
propriilor animale. Aşadar trebuie făcute notaţii despre acest lucru. Pentru început ajung liste
simple cu numărul indivizilor şi ouăle depuse. Deci trebuie notate atât numărul animalelor cât
şi randamentul la ouat. Pentru a obţine randamentul procentual zilnic de ouare se înmulţeşte
numărul de ouă depus de-a lungul zilei cu 100, şi se împarte la numărul de animale ouătoare.
60
Este recomandată exprimarea capacităţii de ouare a unei grupe sau a întregii
crescătorii în procente deoarece acest mod este mai clar şi are o mai mare putere de expresie.
Dacă grupele singulare au deja, de ex. 10 luni de activitate de ouare, este recomandat ca
aceste grupe mai vechi să fie controlate separat. Acest lucru vă va impune ataşarea la fiecare
cuşcă a unei tăbliţe pe care sunt trecute numărul sau litera fiecărei cuşti, efectivul iniţial,
pierderile prin moarte sau tăiere precum şi data ieşirii din găoace.
O măsură pentru a păstra ridicată capacitatea medie de ouare a întregului efectiv este
tăierea regulată a „trântorilor” după fenotipul exterior. Pentru acest lucru este indicat ca să
luaţi fiecare animal în mână şi, cu mare atenţie, să îl observaţi şi să îl catalogaţi.
Un animal bun de ouat se caracterizează prin următoarele:
- un ochi clar şi treaz („pe fază”),
- o musculatură corporală bună,
- cloacă mare şi umedă,
- burtă plină şi moale,
- o mare distanţă între încheieturile picioarelor,
- o mare distanţă între încheietura piciorului şi stern,
- piele moale şi fină, nu arată nici o urmă sau doar foarte puţină grăsime.
Caracteristicile unei prepeliţe slab outoare sau ne-outoare sunt următoarele:
- ochi tulburi, uneori chiar închişi,
- cloacă mică, uscată,
- o burtă mică sau sclerozată,
- o distanţă mică între încheietura piciorului şi stern.
„Neouătoarele vitale” au carne multă cu adaos ridicat de grăsime – de aici rezultă o
piele gălbuie mai ales în zona gâtului şi a pieptului.
În continuare se pot descoperi la sortarea efectivului mereu animale cu o „burtă plină
cu apă”. La deschiderea acestor animale se găseşte o băşică de apă închisă, de multe ori atât
de mare încât ocupă întreaga înălţime a burţii. De asemenea la sortare se pot găsi prepeliţe cu
gălbenuşe de ouă întărite în cavitatea abdominală. Aceste gălbenuşe de ou întărite apar atunci
când gălbenuşul matur pentru ouat coboară, dar trece de canalul conductor al oului – cad în
zona stomacului şi se întăresc acolo. Astfel de animale trebuie tăiate, pentru că desfăşurarea
naturală a vieţii lor este foarte limitată. Burta umplută până la refuz împiedică puternic buna
funcţionare a organelor interne. Inima este îndeosebi vătămată.
61
Munca depusă sortând animalele este mereu răsplătită deoarece efectivul de găini şi
deci şi consumul de hrană se micşorează la un număr rămas acelaşi de ouă iar producţia
procentuală de ouă depuse a efectivului creşte. Sfătuim ca sortarea să fie făcută regulat de
aproximativ 4 ori pe an. Această măsură se oglindeşte considerabil în calculele de
rentabilitate.
Ca şi începător în creşterea prepeliţelor, nu sunteţi încă sigur la sortat şi la catalogat,
deoarece ochii şi degetele nu vă sunt antrenate. Aşadar vă recomandăm să construiţi cuşti
individuale iar înăuntrul lor să puneţi pentru câteva zile animalele pe care le-aţi sortat pentru
a le controla. Se va arăta foarte curând dacă diagnosticele au fost total sau parţial bune sau
greşite. Recunoaşterea slabelor ouătoare după caracteristicile exterioare necesită ceva
exerciţiu şi nu trebuie ca diagnosticările greşite să descurajeze. Este mai economică tăierea a
două sau trei găini bune ouătoare decât hrănirea a 10-20 de „trântori”.
Prinderea animalelor trebuie efectuată în liniştea cea mai deplină, pentru a păstra
stres-ul animalelor cât mai scăzut cu putinţă.
La munca practică a sortatului cât şi la alte munci cu prepeliţele sau la cuşti, s-a arătat
ca fiind mai avantajos dacă grupele singulare nu sunt prea mari. Maxim 100 de animale pe
cuşcă/grupă s-a dovedit a fi cel mai convenabil.
6.2.3. Alte forme de păstrare
Alte forme de păstrare sunt gândite şi pentru o crescătorie de prepeliţe, ca de ex.
păstrarea în aer liber, păstrarea liberă sau păstrarea pe pământ pe o suprafaţă mai mare,
închisă, cu aerisire forţată.
Dacă acestea sunt practice pentru creşterea prepeliţelor în scopuri comerciale, mai ales
pentru producţia de prepeliţe – şi despre acest lucru este vorba în materialul de faţă – doresc
să demonstreze în continuare.
Să ne închipuim o crescătorie în aer liber cu grupe de câte 100, 500 sau chiar 1000 de
prepeliţe, ocupate cu, de ex. 10 animale pe fiecare m2 de suprafaţă. Ar trebui:
construit un grajd după mărimea numărului de animale şi,
împărţirea terenului iar întreaga suprafaţă împrejmuită cu o plasă foarte deasă pentru a
nu permite puilor să zboare.
Capitalul necesar pentru păstrarea în aer liber sau a păstrării libere sau a păstrării
libere poate fi atât de mare, încât o afacere care să acopere total cheltuielile nu este posibilă.
Acest lucru este valabil şi pentru creşterea pe pământ cu aerisire forţată.
62
Prepeliţa nu este o pasăre de casă, domesticită, care îşi caută un cuib pentru a-şi
depune ouăle. Din contră ea îşi depune ouăle – conform cunoscutei ei naturi sălbatice – pe un
loc oarecare în câmp deschis sau pe podeaua grajdului. Aceste ouă sunt găsite, la adunat,
unele sparte, altele sunt scoase din pământ după câteva zile şi astfel deloc proaspete şi de
multe ori puternic murdărite – asta dacă le mai găseşte cineva.
De asemenea există pericolul ca în aer liber cât şi în creşterea pe pământ, pereliţele să
se umple de paraziţi, ceea ce nu este acceptabil pentru sănătatea lor. După cunoştinţele
crescătorilor de plăcere, puii de prepeliţă se dezvoltă vizibil mai bine în cuşcă decât în aer
liber, libere sau pe pământ.
6.2. Crescătoriile de casă (familiale)
O crescătorie de casă se va face din plăcere şi din spirit practic, iar numărul
prepeliţelor crescute este de 10-15 capete. În afară de petrecerea în mod plăcut a timpului
liber, mica crescătorie acoperă necesarul de ouă al familiei respective, iar ouăle de prepeliţă,
după cum am mai spus până acum, sunt dietetice, recomandate medical pentru afecţiunile
cardiace, pentru potenţa sexuală etc.
Un om ar trebui să consume pe zi un ou de găină sau 4-5 ouă de prepeliţă, sau cca.
1500 de ouă de prepeliţă într-un an. Întrucât o prepeliţă produce anual cca. 250 de ouă,
înseamnă că, pentru fiecare membru al familiei, trebuie să existe în permanenţă în producţie 6
prepeliţe. Dacă, de exemplu, familia este formată din patru persoane, atunci mărimea
crescătoriei va fi de 24 de prepeliţe.
Întrucât pe un m2 de cuşcă puteţi creşte 120 de prepeliţe adulte, înseamnă că vom
afecta fiecărei prepeliţe 80 cm2, iar pentru 24 de prepeliţe – 1920 cm2, adică o cuşcă cu
dimensiunile de 64 x 30 cm, sau două cuşti suprapuse de 32 x 30 cm. Pentru o astfel de cuşcă
nu este necesară o cameră specială, ci doar o boxă existentă în casă, un coridor, o verandă, un
balcon, un pod, cu condiţia de a menţine o temperatură relativ constantă, între 10 şi 20 0C,
fără curenţi şi zgomote.
De fapt, o astfel de cuşcă mobilă cântăreşte maximum 12 kg, inclusiv prepeliţele şi
poate fi mutată cu uşurinţă dintr-un loc în altul, în funcţie de anotimp şi de spaţiile
disponibile din casă, evitând, bineînţeles, locurile frecventate de pisici. O astfel de cuşcă
confecţionată în gospodăria proprie sau procurată de la asociaţia de crescători poate fi
utilizată timp de cca. 10 ani, cu schimbarea anuală a prepeliţelor. Este preferabil ca
63
prepeliţele să fie cumpărate la vârsta de 30-35 de zile, adică cu 10-15 zile înainte de
începerea ouatului.
Cuşca va fi prevăzută cu jgheab de adăpare, amplasat în exterior. Prepeliţele consumă
între 22 şi 30 de grame de furaje pe zi, în funcţie de nivelul de ouat, valoarea nutritivă a
furajelor şi modul de prepararea a acestora. La o medie zilnică de 25 de grame înseamnă un
necesar zilnic de 600 de grame pe zi sau 18 kg pe lună, pentru crescătoria amintită de 24 de
prepeliţe, suficiente pentru hrana familiei cu patru membri.
Volumul de muncă necesar este minim. Dimineaţa se va administra mâncarea (cca.
600 de grame) şi apa (cca. 1 litru) pentru ziua respectivă. Seara târziu se recoltează ouăle
(prepeliţele ouă, de regulă, după-amiaza). La 2-3 zile se scot tăviţele cu dejecţii de sub fiecare
cuşcă. În cazul în care aveţi nevoie de îngrăşământ, aceste excremente pot deveni un excelent
îngrăşământ după ce au fost puse câteva zile la soare iar după uscare ambalate în pungi.
Este preferabil, dacă decideţi să vă faceţi o asemenea crescătorie să angrenaţi şi copii
în îngrijirea prepeliţelor, pentru dezvoltarea respectului faţă de muncă, a sentimentului de
iubire şi ocrotire a animalelor.
6.3. Creşterea prepeliţelor ca ocupaţie anexă
O astfel de crescătorie asigură necesarul propriu al familiei în ouă şi carne de prepeliţă
şi, în plus, realizează şi un excedent de ouă pentru valorificare.
Se apreciază că o astfel de crescătorie poate avea între 100 şi 500 de prepeliţe şi
produce anual între 25 de mii şi 125 de mii de ouă, din care 20-120 de mii pentru vânzare.
6.4. Creşterea prepeliţelor ca ocupaţie de bază
O astfel de crescătorie presupune studii şi investigaţii serioase privind condiţiile
geografice ale zonei, costul furajelor, piaţa de desfacere etc. În funcţie de concluziile trase, se
va stabili mărimea crescătoriei, care în ţările cu experienţă sunt dimensionate între 3000 şi
10000 de prepeliţe ouătoare.
Nu vom da amănunte privind organizarea unor mari crescătorii de către crescătorii
individuali, astfel de dimensiuni nefiind recomandate pentru perioada actuală şi în anii viitori.
În tabelul de mai jos vă prezentăm indicatorii tehnici realizaţi într-o lună de vârf într-o
crescătorie de 1500 de prepeliţe ouătoare, în Japonia.
64
Luna de ouat Procent de ouat Total ouă produse(buc./lună) Cumulat
1 80 24 24
2 90 27 51
3 95 28,5 79,5
4 90 27 106,5
5 85 25,5 132
6 82 24,5 156,5
7 79 24 180,5
8 76 22 202,5
9 74 22 224,5
10 72 21 245,5
11 70 21 266,5
12 65 19,5 286
Curba de ouat la prepeliţa pentru ouă de consum
Referitor la greutatea şi componentele oului de prepeliţă, vă prezentăm în tabelul ce
urmează datele preluate din tehnologia de creştere recomandată de ICPCPAM – Baloteşti.
Componente Greutatea (grame) % din total ou
Greutate totală ou 13,24 100
Din care: - albuş 7,89 59,59
- gălbenuş 4,07 30,74
- coajă 1,28 9,67
Greutatea şi componentele oului de prepeliţă
Datele prezentate în cele două tabele dau o imagine concludentă asupra valorii
economice a prepeliţelor exploatate în direcţia producerii ouălor comerciale.
65
VII Exploatarea prepeliţelor pentru carne
Practic, nu există diferenţe notabile între creşterea tineretului de reproducţie şi a
tineretului de carne, deşi caracterul industrial al acestei activităţi necesită dimensiuni mai
mari şi permite densităţi sporite pentru aceleaşi vârste (dacă nu avem de-a face cu hibrizi de
carne cu creştere mai rapidă).
De asemenea, unele date privind organizarea crescătoriei de prepeliţe pentru carne au
fost prezentate în capitolul 1.
7.1. Sistemul gospodăresc de creştere
Conform unei practici utilizate cu destul de bune rezultate în ţara noastră, creşterea se
face în 6 faze diferite:
a. Pui 0-3 zile
Puii eclozionaţi se introduc în cuşti cu pereţii din sticlă, cu încălzire cu infraroşii,
peretele superior fiind mobil, pentru aerisire. Se introduc 250 pui pe m2 şi se asigură 40 0C
temperatura în cuşcă. Sub bec se va amplasa un obiect cilindric, de diametrul becului, pentru
a se evita aglomerarea puilor.
b. Pui 3-7 zile
În aceeaşi cuşcă, se va reduce treptat temperatura la 33-35 0C, în special printr-o
aerisire mai puternică.
c. Pui 7-14 zile
La vârsta de 7 zile, puii se scot din cuşca cu pereţi de sticlă şi se transferă în etajul
superior al bateriei de creştere, unde temperatura va fi redusă la 28-30 0C. Pe o suprafaţă de
40 x 30 cm (1200 cm2), se pot caza la această vârstă 25-30 de pui, adică cca. 48 cm2/pui sau
210-250 pui/m2 cuşcă.
d. Pui 14-21 zile
Puii coboară în etajul 2 al bateriei introducând 17-20 de pui pe cuşca de 40 x 30 cm
(1200 cm2), deci vom asigura 60-65 cm2/pui sau 150-165 pui/m2 cuşcă.
e. Pui 21-28 zile
Puii se coboară cu încă un etaj, densitatea reducându-se la 12-16 pui pe cuşca de 40 x
30 cm, deci vom asigura cca. 80-100 cm2/pui.
66
f. Tineret de carne 28-42 zile
După vârsta de 28 de zile, când tineretul este bine îmbrăcat în pene poate fi transferat
în baterii amplasate în hale neîncălzite vara şi uşor încălzite iarna, în aşa fel ca temperatura
interioară să nu scadă sub 20 0C.
Se recomandă cuşti cu dimensiuni de o jumătate de m2, în care să se crească 50-55 de
prepeliţe pentru carne.
În toată perioada de creştere se va asigura iluminat continuu, însă, în timpul nopţii
lumina poate avea o intensitate mai scăzută, dar uniformă pe încăpere şi pe nivelurile bateriei.
În acest sistem gospodăresc de creştere, este prevăzută greutatea de 70 de grame la
vârsta de 28 de zile, 110 grame la 35 de zile şi 130 grame la 42 de zile.
Acest sistem este relativ învechit, presupunând multe manipulări, în 3 tipuri de cuşti
(demaraj, creştere, finisare). De aceea nu îl recomandăm pentru crescătoriile nou înfiinţate,
fără însă a-l contraindica în cele deja existente.
7.2. Sistemul modern de creştere
Se realizează ca la creşterea tineretului de reproducţie în baterii, arătat la capitolul
3.2.1. din prezenta lucrare, adică cu creşterea bifazică sau monofazică.
Francezii recomandă sacrificarea prepeliţelor pentru carne la vârsta de 5-6 săptămâni,
când cântăresc 125-140 grame după sacrificare.
ICPCPAM Baloteşti, care a făcut mulţi ani selecţia unor suşe de prepeliţă pentru carne
a realizat următoarele performanţe la această vârstă, pe care vi le prezentăm, ca şi titlu
informativ, în tabelul următor.
Vârsta
săptămâni
Greutate corporală Consum nutreţ Consum specific
Masculi Femele Pe zi Pe săpt. Pe săpt. Cumulat
1 41 41 4,8 43,6 0,94 0,94
2 85 86 10,5 73,5 1,66 1,36
3 134 135 16,4 114,8 2,36 1,74
4 175 178 18,5 129,5 3,04 2,07
5 202 208 22,5 157,5 5,64 2,57
Medie X X 14,5 508,9 2,57 2,57
Dinamica greutăţii corporale şi consumul de furaje la ICPCPAM Baloteşti
67
VIII Hrănirea prepeliţelor
8.1. Generalităţi. Tipuri de reţete
Pentru o crescătorie familială, hrănirea se face fără probleme. Se vor folosi resturi de
la bucătărie, hrană obişnuită pentru puii de găină sau găini adulte etc.
Pentru o crescătorie intensivă, se va pune problema de a realiza reţete echilibrate.
Iată unele recomandări privind alăturarea reţetelor la diferite categorii de prepeliţe în
sistemul familial de creştere:
Ingredient furajer Demaraj
1-25 zile (%)
Creştere
25-42 zile (%)
Reproducţie
şi ouătoare (%)
Mălai de porumb 31 40 22
Făină de grâu 10 20 20
Tărâţe de grâu 10 15 13,5
Făină de lucernă deshidratată 3 3 3
Făină de carne 8 3 4
Făină de peşte 6 3 4
Şroturi de soia 29,5 12 27
Carbonat de calciu 1,5 3 3,5
Fosfat dicalcic 0,5 0,5 0,5
Clorură de sodiu 0,5 0,5 0,5
Pentru fazele de demarare-creştere (0-3 săptămâni) şi de creştere-finisare (3-6
săptămâni) următoarele norme trebuie avute în vedere:
68
Necesar Demarare-creştere (0-21 zile) Creştere-finisare (21-42 zile)
Proteine brute 27-30 % 16-18 %
Materii grase 3-6 % 3-6 %
Celuloză 4-5 % 4-5 %
Calciu 1 % 1 %
Fosfor 0,75 % 0,75 %
Clorură de sodiu 0,8 % 0,8 %
Atenţie: reţetele trebuie completate cu un premix vitamino-mineral caracteristic categoriei şi vârstei
8.2. Particularităţi ale hrănirii puilor de prepeliţă
8.2.1. Nevoile nutritive pentru categoria 0-3 săptămâni
Proteinele. Necesarul de proteine trebuie să acopere nevoile de întreţinere şi creştere.
Concentraţia de proteine care permite o creştere rapidă este de 25-26 %, aceleaşi procente
fiind utilizate şi în furajele destinate puilor de fazani sau de curcă.
Proteinele pot fi de origine vegetală şi de origine animală, uşor digerabile şi cu o bună
valoare biologică. Valoarea biologică a unei proteine depinde de compoziţia sa în aminoacizi
indispensabili. Autorii americani au remarcat faptul că lizina şi metionina favorizează
creşterea.
În mod general, alimentele de origine animală conţin cantităţi suficiente sau
superioare nevoilor din aminoacizii următori: izoleucină, leucină, fenilalanină, treonină,
valină şi histidină.
Proteinele de origine vegetală sunt, dimpotrivă, deficitare în lizină, metionină, cistină,
triptofan, arginină şi glicină, încorporarea în raţie a unor procente de proteină de origine
animală, bogate în aceşti aminoacizi, permite corijarea acestor deficienţe ale proteinelor de
origine vegetală.
Proteinele de origine vegetală sunt reprezentate prin mălai, făină de grâu, tărâţe de
grâu, făină de lucernă şi în particular, de şroturile de soia (care conţin 42-44% proteine).
Proteinele de origine animală sunt reprezentate de făina de carne şi de peşte cu un
conţinut de 50-70% proteină brută, bogate în metionină, triptofan, lizină.
69
Ele trebuie să fie de o calitate excelentă, de preferinţă cu conţinut scăzut de grăsime,
pentru a evita ca mirosul de peşte să fie regăsit în carnea de prepeliţă.
Energia. Utilizarea raţiilor bogate în energie (prin adăugarea de materii grase în proporţie de
3-6 %) a arătat că o creştere maximă se obţine la o valoare energetică ridicată a alimentului şi
pentru un conţinut în proteine care se află într-un anumit raport (calculat în funcţie de vârsta
păsării). Cantitatea de aliment consumată depinde de valoarea energetică a acestuia. Va trebui
deci să se urmărească în mod special nevoia şi în celelalte principii nutritive, cum ar fi
proteinele, sărurile minerale şi vitaminele.
Vitaminele. Nevoile de vitamine sunt foarte importante, dar sunt dificil de precizat, mai ales
pentru vitaminele hidrosolubile, datorită activităţii insuficient cunoscute a florei intestinale.
Pentru prepeliţe, vitaminele care riscă a se găsi în cantităţi insuficiente în raţie sunt
vitaminele liposolubile.
Vitaminele liposolubile
Vitamina A protejează epiderma şi asigură funcţionarea normală a vederii. Carenţa
acesteia provoacă la prepeliţe o slăbire generală, în particular în zona pielii; este frecventă la
prepeliţe şi se manifestă adesea prin torticlois. Vitamina A este încorporată în furaje în
cantitate de 7500 U.I./kg aliment. Este recomandabil să se distribuie săptămânal un complex
de vitamine (AD3E).
Vitamina D. Vitamina D2 nu este asimilată de păsări. Numai vitamina D3 este utilizată
pentru prepeliţe; este antirahitică şi permite utilizarea calciului şi a fosforului de către
organism. Carenţa acestei vitamine se manifestă prin încetarea creşterii şi se traduce prin
fragilitatea scheletului şi a aripilor. Se încorporează în furaje în cantitate de 2500 U.I./kg
aliment. Sunt indicate cure cu vitamina D. importante sunt şi vitaminele K şi E, integrate
întotdeauna în premixurile vitamino-minerale.
Vitaminele hidrosolubile
Vitamina B1. Influenţează întregul metabolism şi favorizează pofta de mâncare.
Nevoile sunt de 6 mg/kg aliment.
Vitamina B2. Favorizează creşterea, combate fenomenele nervoase şi evită diareea;
este încorporată în aliment la o doză de 1,8 mg/kg de furaj.
Vitamina B12. Este tot un factor de creştere care combate anemia. Nevoile cresc odată
cu nivelul proteinelor în hrană. Este în cantitate suficientă în făina de peşte.
70
Alte vitamine: PP, acid pantoteic, colina, acid folic sunt, de asemenea, necesare, dar
se găsesc, de regulă, în cantităţi suficiente în alimente sau în premixurile vitamino-minerale
din comerţ.
Sărurile minerale. De o manieră generală, alimentele uzuale conţin cantităţi suficiente de
săruri minerale; se adaugă numai fosfor, calciu şi clorură de sodiu.
Fosfor şi calciu. Acestea asigură importante funcţii fiziologice: sunt constituenţi
normali ai protoplasmei şi fac parte din scheletul indivizilor.
Calciul este foarte bine asimilat de prepeliţe, dar utilizarea fosforului depinde de
forma sub care se găseşte în aliment. Fosforul neorganic este asimilat în totalitate, în timp ce
fosforul organic nu este asimilat complet. Nevoile de fosfor şi de calciu depind în mare
măsură de raportul calciu/fosfor şi de concentraţia în vitamina D.
Clorura de sodiu: nevoile medii sunt fixate la 0,8%, din care alimentele aduc 0,3%,
iar diferenţa de 0,5% este încorporată în raţie.
Oligoelementele sunt necesare pentru dezvoltarea normală, obţinerea unui schelet
robust şi a unui penaj normal. Diferite oligoelemente sunt încorporate în alimente la dozele
următoare prin premixuri vitamino-minerale:
- cobalt: 0,16 mg/kg
- cupru: 0,90 mg/kg
- fier: 0,90 mg/kg
- iod: 0,48 mg/kg
- mangan: 24 mg/kg
- molibden: 0,06 mg/kg
- zinc: 24 mg/kg
- magneziu: 450 mg/kg
În ceea ce priveşte zincul, precizăm că în cazul unei carenţe aceasta se manifestă
printr-un penaj anormal, respiraţie dificilă şi o creştere lentă. Absorbţia zincului este
favorizată de calciul administrat sub formă de bicarbonat.
Aditivi. În alimentele destinate prepeliţelor se încorporează şi antibiotice. Se utilizează:
teramicina, aureomicina, bacitracina etc., singure sau asociate la o doză de 4-10 g/tonă, iar în
unele cazuri, 50-500 g, în scop terapeutic.
Antibioticele permit un câştig în greutate, o diminuare a indicelui de consum, o
producţie de bandă omogenă şi o diminuare a mortalităţii. Efectul benefic al antibioticelor
este cu atât mai accentuat cu cât mediul este mai infectat biologic, şi deci condiţiile de
71
creştere sunt mai proaste. Antibioticele apar în aceste condiţii mai degrabă ca un paliativ,
decât ca un produs miraculos care să ridice nivelul performanţelor.
Atenţie!!! Este contraindicată utilizarea antibioticelor fără o consultare a medicului
veterinar, mai ales că, în ultimii ani, UE a interzis o serie întreagă de antibiotice, care
creează rezistenţă la consumatorii umani.
8.2.3. Creşterea puilor
Un studiu efectuat în SUA demonstrează puternicul demaraj al puilor în cursul primei
săptămâni (4,6 g/zi în prima săptămână, faţă de 1,6 g/zi în săptămâna a cincea). Acest studiu
mai arată că valoarea nutritivă a alimentelor scade rapid odată cu creşterea vârstei păsărilor.
Nevoile de proteine sunt de ordinul a 28% în cursul primelor săptămâni pentru ca apoi
să se reducă la 20% în săptămâna a 6-a. Paralel, nevoile energetice foarte importante la
început (2900 kcal/kg) se vor reduce până la 2600 kcal/kg la sfârşitul perioadei de creştere.
Tabelul următor vă prezintă nevoile pentru principalele elemente nutritive ale
păsărilor:
Vârsta în săptămâni 0 1 2 3 4 5
Greutatea în grame 5,9 37,9 63,8 84 100 111,2
Câştigul în greutate (g/săpt.) _ 32 25,9 20,2 16,0 11,2
Consumul de aliment (g/săpt.) 60,8 95,9 109,4 112,9 115,4 _
Consumul cumulat în grame 60,8 156,3 265,7 378,6 494 _
Se reaminteşte de necesitatea de a modifica alimentaţia în cursul perioadei de creştere,
la vârsta de 3 săptămâni.
O raţie echilibrată trebuie să conţină suficiente vitamine, acizi graşi esenţiali şi
minerale. Aportul acestor vitamine este calculat într-o manieră generoasă de producătorul
alimentului, dar crescătorul nu poate controla măsura în care acestea se regăsesc în mod real.
În continuare vă prezentăm o altă recomandare de alcătuire a unei reţete furajere de
start a puilor de prepeliţă:
Sortimentul %
Această Mălai 40 reţetă conţine
72
Făină de peşte 14 următoarele valori calculate:
Proteine brută: 24,1%
Energie metabolizabilă:
2837 Kcal/kg furaj
Făină de extract de soia 10
Făină de carne 6
Lapte praf 5
Făină de lucernă deshidratată 5
Tărâţe de grâu 20
La reţeta de bază se adiţionează cu carbonat de calciu, fosfat dicalcic, sare şi un
premix vitamino-mineral specific vârstei, procurat de la o firmă specializată.
Pentru a trece de la hrana de pui la cea pentru creştere este necesară o schimbare
gradată pe o durată de câteva zile. În prima zi de schimbare se vor administra două părţi din
vechiul aliment la o parte din cel nou. Acest regim se practică timp de trei zile. În
următoarele zile se va administra un aliment constituit dintr-o parte pentru pui, amestecat cu
două părţi aliment pentru îngrăşare. După 6 zile, de trecere treptată, se administrează exclusiv
alimentul pentru creştere.
8.3. Particularităţi ale hrănirii prepeliţelor pentru carne
8.3.1. Generalităţi
Există trei categorii de prepeliţe pentru carne:
1. Prepeliţele de crescătorie: acestea pot să atingă şi să depăşească greutatea de
180 grame mai ales când este vorba de adulţi care au fost folosiţi la
reproducere şi care sunt trecuţi apoi la îngrăşat.
2. Păsări tinere, cu o greutate cuprinsă între 100 şi 120 grame, care sunt
comercializate la această greutate deoarece corespund mai bine cererii.
3. Prepeliţe de 60 grame sau peste.
Puii vor fi transferaţi în cuşti pentru îngrăşat la atingerea vârstei de 4 săptămâni.
Creşterea lor este extrem de rapidă şi pot fi consideraţi ca adulţi după ziua 35, care
corespunde producerii primului ou.
73
În ceea ce priveşte perioada la sfârşitul căreia pot fi sacrificaţi nu se poate spune o
dată precisă deoarece producţia de carne depinde de alimentaţie şi de condiţiile ambiante, cât
şi de sex. Femelele ating o greutate superioară masculilor într-un timp mai scurt, adică,
greutatea maximă a masculilor va corespunde greutăţii atinse cu o săptămână în avans de
către femele. Acesta este motivul pentru care crescătorii japonezi preferă să trieze puii la
ecloziune şi să utilizeze numai femelele. În general, se poate afirma că prepeliţele pentru
carne pot fi comercializate la o vârstă cuprinsă între 40 şi 50 de zile. Crescătorul, adică dvoastră,
trebuie să decidă dacă randamentul superior al cărnii compensează cheltuielile
produse pentru o hrănire prelungită şi de o manoperă suplimentară de întreţinere.
Îngrăşarea prepeliţelor poate fi efectuată în clădiri obişnuite, destinate creşterii puilor
de găină sau în clădiri special construite de întreprinderi specializate.
Condiţiile care facilitează îngrăşarea rapidă a acestor păsări sunt:
- un mediu liniştit care să nu fie prea luminos, suficient de cald;
- o cuşcă de creştere care să nu permită păsărilor prea multă mişcare.
8.3.2. Nevoi nutritive ale prepeliţelor pentru carne
Furajul de creştere conţine aceleaşi principii nutritive ca şi cel pentru demaraj, dar
calitatea şi cantitatea acestor principii variază.
Proteine. Concentraţia de proteine în raţie este redusă la 17%. Cercetătorii americani
subliniază că un conţinut superior nu are nici o influenţă asupra dezvoltării prepeliţelor.
Dimpotrivă, prepeliţele înregistrează chiar o pierdere de greutate la o concentraţie de 30% de
proteine.
Energie. Valoarea energetică a alimentului este foarte importantă, căci cu cât valoarea sa va
fi mai mare, cu atât indicele de consum va fi mai redus.
8.3.3. Hrănirea prepeliţelor pentru carne
Creşterea şi îngrăşarea nu reclamă precauţii particulare. Pentru a obţine prepeliţe mari
şi grase, este suficient să le hrăniţi cu un furaj bun, special destinat acestui scop.
Este necesar să prevedeţi un local special pentru îngrăşarea prepeliţelor. Pe cât posibil
veţi pune în baterii loturi omogene din punct de vedere al vârstei şi al mărimii.
Pentru a trece de la hrana de demaraj la cea de creştere-îngrăşare veţi face o tranziţie
gradată şi nu o modificare bruscă.
74
În localul de creştere-îngrăşare trebuie să fie linişte, temperatura potrivită (18-20 0C)
şi lumină fără a fi în exces. Păsările pot fi puse în cuşcă în număr mare dar trebuie să aveţi
grijă ca hrănitoarea să asigure ca 2/3 din prepeliţe să poată mânca în acelaşi timp. De
asemenea veţi limita înălţimea cuştilor la 10-12 cm pentru a împiedica prepeliţele să sară una
peste cealaltă. Veţi evita astfel smulgerea penelor şi zgârierea cu ghearele pe spate.
La vârsta de 42-50 de zile veţi obţine păsări cu greutatea de 120-140 grame,
superioară celei a păsărilor sălbatice. Pasărea sălbatică este mai puţin grea, dar mai grasă în
timp ce prepeliţa de crescătorie e aproape lipsită de grăsime şi cu multă masă musculară.
Această particularitate a prepeliţei domestice o face cu atât mai apreciată din punct de vedere
culinar, prin fineţea cărnii sale.
Bateriile de îngrăşat specifice pentru prepeliţe sunt constituite dintr-o serie de
compartimente suprapuse, capabile să primească, de exemplu, o duzină de indivizi. La
exteriorul acestor compartimente veţi dispun hrănitori şi adăpători, la care prepeliţele au
acces trecând capul prin fante orizontale.
Partea superioară a compartimentelor este prevăzută cu plasă-podea şi o tavă din tablă
pentru a aduna dejecţiile. Reamintim că în bateriile pentru îngrăşat, cele două sexe sunt
separate, deoarece coabitarea creşte excitaţia şi reduce viteza de îngrăşare.
Într-o crescătorie profitabilă de tip industrial, sunt necesare baterii specifice pentru
creşterea şi îngrăşarea prepeliţelor.
În cazul în care veţi folosi baterii confecţionate din lemn trebuie să le curăţaţi cu grijă,
periodic şi dezinfectate în întreaga structură.
Reamintim că prepeliţa trebuie să aibă mereu la dispoziţie hrană, atât ziua cât şi
noaptea. În continuare vă prezentăm un exemplu de reţetă pentru creşterea şi îngrăşarea
prepeliţelor:
Sortimentul % Această reţetă conţine următoarele
valori nutritive calculate:
Proteină brută: 17,1%
Energie metabolizată
2975 Kcal/kg furaj
Făină de porumb 60
Făină de peşte 7
Făină de extract de soia 10
Lapte praf 3
Făină de lucernă deshidratată 4
Tărâţe de grâu 16
75
Acest amestec se adiţionează cu carbonat de calciu (15 g/kg), clorură de sodiu (2
g/kg), fosfat dicalcic (2 g/kg), sulfat de mangan (0,15 g/kg) şi vitaminele A, B, D3.
Reţeta de mai sus exclude alte ingrediente care se pot utiliza pentru hrana prepeliţelor
dintr-o crescătorie industrială. Ele se vor completa sau substitui după specificul local.
Prepeliţa supusă creşterii şi îngrăşării trebuie să fie literalmente forţată să consume cât
mai multe furaje o perioadă de 30 de zile pentru a atinge o greutate maximă într-un timp cât
mai scurt.
Dumneavoastră ca şi crescător veţi încerca să obţineţi o prepeliţă care are o carne
asemănătoare celei de prepeliţă sălbatică. De asemenea, în acest sens, este bine să diminuaţi
şi chiar să suprimaţi mălaiul înainte de sacrificare înlocuindu-l cu făină de orz decorticat.
8.4. Particularităţi ale hrănirii prepeliţelor ouătoare
Deoarece prepeliţa are nevoie de o hrană zilnică de 20 de grame iar pentru această
hrană produce destul de multe ouă, hrana pentru animalele ouătoare trebuie să conţină cel
puţin 20% proteine.
Există crescători de prepeliţe care susţin că este necesar un conţinut de cel puţin 24%
proteine pentru o bună producţie de ouă. Totuşi din experienţa mai multor crescători s-a
observat că la 20% proteine brute în amestecul de hrană randamentul la ouare rămâne
constant la cca. 80% - testat pe animale ouătoare de vârste diferite. De asemenea toţi ceilalţi
factori de creştere a randamentului de producţie trebuie să corespundă în special
suportabilitatea/digerarea fiecărei materii prime, şi în principal a albuminelor, care poate
varia.
Un amestec de hrană, ale cărui componente au fost atacate puternic de gândaci de
cereale nu va mai avea aceeaşi valoare nutritivă ca şi un amestec de hrană care nu a fost
atacat de dăunători.
Alegerea amestecului de hrană va rămâne întotdeauna la latitudinea crescătorului dar
este foarte important ca hrana pentru prepeliţe să conţină toate mineralele şi vitaminele
importante. Pentru a fi sigur că animalele primesc toate vitaminele şi oligoelementele
importante, este recomandată, în perioada de creştere a puilor şi chiar şi în creşterea anumitor
animale, administrarea în apă a unui amestec sub formă de praf din vitamine şi minerale.
Pentru relaţiile europene Universitatea Hohenheim a conceput raţiile de hrană
recomandate pentru crescătorii de prepeliţe şi expuse în tabelul de mai jos.
76
Prepeliţe – hrană pentru pui Prepeliţe – hrană pentru îngrăşare Prepeliţe – hrană pentru ouat
Compoziţie % Compoziţie % Compoziţie %
Uruială din extract de soia 39,6 Uruială din extract de soia 32,0 Uruială din extract de soia 20,8
Porumb 20,2 Porumb 30,0 Porumb 32,2
Grâu 26,9 Grâu 27,0 Grâu 23,2
Ulei de soia 2,4 Ulei de soia 1,7 Ulei de soia 3,2
Tărâţe de grâu 2,2 Făină verde de lucernă 1,5 Făină verde de lucernă 2,0
Gluten de porumb 5,0 Gluten de porumb 5,0 Gluten de porumb 8,6
Var alimentar 0,6 Var alimentar 0,6 Var alimentar 7,2
Premix 3,1 Premix 2,2 Premix 2,8
Conţinutul de substanţe Conţinutul de substanţe Conţinutul de substanţe
Proteine brute (%) 26,5 Proteine brute (%) 23,6 Proteine brute (%) 20,6
Energie (MJ ME/kg) 11,9 Energie (MJ ME/kg) 12,1 Energie (MJ ME/kg) 11,7
Calciu 0,82 Calciu 0,61 Calciu 3,24
Fosfor 0,74 Fosfor 0,60 Fosfor 0,68
8.5. Particularităţi ale hrănirii prepeliţelor reproducătoare
8.5.1. Generalităţi
După un studiu îndelungat asupra nevoilor alimentare ale acestor prepeliţe s-a ajuns la
concluzia că prepeliţa este o pasăre exigentă dar nu excesiv de pretenţioasă iar un bun
exemplu care susţine această informaţie este faptul că o reţetă bună pentru găinile ouătoare
asigură un ouat foarte bun şi la prepeliţe.
Un aport substanţial în proteine riscă însă să reducă greutatea oului şi numărul ouălor
depuse. Necesarul exact de proteine depinde de mai mulţi factori, şi cel mai important, de
cantitatea de furaj consumată zilnic. S-a constatat că nevoia de proteine este satisfăcută în
momentul în care pasărea consumă cel puţin 4,7 g de proteină/zi. Prepeliţa are tendinţa de a
depune ouă cu coaja fragilă. Aceasta este o caracteristică a speciei mai greu de înlăturat. În
77
cazul în care veţi constata o creştere a numărului de ouă fără coajă va trebui să supravegheaţi
îndeaproape aportul de calciu care trebuie să fie între 3 şi 3,5% din reţetă, precum şi vitamina
D3. O măsură care poate ameliora rezistenţa cojii este înlocuirea a ¾ din cantitatea de clorură
de sodiu cu bicarbonat de sodiu.
Ecloziunea ouălor depinde, la rândul ei, de aportul vitaminelor şi al oligoelementelor
în alimentul distribuit.
8.5.2. Nevoi nutritive ale prepeliţelor reproducătoare
Proteine. Un ou de prepeliţă conţine în medie 1,2 g de proteine.
O prepeliţă care consumă aproximativ 25 g aliment/zi trebuie sa regăsească în această
cantitate necesarul de proteine pentru a putea acoperi nevoile de întreţinere şi cele de
producţie.
Datorită cantităţii mari de ouă produse, necesarul de proteine în aliment este mai
ridicat decât cel din hrana prepeliţelor de îngrăşat.
Nevoile sunt fixate la 21-22% proteină brută pentru obţinerea unei ecloziuni bune.
Procentele superioare nu vor îmbunătăţii ouatul, oul nu va avea cantităţi superioare şi chiar sa
observat o mortalitate a păsărilor ouătoare.
Pe de altă parte, aceste proteine trebuie să conţină toţi aminoacizii, în cantităţi
suficiente. Unele proteine, cum ar fi cele din făina de sânge sau turtele de bumbac,
diminuează procentul de ecloziune. Alte proteine, cele din făina de peşte, ameliorează
procentul de ecloziune datorită conţinutului ridicat în metionină şi în vitamina B12.
Vitamine. Nevoile în vitamine sunt crescute faţă de cele ale prepeliţelor de îngrăşat
ştiut fiind că oul este bogat în vitamine (în particular, în vitamina A şi carotide).
- Vitamina A. Oul trebuie să conţină cel puţin 230 U.I. de vitamina A pentru a asigura
embrionului o dezvoltare normală. Acest lucru este posibil de realizat numai dacă pasărea
ouătoare primeşte zilnic 700 U.I. de vitamina A.
- Vitamina D. Carenţa de vitamina D antrenează o diminuare a ouatului, a greutăţii
oului, a grosimii cojii, a procentului de ecloziune şi o mortalitate a embrionilor. Un exces
reduce procentul de ecloziune. Cu raţiile obişnuite este deci recomandabil să se administreze un complex de vitamine.
- Vitamina B2. Carenta de vitamina B2 produce o diminuare importantă a procentului
de ecloziune şi formarea de embrioni pitici cu edeme.
- Vitamina B12. Ameliorează procentul de ouat şi de ecloziune.
78
- Vitamina E. Carenţa acestei vitamine ar împiedica fecundarea ouălor, precum şi o
vitalitate corespunzătoare.
- Celelalte vitamina ( K, colină, biotină, piridoxină, acid pantotenic) sunt, de
asemenea, necesare.
Se constată că nevoile mari de vitamine din perioada de ouat obligă crescătorul să
administreze regulat un complex de vitamine.
Săruri minerale. Compoziţia raţiei în săruri minerale va fi diferită de cea folosită
pentru creştere-îngrăşare.
- Calciu: un ou conţine 60 mg calciu, ceea ce arată că nevoia păsărilor ouătoare
pentru acest ingredient este ridicată. Dacă raţia este insuficientă, pasărea îşi va
epuiza rapid rezervele corporale şi se va constata o diminuare a ouatului.
Dimensiunea oului şi grosimea cochiliei nu sunt întotdeauna afectate de
carenţa în calciu; ouăle pot avea coaja subţire şi din alte cauze, cum ar fi
carenţa în vitamina D.
Nevoile de calciu sunt recomandate la o cantitate de 2,6 % din raţie. Calciul este
asigurat în mod normal din cantitatea de raţie, dar de asemenea, se mai poate adăuga
alimentului carbonat de calciu sub formă de făină de cochilii de scoici, care se consumă după
nevoi.
- Fosfor: oul conţine puţin fosfor, astfel încât nevoile de hrănire ale păsării au
fost fixate la 1,3% din raţie.
- Magneziu: magneziul are acţiune asupra formării cojii oului. Carenţa
antrenează apariţia ouălor cu cochilie subţire sau chiar reducerea ritmului de
ouat.
8.5.3. Hrănirea prepeliţelor reproducătoare
În momentul schimbării hranei pentru pui cu cea pentru reproducătorii se va utiliza un
regim de tranziţie. Această schimbare de hrană – indiferent de rasa animală - se va face încet
(în decurs de 3 – 4 zile) pentru a evita solicitarea excesivă a tractului intestinal până când se
va continua numai cu alimentul destinat reproducătorilor, cu o verificare grijulie a
hrănitorilor care trebuie să fie întotdeauna umplute convenabil şi curate.
Hrănirea este una dintre probleme importante dintr-o crescătorie, problemă care
trebuie supravegheată permanent. Dacă veţi utiliza într-o manieră raţională raţii echilibrate de
79
hrană şi veţi urmări cu conştiinciozitate hrănirea, atunci veţi fi aproape sigur de reuşită.
Automatizarea acestor procese, dacă este posibilă, va asigura desfăşurarea lor optimă.
8.6. Tehnici de hrănire
În marea majoritate a crescătoriilor este folosită hrănirea print-un jgheab exterior.
Această modalitate uşurează munca crescătorului şi ajuta la diminuarea pierderii de hrană şi
de asemenea previne amestecarea hranei cu excrementele.
Acest mod de hrănire este posibil chiar începând cu a 10-a – 12-a zi de viaţă în cuştile
construite corespunzător şi numai dacă puii sunt suficient de dezvoltaţi astfel încât să nu
poată scăpa printre zăbrelele de pe faţada cuştii. Un jgheab pentru hrană din metal,
confecţionat din tablă zincată este de preferat în locul unuia din lemn deoarece se poate
curăţa mai uşor şi are o viaţă mai îndelungată.
Hrana trebuie să fie tot timpul la dispoziţie indiferent de vârsta păsărilor. Acest lucru
este necesar deoarece prepeliţele dispun de un tract intestinal mic şi astfel, la o hrănire, pot
lua numai cantităţi mici de hrană. Punerea în permanenţă a hranei la dispoziţia prepeliţelor
are şi un avantaj deoarece animalele, timide pot găsi timp pentru a mânca în linişte atunci
când animalele dominatoare sunt sătule.
Deoarece capacitatea unui jgheab pentru hrană este prea mică pentru nevoia de hrană
pentru o zi a prepeliţelor (motivul este că jgheabul trebuie să fie adaptat mărimii prepeliţelor,
în acelaşi timp plat şi cu o adâncime mică) şi de asemenea acesta trebuie să fie mereu umplut
numai până la jumătate pentru a evita risipa, va fi necesară umplerea lui cu hrană de mai
multe ori pe zi – de vreo 4-5 ori. Este cunoscut faptul că o hrănire optimală va aduce
întotdeauna cu sine o ouare optimală iar pentru a ne asigura ca această hrănire se va face
optim, uneori, nu este nevoie decât de plimbarea prin jgheabul cu hrană a unei lopăţele de
mâncare, gest care va anima micile păsări.
Punerea la dispoziţia păsărilor a unui vas cu nisip grosier sau cu pietricele foarte mici
este folositoare pentru tractul intestinal al acestor păsări. În acest fel musculatura stomacului
va fi ajutată la digerarea hranei. Vasul trebuie să fie foarte mic, astfel încât prepeliţele să nu
poată face baie în el. După această specificaţie poate mulţi dintre d-voastră vă veţi întreba de
ce nu este de dorit acest lucru. Ei bine, această baie în nisip vă poate oferi o privelişte plăcută,
dar de asemenea şi prepeliţelor li se va părea tentant şi plăcut nu numai să facă baie în acest
nisip ci să îşi şi depună ouăle în vasul cu nisip, lucru care corespunde naturii lor. Nimic rău
am putea spune…dar nici de dorit deoarece o parte a ouălor depuse în nisip vor avea crăpături
80
invizibile ale cojii şi de asemenea un miros ciudat – lucruri fireşti dacă luăm în calcul
temperaturi de peste 300C şi faptul că în timp ce unele dintre prepeliţe îşi vor depune ouăle,
altele îşi vor lua baia de nisip determinând astfel ciocnirea şi fisurarea cojii ouălor depuse în
acel loc.
8.7. Controlul consumului de hrană
Va rămâne la latitudinea d-voastră dacă veţi considera că merită să vă obosiţi ca la
anumite distanţe de timp, pentru o săptămână sau o perioadă mai lungă, să controlaţi
consumul de hrană al propriilor animale. Numai aşa veţi putea descoperi unele nepotriviri,
care odată ce au fost depistate vor putea fi înlăturate prin măsuri stricte.
Dacă consumul de hrană este de cca. 20 g/ animal/ zi totul este în ordine, dacă acest
consum atinge sau depăşeşte 22 g, trebuie să căutaţi cauzele. Un consum mai mare de hrană
poate avea mai multe cauze. Printre acestea pot fi enumerate următoarele: jgheaburile au fost
construite necorespunzător sau au fost umplute prea mult, lucruri care pot caza o mare risipă
de hrană; prezenţa rozătoarelor care pot consuma cantităţi mari de hrană.
O modalitate simplă prin care se poate face vizibilă risipa de hrană din cauza
prepeliţelor este să puneţi o fâşie de hârtie sub jgheabul pentru hrană şi canalul colector al
ouălor şi astfel veţi putea observa cum, în ciuda jgheaburilor ideale şi chiar a jgheaburilor
pentru hrană umplute pe jumătate, unele animale aruncă din hrană peste marginea jgheabului
în timp ce mănâncă. Acest lucru se datorează faptului că aceasta este atitudinea naturală de a
mânca a prepeliţelor, care sunt construite genetic pentru a căuta prin pământ şi a prinde hrană
vie pe care, în timp ce o ţin în cioc, încearcă să o aducă în stare de inconştienţă sau să o
omoare prin mişcări puternice ale capului înainte de a o înghiţi.
Deoarece cheltuiala pentru hrană va fi întotdeauna un factor constant de costuri,
trebuie să faceţi tot posibilul pentru a împiedica pe cat se poate risipa hranei.
8.8. Indici pentru controlul calităţii hranei
După cum bine ştim din viaţa de zi cu zi, există diferite sortimente ale aceluiaşi
produs, făcute din aceleaşi materiale de bază, dar care pot prezenta calităţi diferite. Se poate
considera de la sine înţeles că o hrană atacată de paraziţi nu va avea aceleaşi calităţi ca şi o
hrană neatacată. Când vorbim despre aceşti paraziţi care pot ataca hrana pentru prepeliţe ne
referim cu precădere la căpuşa de făină, una din cele peste 10000 de specii cunoscute de
81
căpuşe. Deoarece aceste căpuşe se dezvoltă în stadii diferite vă recomandăm curăţarea
jgheaburilor pentru hrană la intervale regulate pentru a vă asigura că, chiar dacă vor exista
căpuşe, le veţi întrerupe procesul de dezvoltare şi astfel veţi asigura sănătatea şi randamentul
de ouare al prepeliţelor.
O altă măsură care v-ar putea ajuta să evitaţi contaminarea hranei cu aceste căpuşe
este să aveţi grijă în permanenţă ca rezerva de hrană să nu fie mai veche de 4 săptămâni.
Chiar de la cumpărarea hranei trebuie să acordaţi importanţă datei de fabricaţie şi a celei de
expirare a termenului de garanţie. Cu cât hrana este mai veche cu atât este mai probabil să fie
atacată de căpuşele de făină. Existenţa acestora în amestecul de hrană poate fi descoperită
chiar fără a beneficia de mijloace tehnice de ajutor. Prima modalitate este să ţineţi nasul
aproape de hrană iar dacă în scurt timp veţi simţi o furnicare în jurul zonei nasului puteţi fi
siguri de existenţa căpuşelor de făină în hrană. O altă modalitate este să luaţi 1-2 linguriţe de
hrană şi să le turnaţi în forma unui con cu vârful ascuţit. Dacă este vorba de un atac puternic
al căpuşelor veţi putea observa în doar câteva secunde cum se va mişca grămăjoara. În cazul
unui atac mai slab poate dura un minut sau chiar mai mult până când va fi vizibilă o mişcare
sau o schimbare a formei grămăjoarei prin aplatizarea vârfului conului.
Aşadar că recomandăm mare atenţie la cumpărarea şi depozitarea hranei deoarece o
hrană atacată de căpuşe poate duce la deranjamente ale tractului intestinal al prepeliţelor. Nu
căpuşele propriu-zise dăunează, ci excrementele acestora care sunt otrăvitoare.
8.9. Apa de băut
Este bine de ştiut atunci când vorbim despre nevoia de apă într-o fermă de păsări că
aceasta intervine în toate stadiile de producţie. Când vorbim despre utilizarea apei intr-o
asemenea fermă, primul lucru la care ne gândim, şi poate chiar singurul este adăparea
păsărilor. Dar trebuie să ştim că apa este în egală măsură indispensabilă şi pentru alte
operaţiuni decât cea de adăpare, şi anume: este vector pentru medicamente şi vaccinuri,
precum şi elementul de bază în curăţarea şi dezinfecţia instalaţiilor.
Această omniprezenţă a necesităţii de apă explică de ce orice modificare a cantităţii
sau calităţii apei poate duce la consecinţe nefaste asupra sănătăţii şi performanţelor păsărilor.
Trebuie să fiţi conştienţi de faptul că apa de băut pune cele mai frecvente şi spectaculoase
probleme. În ceea ce priveşte această apă vom detalia în continuare aspectele ei cantitative şi
calitative.
82
8.9.1. Aspectele cantitativei ale apei de băut într-o fermă de prepeliţe
Acestea aspecte precizează normele de consum. Aceste norme trebuie luate la
cunoştinţă, respectate şi verificate pentru a putea evita astfel supraconsumul, dar mai ales
subconsumul.
Supraconsumul va fi constatat cu precădere pe timpul verii, când temperatura
ambiantă este prea ridicată. Acest supraconsum poate fi atribuit fie conţinutului în sare al
apei, fie al alimentelor. Consecinţa este creşterea umidităţii dejecţiilor şi a aşternutului, cu
inconvenientele cunoscute: dezvoltarea bacteriilor şi paraziţilor, probleme de igienă a clădirii
şi de gestiune a dejecţiilor. Trebuie reţinut că supraconsumul poate fi unul dintre primele
semne ale unui episod patologic şi poate astfel servi drept semnal de alarmă.
În ceea ce priveşte subconsumul, acesta are o importanţă mult mai mare decât
supraconsumul. El poate avea diverse cauze:
- defecţiuni în reţeaua de alimentare cu apă;
- apă cu gust neplăcut;
- stres, datorat condiţiilor de creştere sau schimbării bruşte de hrană.
Consecinţele diminuării consumului de apă pot fi foarte grave. La pui, o diminuare cu
20% a consumului de apă determină o rată crescută de mortalitate în 48 de ore. Aceeaşi
reducere a apei, la reproducători, provoacă o cădere semnificativă a curbei de ouat.
De asemenea, o adăpare insuficientă poate favoriza o patologie hepatorenală sau
probleme de urolitiază. Pentru a evita toate aceste lucruri, respectarea câtorva recomandări
este foarte importantă:
- temperatura apei să fie cuprinsă între 16 şi 200C;
- numărul adăpătorilor să fie suficient (în special în săptămânile de demaraj);
- existenţa unor mici rezervoare de apă acoperite;
- posibilitatea de curăţare a instalaţiilor;
- adaptarea la cerinţe a circuitului de distribuţie;
- curăţarea adăpătorilor să fie făcută zilnic la puii în demaraj şi cel puţin de 2 ori pe
săptămână la adulţi;
- să se urmărească consumul de apă cu ajutorul unui apometru.
În lipsa unor surse de apă naturală, de fântână, cea de la reţea este bine să se
administreze după ce a fost fiartă în prealabil şi apoi răcită la temperatura camerei. Apa prea
rece determină la prepeliţe inflamarea laringelui şi oprirea exteriorizării sonore. Lipsa apei
timp de 3-5 ore va determina grave leziuni renale şi tulburări circulatorii. Apa administrată
83
sub formă de ceaiuri folosită în cazul apariţiei acestei situaţii se va înlocui după 6-8 ore cu
alta proaspătă.
Vasele folosite pentru apă se vor amplasa la distanţă faţă de cele de hrană pentru a
împiedica astfel impurificarea apei cu resturi de hrană.
În situaţii deosebite, pentru menţinerea salubră a apei în vase pentru o perioadă de 2-3
zile, vă recomandăm să introduceţi în apă albastru de metil într-o proporţie de 1 g la 8-10 litri
de apă. Acelaşi efect îl puteţi obţine şi dacă veţi pune în apă o monedă de argint.
8.9.2. Aspectele calitative ale apei de băut într-o fermă de prepeliţe
Calitatea apei este cel mai adesea incriminată în crescătorii dar foarte puţine publicaţii
pe tema crescătoriilor de prepeliţe evidenţiază apariţia perturbaţiilor sanitare sau zootehnice
pe această bază. Stabilirea unei relaţii directe cauză-efect între calitatea apei şi probleme
observate este foarte dificilă. Pentru a putea găsi o soluţie care să vină ca şi rezolvare pentru o
situaţie în care se bănuieşte că este implicată calitatea apei trebuie sa abordăm întregul
ansamblu. Astfel, în urma mai multor anchete ecopatologice efectuate în mai multe
crescătorii de prepeliţe, apa a apărut ca şi „factor de risc”.
Calitatea fizico-chimică. Evaluarea acestor calităţi poate fi făcută cu ajutorul mai multor
parametri de importanta variabili:
- Aspectul, culoarea, mirosul sunt unii dintre parametri subiectivi. Fără a fi toxică, o
apă care are un aspect dezagreabil poate aduce cu sine un consum sub nivelul minim.
- Turbiditatea permite aprecierea limpezimii apei. Aceasta poate varia în funcţie de
mărimea particulelor şi concentraţia materiei în suspensie.
- pH-ul ne furnizează informaţii legate de aciditatea apei. Ca şi consecinţă principală a
acidităţii apei veţi observa coroziunea conductelor, robinetelor şi adăpătorilor, precum
şi apariţia compuşilor metalici toxici. De asemenea, aciditatea apei, a fost în unele
cazuri găsită drept cauză a perturbărilor urinare sau digestive.
- Duritatea, care exprimă concentraţia în calciu şi în magneziu. Dacă apa este foarte
„dură” facilitează fenomenul de depunere.
- Clorurile din apă sunt laxative şi corozive. S-a observat că adăparea cu apă foarte
sărată a provocat o întârziere în creştere, o cădere a curbei de ouat şi o mortalitate mai
crescută.
- Sulfaţii. Aceştia au la rândul lor proprietăţi laxative.
84
- Nitraţii, nitriţii si amoniul fac parte din ciclul azotului. Întâlnirea cazurilor în care apa
este contaminată cu nitraţi este din ce în ce mai deasă şi este o problemă care riscă să
devină tot mai serioasă. Această situaţie trebuie luată în considerare în schemele de
dezvoltare a unei crescătorii în regiunile în care această problemă este frecventă. S-a
demonstrat că o doză de 3g/l este mortală pentru puii de o zi. Probleme ca tulburări de
creştere, digestive, căderi ale curbei de ouat au fost constatate în cazul apei de adăpat
cu 80-220 ppm nitrat însă acestea au dispărut odată cu schimbarea sursei de apă. În
cazul nitraţilor, aceştia sunt adesea asociaţi şi altor factori de risc precum poluarea
bacteriană a apei. Prezenţa amoniului şi a nitriţilor indică o evoluţie bacteriană, de
cele mai multe ori în directă legătură cu o contaminare cu fecale.
Calitatea microbiologică. Constatarea contaminării apei cu viruşi, paraziţi, sau mai ales, cu
bacterii este foarte frecventă şi de asemenea de nedorit deoarece poate cauza episoade
patologice. Dintre cele mai frecvente contaminări amintim:
- Contaminarea cu bacterii – majoritatea bacteriilor cu efect patogen vehiculate de apă
au ca origine fecalele: Escherichia coli, Streptococcus fecali şi Clostridium. Prezenţa
acestor bacterii în apă, în afară de pericolul pe care îl prezintă ele însele, pot fi un
semnal pentru prezenţa altor microorganisme patogene: salmonela şi pasteura.
- Contaminarea cu viruşi – aceştia sunt incapabili să se înmulţească în apă dar pot
supravieţui în aceasta mai multe săptămâni sau chiar luni, cum este cazul maladiei
New Castle (pseudopesta aviară), care poate supravieţui peste 6 luni. Cu cât apa are
cât mai puţine şanse să fie contaminată cu fecale cu atât are mai puţine şanse să
provoace o maladie virală în crescătorie.
- Contaminarea cu paraziţi – în apa de băut pot exista numeroşi paraziţi sau ouă ale
acestora. Riscul cel mai mare este în cazul oochiştilor de coccidioză. Prin apă se mai
pot transmite de asemenea Histomonas şi Trichomonas.
8.9.3. Analiza apei
Recomandăm să efectuaţi o analiză a apei de 2 ori pe an, într-un laborator autorizat
pentru calitatea apei, analiză care să urmărească: pH, conductivitate, materii organice,
amoniu, nitraţi, nitriţi, coliforme, E. Coli, streptococi fecali.
Normele care se impun a fi satisfăcute sunt aceleaşi ca şi în cazul apei potabile pentru
consumul uman.
85
Proba pentru analizele fizico-chimice poate fi recoltată într-un recipient de sticlă cu
capacitatea de 1 l, care să fie perfect curăţat în prealabil şi căruia să i se pună un dop, de
preferat de sticlă.
În cazul analizei bacteriologice se va folosi un flacon steril de 0,5 l solicitat în
prealabil laboratorului de analize. Recoltarea probei se va face în condiţii riguroase pentru a
putea fi siguri de veridicitatea rezultatelor obţinute în urma analizei. Eşantioanele recoltate
trebuie să ajungă la laborator în cel mai scurt timp posibil, fiind protejate prin frig.
Recomandăm ca recoltarea să se efectueze în cursul dimineţii, astfel încât analizele să poată
fi începute în aceeaşi zi. În continuare vom prezenta tabelul cu norme referitoare la calitatea
apei.
Turbiditate 2 unităţi Jakson Amoniu 0,5 mg NH4 / l
pH 6,6 – 9,5 Hidrogen sulfurat Neidentificat
Cloruri 250 mg Cl / l Fier 200 μ g Fe / l
Sulfaţi 250 mg SO4 / l Mangan 50 μ g Mn / l
Magneziu 50 mg Mg / l Cupru 1 mg Cu / l
Sodiu 175 mg Na / l Organisme patogene – salmonele – „O” în 5 l de apă
Potasiu 12 mg K / l Stafilococi „O” în 100 ml apă
Aluminiu 0,2 mg Al / l Enteroviruşi – „O” în 10 l de apă
Duritate totală 50 OFr / l Coliforme fecale şi streptococi fecali – „O” în 100 ml apă
Nitraţi 50 mg NO3 / l
Nitriţi 0,1 mg NO2 / l
86
IX Biologia organelor şi principalele boli ale prepeliţelor
9.1. Generalităţi
Prepeliţele sunt păsări foarte rezistente la îmbolnăvire, caracteristică care face parte
din factorii care au determinat o dezvoltare deosebit de rapidă a creşterii acestora în România.
Ca şi crescători de prepeliţe nu trebuie însă să vă bazaţi doar pe această rezistenţă
ieşită din comun a prepeliţelor la îmbolnăvire, mai ales dacă ne referim la o crescătorie
organizată, de proporţii relativ mari. În cazul crescătoriilor de dimensiuni mici sănătatea
prepeliţelor este relativ uşor de păstrat, fără a necesita intervenţii sanitar-veterinare, mai ales
dacă:
- Spaţiile de creştere au fost conştiincios decontaminate înainte de populare;
- Nu există alte efective de prepeliţe, de galinacee în apropierea crescătoriei, iar păsările
sălbatice nu au acces în apropierea sau chiar încăperea în care prepeliţele sunt
crescute;
- Păsările sunt adăpostite corespunzător, hrana lor este de bună calitate, fiind echilibrată
din toate punctele de vedere, inclusiv a vitaminelor.
Unele cazuri de îmbolnăviri pot apărea în cazul în care avem de-a face cu o
crescătorie de dimensiuni mari, uneori chiar de proporţii industriale, mai ales dacă în aceeaşi
încăpere, sau în încăperi vecine, există categorii diferite de vârstă, fapt care îngreunează mult
supravegherea sanitar-veterinară, iar bolile specifice pot fi transmise cu uşurinţă de la o
categorie la alta.
9.2. Biologia organelor
9.2.1. Biologia organelor digestive
Deoarece păsările au nevoie de energie pentru a putea zbura sunt cunoscute ca şi mari
consumatori de hrană. În cazul prepeliţelor crescute în crescătorii cu scopuri comerciale au
nevoie de energie doar pentru a susţine funcţiile corporale şi pentru producerea ouălor.
După ingurgitarea hranei, înainte ca aceasta să treacă din cavitatea bucală în stomac
pentru a fi digerată va rămâne pentru o perioadă în guşă (prelungire a esofagului) unde va fi
păstrată şi amestecată cu laptele guşei. Din guşă, hrana va trece în glanda stomacală unde va
87
fi digerată cu ajutorul acidului clorhidric şi a fermenţilor. Abia apoi hrana ajunge în muşchiul
stomacal (pipota) unde va fi măcinată mecanic cu ajutorul pietricelelor înghiţite în mod
instinctiv. Muşchiul stomacului (pipota) este foarte puternic deoarece el trebuie să
suplinească rolul dinţilor în cazul mamiferelor.
Absorbţia substanţelor hrănitoare digerate şi măcinate are loc în intestinul subţire. La
sfârşitul intestinului este prezentă o îngroşare, parte în care se întâlnesc organele excretoare şi
cele reproductive. Excrementele, urina şi oul prepeliţei vor părăsi corpul printr-o deschizătură
comună numita cloacă. La galinacee sunt prezenţi rinichii dar este absentă vezica urinară,
motiv pentru care urina va fi eliminată împreună cu excrementele sub forma unei mese albe şi
vâscoase.
9.2.2. Biologia organelor respiratorii
În studiul organelor respiratorii ale galinaceelor veţi regăsi caracteristici speciale. Spre
exemplu, în spatele limbii se poate observa o crăpătură îngustă care duce la tubul respirator
acoperit cu zgârci aflat în laringe. Mai mult în cazul aparatului vocal, nu îl vom regăsi în
laringe ca în cazul mamiferelor, ci în locul unde tubul respirator se ramifică în bronhii. În
ceea ce priveşte plămânul veţi regăsi o structură asemănătoare structurii buretelui. Se pot
observa bronhii care traversează tot plămânul şi care prezintă la terminaţii saci de aer subţiri,
mai mari decât plămânul însuşi. Aceşti saci sunt utilizaţi în timpul zborului ca şi rezervoare
de aer.
9.2.3. Biologia organelor de simţ
Deoarece organele de simţ ale prepeliţelor au fost cercetate foarte puţin vă vom
prezenta câteva trăsături caracteristice păsărilor. În general când vorbim despre păsări putem
afirma că simţul mirosului este slab în timp ce auzul şi văzul sunt foarte dezvoltate. Se
cunoaşte că unele rase pot depista sursa unui zgomot slab de la o distanţă la 100 de metri şi
de asemenea că acestea văd pe lângă culorile cunoscute nouă şi ultravioletele.
9.2.4. Biologia organelor de reproducere
În cazul cocoşului de prepeliţă organele de reproducere se limitează la două gonade
(testicule) de mărimea unei alune care sunt amplasate în interiorul corpului, la spate, aproape
de ultimele două coaste şi osul iliac iar la exterior prin prezenţa unui săculeţ care conţine
lichidul seminal.
88
În schimb, în cazul femelei de prepeliţă veţi descoperi că organele de reproducere sunt
chiar mai complicate si variate decât la mamifere. La galinaceele feminine veţi constata
prezenţa a două ovare dintre care cel drept este degenerat iar cel stâng are forma unui
ciorchine de strugure care conţine în timpul împerecherii ouă de diferite mărimi şi în diferite
stadii de dezvoltare. Oul devenit matur se va desprinde din ciorchine şi va fi preluat de un tub
al trompei care are forma unei pâlnii. În partea superioară a acestei trompe va avea loc
fecundarea de către un singur spermatozoid. Aceştia vor rămâne în trompă fiabili pentru
fecundare cca. 10-14 zile. Acest lucru este foarte important de ştiut în cazul în care doriţi să
schimbaţi cocoşii în timpul sezonului de împerechere. În continuare, drumul gălbenuşului
prin trompă se va face în decursul unei zile în timp ce albuşul se formează cu ajutorul unor
firicele care se unesc în timpul procesului de formare a membranei de „hârtie” (acea
membrană în care este îmbrăcat oul înaintea formării cojii). Aceste firicele sunt cele care vor
împiedica rotirea gălbenuşului în momentul întoarcerii oului în timpul clocirii.
Înainte ca oul să părăsească corpul prepeliţei are loc ultima fază din procesul de
formare a oului, şi anume formarea cojii. Materialul imperios necesar în formarea cojii oului
este carbonatul de calciu (CaCO3) denumit simplu calciu. Din acest motiv, dacă prepeliţa va
duce lipsă de calciu, ea va produce un ou cu coaja moale. Acest fenomen se mai poate întâlni
şi în cazul prepeliţelor bătrâne ale căror vezici de calciu nu mai funcţionează la un nivel
optim. De asemenea stress-ul poate fi unul dintre factorii care stau la baza neformării cojii de
calciu.
La capătul rotund al oului veţi observa că membrana care îmbracă tot oul nu este lipită
de coaja de calciu formând astfel camera cu aer. Această cameră va asigura puiului prima
răsuflare de aer după ce va străpunge membrana şi înainte de a sparge coaja oului. Cu
ajutorul aceste camere de aer se poate determina vechimea oului ştiut fiind faptul că, cu cât
este oul mai vechi cu atât este mai mare camera cu aer.
Depunerea oului, mai exact presarea în afară din partea de jos a trompei, presupune o
activitate epuizantă din partea prepeliţei deoarece oul reprezintă cca. 8% din greutatea
corporală a acesteia.
89
9.3. Căi de transmitere a bolilor
În continuare vă vom prezenta cele mai importante căi de transmitere a bolilor la
prepeliţe.
Prin suprafaţa cojii ouălor. Unii germeni patogeni cum ar fi E. Coli şi Salmonella
paratifoida pot penetra coaja oului. Dacă puii vor fi contaminaţi încă din incubator cu
siguranţă vor infecta şi încăperea în care vor fi introduşi.
Transmiterea directă. Acest tip de transmitere se face prin contactul direct cu păsări bolnave
şi este foarte des întâlnită în cazul salmonelei, micoplasmozelor, laringo-traheitelor, corizei şi
pasteurelozelor.
Transmiterea prin contact indirect. Acest tip de transmitere a bolilor se face prin
autovehicule, echipamente, nutreţuri combinate, personal. De asemenea, clădirile în care s-au
crescut populaţii infectate si care au fost incorect dezinfectate, pot favoriza contaminarea a
mai multor serii de creştere consecutive cu atât mai mult în cazul în care intervalele dintre
populări sunt mai mici de 10 zile.
Transmiterea prin intermediul aerului. Acest tip de transmitere este favorizat prin
răspândirea prafului care infectează în special cu virusuri care pot fi purtate de vânt pe
distanţe foarte mari.
Vectorii biologici. Când spunem vectori biologici luăm în considerare toate organismele din
mediul înconjurător care pot transmite boli specifice speciei. Exemple de vectori biologici
sunt: păsările sălbatice, rozătoarele, insectele.
Nutreţurile combinate. Prin intermediul nutreţurilor combinate se pot transmite boli ca:
salmonela, toxicoze, poliavitaminoze.
Pentru ca d-voastră, ca şi crescător, să puteţi evita aceste situaţii de îmbolnăviri vă
recomandăm luarea de măsuri care va ajută să evitaţi apariţia acestor cazuri prin evitarea
riscurilor pe care le presupune fiecare cale de transmitere prezentată mai sus.
9.4. Bolile prepeliţelor. Transmitere, simptome şi prevenire
9.4.1. Carenţele nutriţionale
Cauzele carenţelor nutriţionale:
- Formularea eronată a reţetelor de nutreţuri combinate;
- Evaluarea incorectă a biodisponibilităţii vitaminelor sau mineralelor;
90
- Pierderea din raţie a ingredientelor sau suplimentelor vitaminice si minerale din
diverse motive;
- Distrugerea prin oxidare a substanţelor nutritive din nutreţurile combinate;
- Creşterea necesarului pentru anumiţi nutrienţi cauzată de unele substanţe antagonice
din nutreţurile combinate;
- Diminuarea calităţii ingredientelor prin expunerea la umiditate ridicată, mucegai sau
prin procesarea necorespunzătoare.
În cazul creşterii în sistem intensiv sunt des întâlnite carenţele multiple iar simptomele
şi leziunile asociate neasigurării nutrienţilor la nivele optime pot face greu de diagnosticat
boala.
Consumul scăzut de energie.
În cazul hrănirii cu nutreţuri cu conţinut scăzut de energie prepeliţele vor compensa
prin consumarea unei cantităţi mai mari de furaje. În condiţii de limitare furajeră sau
competiţie păsările mature vor slăbi iar numărul ouălor produse va scădea, iar în cazul
tineretului se va observa scăderea ritmului de creştere. Efectul aportului scăzut de energie va
fi amplificat în cazul unei temperaturi scăzute în hale şi în cazul existenţei unor sisteme
necorespunzătoare de încălzire şi ventilaţie din faza de tineret. De asemenea populaţiile de
prepeliţe hrănite cu nutreţuri cu conţinut mic de energie vor fi mai sensibile la boli din cauza
imunodepresiei.
Carenţe de proteine sau aminoacizi.
În lipsa unui consum optim de proteină se va observa diminuarea ritmului de creştere,
a eficienţei asimilării furajelor, a reacţiei imunitare şi a eficienţei productive.
Deficitul de lizină poate fi prezent în cazul hrănirii prepeliţelor cu reţete pe bază de
porumb şi determină scăderea ritmului de creştere şi a eficienţei asimilării furajelor la puii de
carne.
Deficitul de metionină apărut în urma hrănirii cu nutreţuri pe bază de porumb şi soia
de calitate inferioară va duce la un ritm scăzut de creştere iar în cazul prepeliţelor de ouă va
determina o scădere atât a mărimii cât şi a numărului de ouă.
Grăsimi.
Nivelul scăzut de acizi graşi esenţiali, inclusiv acid linoleic şi linolenic va duce la
scăderea dimensiunii oului în vârful curbei de ouat. Dacă prepeliţele vor fi crescute şi în
condiţii de temperatură ridicată deficitul unor acizi graşi esenţiali va duce la degenerarea
ficatului şi la hemoragii în cavitatea abdominală.
91
Râncezirea oxidativă.
Conservarea incorectă a unor materii prime precum făina de peşte, făina de carne şi
grăsimea animală înlesneşte procesul de râncezire oxidativă. Ingredientele care au niveluri
ridicate de acizi graşi saturaţi sunt sensibile la acest proces în urma căruia se degajă peroxizi
şi radicali liberi toxici care deteriorează membranele celulare şi inhibă sistemele antioxidante
biologice. Acest proces de râncezire este stimulat de temperatura ridicată a mediului ambiant
şi stocarea pentru o perioadă lungă de timp a hranei. Antioxidanţii sunt necesari pentru
nutreţurile ce conţin peste 10% grăsime. În aceste cazuri este recomandată includerea în
reţetă a 125 ppm etoxiquin/kg nutreţ combinat.
Carenţele vitaminice.
Prepararea necorespunzătoare a hranei, folosirea de preparate comerciale slabe
calitativ sau distrugerea nutrienţilor din furaje prin oxidare pot determina apariţia carenţelor
de vitamine. Cele mai des întâlnite deficienţe de vitamine la păsări sunt:
Hipovitaminoza A
În cazul apariţiei în cadrul populaţiilor a hipovitaminozei A puii de prepeliţă vor
prezenta o creştere şi un penaj slab.
9.5. Factori de mediu
Creşterea păsărilor într-un mediu profund artificializat, cum este cel din fermele de tip
intensiv, face posibilă intervenția unui număr mare de factori stresanţi. Aceştia acţionează
prin intermediul receptorilor de simţ şi apoi pe cale nervoasă şi hormonală asupra diverselor
organe şi ţesuturi, perturbând integritatea şi funcţia acestora.
Răspunsul organismului este, în general, nespecific şi se încadrează într-un tipar, care
are două componente principale. Prima componentă este simpatico-adrenergică, caracterizată
prin activarea funcţională a talamusului şi a hipotalamusului şi prin descărcări excesive de
catecolamine, având ca obiectiv pregătirea organismului pentru a face faţă unor agresiuni
neobişnuite, prin creşterea tensiunii arteriale, a tonusului muscular şi a glicemiei. Cea de-a
doua componentă reacţională este hipofizo-suprarenaliană, caracterizată prin creşterea
secreţiei de A.C.T.H. (hormonul adreno-corticotrop) şi apoi de hormoni corticoizi, care, în
exces, au efecte nefavorabile, manifestate prin inhibarea funcţiei organelor cu rol
imunoformator (timus, bursa lui Fabricius), ceea ce duce la o limfopenie, la diminuarea
răspunsului imun şi la perturbarea generală a echilibrului hormonal.
92
Dinamica răspunsului la agresiunea factorilor de stres se desfăşoară pe trei etape şi
anume: etapa de alarmă (sau de dezechilibru imediat), etapa de rezistenţă, cu caracter
compensator şi etapa de revenire la un echilibru homeostazic sau de epuizare, când factorii de
stres persistă sau/şi se însumează. Rezultă, deci alternativa, fie că organismul rezistă şi se
acomodează la condiţiile nou create, fie că se îmbolnăveşte, dependent de organism şi de
caracterul factorilor stresanţi.
Dintre toţi factorii de mediu, temperatura exercită influenţa cea mai puternică asupra
metabolismului şi implicit asupra sistemelor care asigură starea de sănătate. Deşi nivelul
producţiilor este determinat genetic, exprimarea acestor producţii depinde, printre alţi factori,
de raporturile termice ale animalelor cu mediul. Menţinerea temperaturii corporale la un
anumit nivel şi adaptarea la variaţiile termice ale mediului, se realizează prin funcţia de
termoreglare, care cuprinde termogeneza (producerea de căldură) şi termoliza (pierderea de
căldură). Deci, pentru a-şi menţine temperatura normală a corpului, acestea trebuie să piardă
permanent, în medie, o cantitate de căldură echivalentă cu cea produsă prin procesele de
metabolism. Adică, termoliza previne supraîncălzirea organismului (hipertermia şi şocul
caloric), care ar putea să apară la temperaturi ale mediului prea ridicate. Termoliza se
realizează prin următoarele fenomene fizice: radiaţia, conductivitatea, convecţia şi
evaporarea. Radiaţia se produce la nivelul pielii sub formă de radiaţii electromagnetice
infraroşii. Corpul emite radiaţii calorice proporţional cu diferenţa dintre temperatura pielii şi
a aerului din jurul animalului. Dispersia căldurii prin radiaţie este inegală pe suprafaţa
corpului, datorită distribuţiei neuniforme a penelor. Radiaţia calorică a organismului este
maximă în ambianţe reci, scade pe măsura creşterii temperaturii aerului şi încetează la
egalizarea temperaturii mediului cu temperatura corporală.
Conductivitatea termică, ca mijloc de transfer al căldurii prezintă importanţă când
organismul se află în decubit şi vine în contact cu suprafaţa mai rece a solului sau a pardoselii
(dacă nu este acoperită cu aşternut). Cât timp păsările se află în picioare pierderile de căldură
prin conductivitate sunt foarte reduse, datorită însuşirilor termoizolante ale aerului uscat.
Convecţia este o modalitate importantă de pierdere a căldurii şi constă în încălzirea aerului
din apropierea corpului, care, reducându-şi densitatea primeşte o mişcare ascendentă.
Aerul mai rece din apropiere îi ia locul şi astfel procesul se reia. Pierderea de căldură este
direct proporţională cu suprafaţa convectivă (suprafaţa corporală expusă), fiind mai mare la
indivizii izolaţi şi mai redusă la indivizii alăturaţi. De asemenea, pierderea de căldură prin
convecţie mai depinde şi de nivelul temperaturii aerului, de gradul de acoperire a corpului cu
93
pene şi de tăria curenţilor de aer. Termoliza creşte proporţional cu viteza curenţilor de aer,
dar numai până la aproximativ 1,5 m/s; la viteze mai mari creşterea termolizei devine tot mai
puţin accentuată, în schimb, sporeşte concentraţia de pulberi şi de microorganisme din aer, cu
efecte negative asupra sănătăţii. Acesta este motivul pentru care normele de igienă prevăd
pentru adăposturile de animale viteze ale aerului de 0,1-0,3 m/s, pentru iarnă, iar pentru vară
valori de până la 1,5 m/s şi numai în mod excepţional de 2 m/s.
Dar cum poate fi apreciată viteza aerului într-o hală de păsări, avându-se în vedere
neuniformitatea circulaţiei aerului? Desigur, este foarte importantă aplicarea de măsuri
pentru uniformizarea circulaţiei aerului, dar în multe cazuri şi mai ales vara, când ventilaţia
funcţionează la capacitatea maximă, uniformizarea vitezei aerului reprezintă un deziderat
greu de atins. Evaluarea pe ansamblu a vitezei aerului, în scopuri practice, se face prin
împărţirea debitului cumulat al ventilatoarelor la suprafaţa secţiunii adăpostului. De exemplu,
dacă capacitatea însumată a ventilatoarelor este de 250000 m3/h, iar suprafaţa secţiunii
adăpostului este de 50 m2, viteza medie de circulaţie a aerului va fi de 250000 : 50 = 1,38
m/s.
Evaporarea reprezintă o cale foarte importantă de termoliză şi de homeostazie termică
în ambianţă caldă. Evaporarea poate avea loc la nivelul pielii şi la nivelul pulmonului.
Evaporarea cutanată este importantă mai ales la speciile care transpiră, dar aceasta există şi la
speciile care nu transpiră, inclusiv la păsări, fiind numită perspiraţie şi constă într-o pierdere
lentă de apă, fără formare de picături, pe seama umidităţii normale a pielii. La păsări, ca şi la
alte specii fără glande sudoripare funcţionale, în ambianţă caldă, termoliza se realizează
preponderent prin evaporare pulmonară, o dată cu intensificarea ritmului respirator. Eficienţa
termolizei prin evaporare pulmonară este puternic influenţată de nivelul temperaturii, de
viteza aerului şi mai ales de umiditatea relativă a aerului. Când aerul este saturat cu vapori
evaporarea nu mai este posibilă, indiferent de temperatură şi de intensitatea curenţilor de aer.
În adăposturile pentru păsări umiditatea relativă a aerului trebuie menţinută la valori
de 45-65%. Valorile mai coborâte de 45% determină disconfort prin iritarea mucoaselor şi a
aparatului respirator, iar valorile crescute peste 65 % conduc la scăderea presiunii parţiale a
oxigenului şi la suprasolicitarea sistemului cardiovascular, cu influenţe negative asupra
schimbului gazos din plămâni. Prin creşterea temperaturii aerului de la 20 la 340 Celsius se
măreşte frecvenţa ritmului respirator de la 140 la 170/minut.
Nivelul umidităţii relative a aerului poate fi influenţat prin sistemele de condiţionare a
aerului. Pornirea şi oprirea instalaţiilor de umezire a aerului poate fi acţionată prin relee de
94
timp, termostate şi higrometre. În principiu, sistemul nu trebuie pornit la temperaturi mai mici
de 28ºC şi nici la umidităţi relative ale aerului de peste 70%. Mai este important ca, la
pornirea sistemului, să fie puse în funcţiune la început ventilatoarele şi apoi dispozitivele de
dispersie a apei, pentru că nu apa în sine produce răcorirea, ci evaporarea activă a acesteia.
Apa, evaporându-se, înmagazinează 600 calorii/g, pe care ulterior le cedează aerului, în
momentul condensării, care nu trebuie să se producă în interiorul adăpostului, ci în exteriorul
acestuia.
Dacă în adăpost persistă o temperatură prea ridicată şi o umiditate crescută a aerului
polipneea termică persistentă va conduce la eliminarea excesivă a dioxidului de carbon din
circulaţie şi la apariţia alcalozei gazoase. Drept urmare a perturbării echilibrului acido-bazic
şi a metabolismului mineral, la prepelițe scade producţia de ouă şi creşte proporţia de ouă
sparte, prin deteriorarea calităţii cojii ouălor. În aceste condiţii sunt favorizate şi tulburările
de comportament, care se manifestă prin apariţia frecventă a ciugulirii penelor şi a
canibalismului. Dacă păsările sunt libere, acestea se refugiază în zone mai răcoroase
(umbrite) sau se culcă pe sol, după îndepărtarea stratului superficial, îşi întind aripile,
dezgolind părţile neacoperite cu pene etc.
Termoreglarea se află sub dependenţa hipotalamusului, unde se află centri
termoregulatori, care primesc informaţii de la termoreceptorii cutanaţi, viscerali şi centrali.
Hipotalamusul prezintă neuroni specializaţi pentru cald şi alţii pentru frig şi se află în legătură
cu centrul ingestiei şi al setei, dispuşi tot în hipotalamus. Comenzile de acomodare pleacă pe
cale nervoasă şi pe cale hormonală, prin glanda hipofiză. În expunerea la cald, apetitul este
diminuat, se intensifică senzaţia de sete, ceea ce ajută la scăderea producţiei de căldură şi la
combaterea deshidratării. Prin mecanismele schiţate, temperatura corporală se poate menţine
relativ constantă între anumite limite de temperatură a mediului ambiant, care reprezintă zona
homeotermiei. În cadrul acestui interval de temperatură există pentru fiecare specie o zonă de
neutralitate termică, în care organismul îşi menţine temperatura constantă, aproape fără
solicitarea mecanismelor de termoreglare, existând un echilibru între cantitatea de căldură
produsă (metabolism bazal şi de producţie) şi cea cedată mediului înconjurător. Întrucât, în
intervalul zonei de neutralitate termică, păsările nu simt nici frig, nici căldură, aceste valori
au fost considerate ca reprezentative pentru ceea ce se numeşte confort termic. Pentru
asigurarea
95
confortului termic se recomandă temperaturile optime prezentate în tabelul de mai jos.
Aceste valori se referă la determinările ce se efectuează cu termometrul obişnuit (cu
rezervorul uscat).
Specia şi categoria
Temperatura (°C)
Umiditatea
relat. aer. (%)
Viteza aerului
(m/s)
Min. Max. Optimă Min. Max. Min. Max.
Prepelițe de producţie
(hibrizi)
12 24 13-18 60 70 0,3-0,5 1,5
Prepelițe reprod.
(părinţi)
14 24 16-18 60 70 0,3-0,5 1,5
Prepelițe reprod.
(bunici)
16 24 18-20 60 70 0,3-0,5 1,5
Tineret producţie
(hibrizi)
Iarna Vara
săpt. I 35,5-33x xx 50 70 0,15-0,3 0,5
săpt. II 32,0-30x xx 50 70 0,15-0,3 0,5
săpt. III 29,0-26x xx 50 70 0,15-0,3 0,5
săpt. IV 25,0-21 50 70 0,15-0,3 0,5
săpt. V 20,0-18 50 70 0,15-0,3 0,5
Tineret reprod. părinţi,
bunici) săpt. VI-VII
17 50 70 0,15-0,3 0,5
săpt. VIII-IX 16 50 70 0,15-0,3 0,5
săpt. X-XI 15 50 70 0,15-0,3 0,5
săpt. XII-XIII 14 50 70 0,15-0,3 0,5
săpt. XIV-XV
13 50 70 0,15-0,3 0,5
săpt. XVI-XVIII 12 50 70 0,15-0,3 0,5
Pui carne săpt. I 36,0-33x Varaxxx 50 70 0,15-0,3 0,5
săpt. II 31x 50 70 0,15-0,3 0,5
săpt. III 29x 50 70 0,15-0,3 0,5
săpt. IV 27x 50 70 0,15-0,3 0,5
săpt. V 25x 50 70 0,15-0,3 0,5
săpt. VI 23 50 70 0,15-0,3 0,5
săpt. VII 21 50 70 0,15-0,3 0,5
săpt. VIII-IX 18 50 70 0,15-0,3 0,5
Principalii parametri de microclimat din adăposturile de păsări x= Sub eleveuze. în hale (puierniţe), temperatura optimă 24-26 °C.
xx = Se va respecta temp. maximă de 35,5 °C pentru puii de o zi; descreşterea succesivă în funcţie
de vârstă se va face până la valorile pe care le permite aerul exterior, dar nu vor fi mai mari decât
maxima admisă pentru prepelițe la categoria de producţie respectivă.
xxx = În timpul verii se va respecta temperatura maximă de 36 °C pentru puii de o zi, iar descreşterea se va face
în funcţie de temperatura exterioară, dar nu mai mare de 24 °C.
Se cunoaşte însă că indicaţiile termometrului cu rezervorul uscat nu sunt suficiente
pentru caracterizarea confortului termic, din cauza faptului că percepţia termică (senzaţiile de
cald şi rece) depinde nu numai de temperatură, ci şi de umiditatea aerului, de viteza aerului şi
de gradul de acoperire a corpului cu pene etc. Drept urmare, temperaturile pentru zona de
neutralitate termică, ar trebui să fie exprimate, ca şi în igiena umană, prin sintagma de
temperatură efectivă. Dar, spre deosebire de igiena umană, în care se poate face o corelaţie
între indicaţiile termometrului şi senzaţia termică comunicată de om, în igiena veterinară
temperatura efectivă se poate deduce numai prin calcul, pe baza unor nomograme stabilite
experimental.
Temperaturi efective pentru păsări
Sunt prezentate temperaturile efective, pe care le simt păsările, când temperatura
aerului, determinată cu termometrul uscat, este de: 21,1°C (70°F), 23,9°C (75°F), 26,6°C
Temperatură
termometru uscat / [0C]
Umiditatea relativă
a aerului / [%]
Ventilația aerului / [m/s]
0 0.508 1.016 1.524 2.032 2.540
35 50 35+ 32.2 26.6 24.4 23.3 22.2
70 38.3 35.5 30.5 28.8 26.1 24.4
32.2 50 32.2+ 29.4 25.5 23.8 22.7 21.1
70 35.5 32.7 28.8 27.2 25.5 23.3
29.4 50 29.4+ 26.6 24.4 22.7 21.1 20.0
70 31.6 30 27.2 25.5 24.4 23.3
26.6 50 26.6 24.4 22.2 21.1 18.9 18.3
70 28.3 26.1 24.4 23.3 20.5 19.4
23.9 50 23.9 22.8 21.1 20 17.7 16.6
70 25.5 24.4 23.3 22.2 20 18.8
21.1 50 21.1 18.9 18.3 17.7 26.6 16.1
70 23.3 20.5 19.4 18.8 18.3 17.2
97
(80°F), 29,4°C (85°F), 32,2°C (90°F) şi 35°C (95°F), iar umiditatea relativă a aerului este de
50% şi respectiv 70% şi viteza aerului este de: 0 m/s, 0,508 m/s (2foot/min), 1,016 m/s (200
foot/min), 1,524 m/s (300 foot/min), 2,032 m/s (400 foot/min) şi 2,54 m/s (500 foot/min).
Datele din literatura de specialitate recomandă pentru pui asigurarea temperaturii
efective în jurul valorii de 21,1ºC (70ºF). Această temperatură efectivă corespunde indicaţiei
termometrului uscat, de 21,1ºC, în condiţiile aerului staţionar (viteza zero) şi a umidităţii
relative a aerului de 50%, dar poate fi asigurată şi la temperaturi superioare (23,9; 26,6; 29,4
şi chiar 32,2ºC), asociate cu umiditatea de 50% şi cu viteze mai mari ale aerului, de peste 1-2
m/s, ceea ce ar corespunde cu înlocuirea aerului din adăpost în cel mult 13 minute.
Pentru tineretul aviar crescut în hale oarbe temperatura efectivă trebuie să fie de
aproximativ 23,9ºC (75ºF), ceea ce vara se poate asigura la o umiditate relativă de 50%,
realizând înlocuirea aerului la cel mult 1,5 minute, cu o viteză maximă a aerului de 1,5 - 1,7
m/s. Transferul puicuţelor în halele de ouat nu trebuie efectuat ziua, dacă căldura este excesiv
de mare, deoarece la stresul de transfer se va asocia stresul caloric, care influenţează negativ
producţia de ouă.
X Comercializarea produselor
Atunci când vindeţi păsări sau ouă este recomandabil să nu vă daţi adresa încă de la
început. Mai bine daţi numărul de telefon până ajungeţi să vă cunoaşteţi cumpărătorii. Evitaţi
să vă conduceţi vizitatorii prin toate zonele în care se află păsări, oricât de dornici s-ar arăta,
căci le puteţi da eventualilor hoţi o imagine completă a tot ce aveţi de oferit.
Este mai bine să vă pregătiţi păsările pentru vizionare dinainte, adunându-le în altă parte a
proprietăţii dumneavoastră.
În privinţa organizării transporturilor, rolul şi răspunderea medicilor veterinari sunt
mari, deoarece aceștia stabilesc loturile de animale, datele şi momentul livrării, însoţitorii
animalelor, mijloacele de transport și numărul de animale care se încarcă în fiecare din
acestea.
În scopul prevenirii epidemiilor și zoonozelor, transportul este supus controlului
sanitar-veterinar. Deținătorii de animale din gospodăriile populației trebuie să posede „bilete
de adeverire a proprietății animalelor“, iar agenții economici să emită „adeverințe de
proprietate a animalelor“ în una dintre următoarele situații:
98
când transportă materiale spre vânzare în târguri și baze de achiziție sau în alte
localități;
dacă trec animalele în proprietatea altei persoane, în caz de vânzare, donație sau
moștenire;
atunci când animalele sunt duse temporar sau definitiv pe teritoriul altei localități;
când sunt transportate cu vehicule, de orice fel, pentru tăiere sau creștere și
exploatare.
„Biletele de adeverire a proprietății animalelor“ se eliberează de către primari, iar
„adeverințele de proprietate a animalelor“ se eliberează de către conducerea agentului
economic deținător al păsărilor.
În biletele de adeverire a proprietății animalelor se menționează și faptul că în localitate nu
există boli transmisibile la specia pentru care au fost eliberate. Această adeverire este valabilă
numai pentru data eliberării biletului.
Păsările destinate exportului, indiferent de origine, vor fi însoțite de „bilete de
adeverire a proprietății și sănătății“ întocmite după modelul stabilit de Ministerul Agriculturii
și Alimentației, potrivit acordurilor sanitar-veterinare, care vor fi completate în limba cerută
de țara importatoare sau țările de tranzit și vor fi semnate de conducătorii unităților și medicii
veterinari de stat, în cazul agenților economici, respectiv primarul comunei și medicul
veterinar de stat în cazul deținătorilor din gospodăriile populației.
Păsările care se transportă în vehicule vor fi obligatoriu însoțite de certificate sanitarveterinare
de transport (c.s.v.t.) pentru animale vii eliberat de către medicul veterinar de stat
care a supravegheat îmbarcarea sau plecarea din localitatea de origine.
Certificatul sanitar-veterinar pentru transportul animalelor vii este un act însoțitor obligatoriu.
Prin c.s.v.t. pentru animale vii se atestă starea de sănătate, operațiunile imuno-profilactice la
care au fost supuse animalele înainte de plecare, situația epidemiologoca a localității de
origine și se fixează ruta, destinația, condițiile în care se efectuează transportul, respectiv cu
sau fără restricții sanitar-veterinare.
Se eliberează pentru fiecare mijloc de transport în parte, indiferent dacă este autovehicul,
vagon, vapor sau avion.
Certificatele sanitar-veterinare de transport animale vii sunt valabile până la sosirea
animalelor la destinație în cazul transporturilor cu vehicule sau cel mult trei zile de la
eliberare. Pentru animalele care se transportă sub restricții sanitar-vetrinare, în c.s.v.t. se va
face mențiunea cu privire la aceasta și la rută.
99
Transporturile de animale vii sub restricții se admit în cazul județului cu avizul
Direcției Sanitar-Veterinare a județului beneficiar și al Agenției Naționale Sanitar-Veterinare,
după înștiințarea prealabilă a Circumscripției Sanitar-Veterinare pe raza căreia se face
descărcarea. Aceste c.s.v.t. se marchează cu dungă roșie.
La emitere, c.s.v.t. se ștampilează și se autentifică prin semnatură și parafă.
Certificatele sanitar-veterinare de transport animale vii internaționale sunt elaborate după
modelele difuzate de Agenția Natională Sanitar-Veterinară.
Pentru transport se pot folosi autovehicule de uz general sau special amenajate, în
funcție de particularitățile speciei și categoriei de animale pentru care sunt destinate.
Autovehiculele special amenajate trebuie să aibă: sașiul, respectiv pardoseala cât mai aproape
de sol, fapt care le asigură o stabilitate ridicată; pardoseala rezistentă, bine încheiată și
nealunecoasă; pereții solizi, pe care se montează un acoperiș la înălțimea de 1,8 m sau prelata
la minimum 0,6m când se transportă animale mijlocii și mici; fante care asigură circulația
aerului, pentru ventilație; sistem de iluminat pentru supravegherea animalelor pe timp de
noapte; 1-2 niveluri – platforme intermediare, fixe sau mobile – acționate hidraulic în cazul
transportului animalelor mici sau mijlocii; ușa-rampă sau ușa cu două canaturi în spate,
pentru accesul animalelor; caroseria construită în întregime din metal, pentru a-i conferi
rezistență la acțiunea factorilor fizici și chimici; lățimea minimă de 2,10 m pentru a permite
legarea transversală; sistem de climatizare, în cazul în care sunt destinate pentru transportul
tineretului animal.
Îmbarcarea animalelor din unitățile zootehnice se face cu ajutorul rampelor fixe,
amplasate la nivelul limitei împrejmuirii care separă zona interzisă de zona de apărare, pentru
a ezita circulația necontrolată (oameni, autovehicule) în sectoarele de producție. În cazul
unităților zootehnice integrate prin abator și cu situație normală sub raportul bolilor
epidemice, îmbarcarea se face direct de la adăpost cu ajutorul rampelor mobile.
Din motive de protecție antiepidemică, în fața rampelor fixe este bine să se amenajeze
un dezinfector rutier, în care va fi garat mijlocul de transport pe perioada îmbarcării.
Transporturile tehnologice se fac, în funcție de specie și categoria de animale în
vehicule climatizate (pui, termoizolate sau cu remorci tehnologice de diverse dimensiuni și
moduri de amenajare - tineret aviar la transfer în hala de ouat etc.).
Înainte de îmbarcare se verifică starea de igienă și integritatea autovehiculelor. Este
obligatoriu să se asigure așternut și posibilități de furajare și adăpare în cazul transporturilor
pe distanțe lungi. Pe distanțe scurte se recomandă transportul dimineața, seara sau noaptea în
100
zilele caniculare. Viteza de deplasare nu va depăși 40 km/oră pe șosele asfaltate și se va
reduce corespunzător pe drumurile pietruite. Pornirile și opririle, ca și virajele, se fac lent,
pentru a evita izbirea animalelor și, după caz, se face furajarea și adăparea acestora.
Staționarea se face la umbră pe timp călduros și la adăpost pe timp urât, asigurând
ventilația adecvată.
XI Aspecte legislative privind organizarea și acreditarea
fermelor ecologice din România
Principalele acte normative care reglementează cadrul tehnic și organizatoric în care
se produc, se procesează, se importă, exportă și se comercializează produsele agricole
ecologice în România sunt următoarele:
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare
ecologice din 17 aprilie 2000, aprobată prin Legea nr. 38 din 7 martie 2001.
Legea nr. 38 / 7 martie 2001 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență nr. 34/2000
privind produsele agroalimentare ecologice.
Hotarârea de Guvern nr. 917 / 13 septembrie 2001, pentru aprobarea normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.
34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice.
Ordinul Minsterului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor nr. 70/2002 privind
constituirea Comisiei pentru dezvoltarea agriculturii ecologice în România.
Ordinul comun nr. 417/13.09.2002 și nr. 110/07.10.2002 al Ministrului Agriculturii,
Alimentației și Pădurilor și al Președintelui Autorității Naționale pentru protecția
Consumatorilor, pentru aprobarea Regulilor specifice privind etichetarea.
Ordinul M.A.P.A.M. nr. 527/29.08.2003 – Reguli privind sistemul de inspecție și
certificare în agricultură ecologică.
Ordinul Ministrului nr. 186/2002 privind aprobarea cerințelor de inspecție și a
măsurilor de precauție din cadrul programului de inspecție și înregistrarea operatorilor
pe piața produselor agroalimentare ecologice.
Ordinul Ministrului nr. 721/2003 privind aprobarea Regulilor privind importul și
exportul produselor agroalimentare ecologice.
101
Reglementarea Consiliului C.E.E. nr. 834/2007 (consolidată) privind modul de
producție ecologică a produselor agricole și prezentarea sa pe produsele agricole și
alimente.
Legea exploatațiilor agricole nr. 166/2002. Aceasta prevede facilități pentru
agricultura ecologică prin subvenția pe produs. Prin urmare, această lege stimulează
practicarea agriculturii ecologice în exploatațiile agricole familiale.
11.1. Măsuri de securitate în fermele de tip industrial
a. Circulaţia păsărilor pentru abatorizare
Se monitorizează fiecare transport cu privire la: ferma de origine, destinaţia şi traseul
ce urmează a fi parcurs.
Se aplică procedura scrisă cu privire la documentele ce se vor elibera de DSV
(Direcţia Sanitar Veterinară).
b. Circulaţia puilor de o zi pentru populare şi a ouălor de incubaţie
Se monitorizează fiecare transport cu privire la: ferma de provenienţă, destinaţia şi
traseul mijlocului de transport.
Se folosesc cartoane de unică folosinţă pentru ouăle de incubaţie.
Cofrajele din PVC se spală şi se dezinfectează obligatoriu în vederea refolosirii.
c. Circulaţia ouălor pentru consum
Sunt utilizate ambalaje şi cartoane de unică folosinţă pentru transportul ouălor pentru
consum.
d. Transportul furajelor combinate
Mijloacele de transport furaje se spălă şi se dezinfectează în afara fermei.
La intrarea în fermă funcţionează un dezinfector sau un covor cu dezinfectant.
Depozitarea furajelor în fermă se face în buncăre specializate, etanşe, pentru a evita
pătrunderea în interior a păsărilor sălbatice.
e. Intrarea personalului în fermă
Trecerea printr-un filtru sanitar prevăzut cu trei încăperi (camera pentru echipamente
de stradă, camera cu duş, camera pentru echipamentul de fermă).
Schimbarea îmbrăcămintei de stradă şi a încălţămintei cu echipament de fermă.
Folosirea tăviţelor dezinfectoare la intrarea şi ieşirea din filtrul sanitar.
Verificarea integralităţii gardurilor ce înconjoară fermele.
102
f. Alimentarea cu apă a fermei
Se interzice alimentarea fermelor din surse de apă deschise.
Alimentarea cu apă a fermelor se face din puţuri forate sau de la reţeaua publică de
apă.
Tratarea antimicrobiană a apei se face conform regulilor de igienă în vigoare.
g. Adăposturile de creştere
Halele sunt etanşe pentru a evita pătrunderea în interior a păsărilor sălbatice şi a
rozătoarelor.
La intrarea în adăpost există o tăviţă dezinfectoare pentru dezinfecţia încălţămintei şi
un sistem de spălare şi dezinfecţie a mâinilor îngrijitorilor.
11.1.1. Măsuri cu privire la angajați și/sau vizitatori
a. Mişcări de personal sau vizitatori în fermă
Personalul de serviciu (mecanici, electricieni, fochişti, tractorişti), chiar dacă nu intră în
contact cu păsările, respectă programul de spălare şi dezinfecţie ca şi personalul din fermă
(duş şi schimb de haine pentru persoane, dezinfecţie cu formalin pentru echipament).
b. Contacte cu păsări din afara fermei
Angajaţii care lucrează în ferme şi abatoare nu au voie să crească păsări în ogradă.
Angajaţii din fermele avicole nu pot avea al doilea serviciu tot în ferme de păsări.
După concediu, personalul din ferme trebuie să stea în carantină 72 ore (fără contact
cu păsările) înainte de începerea serviciului.
11.1.2. Măsuri cu privire la introducerea în fermă a materialelor din
mediul extern
a. Diverse materiale care intră în contact direct cu pasările sau dejecţiile
Aceste tipuri de materiale trebuie cumpărate exclusiv noi şi dezinfectate cu formalin
înainte de introducerea în ferme.
Este interzisă refolosirea acestor materiale.
b. Materiale care nu intră în contact cu păsările sau dejecţiile
Aceste tipuri de materiale sunt mai puţin riscante, dar trebuie dezinfectate corespunzător la
intrarea în fermă.
c. Mijloace de transport dejecţii
103
Mijloacele de transport dejecţii din fermă în exterior, pe parcursul unui ciclu de
producţie, trebuie să aparţină unei singure platforme de producţie şi sunt spălate şi
dezinfectate la fiecare intrare în fermă.
Este interzisă folosirea aceloraşi mijloace de transport al dejecţiilor în mai multe
platforme de producţie.
d. Ingrediente furajere
Fiecare ingredient furajer are propriul său risc de contaminare. Ingredientele cu risc
mare sunt monitorizate cu atenţie. Există registre corespunzătoare pentru fiecare
furnizor de ingrediente furajere şi sunt create baze de date ale controlului calităţii
pentru fiecare furnizor.
Se întocmeşte un plan de utilizare a ingredientelor cu risc mare în hrana anumitor
păsări, precum: păsările cu vârste foarte mici, păsări stresate sau păsări de reproducţie.
Păsările sunt vulnerabile la diferite infecţii, de aceea sunt folosite cele mai bune
materii prime, salubre şi nutreţuri granulate şi tratate antimicrobian.
Fabrica de nutreţuri combinate are un program de biosecuritate funcţional şi dispune
de zone tampon care împiedică persoanele neautorizate să pătrundă în fabrică.
Vizitatorii sunt consideraţi contaminaţi şi de aceea sunt echipaţi cu haine şi
încălţăminte aseptice.
Rozătoarele şi păsările sălbatice sunt eliminate din fabrică sau din apropierea acesteia.
Perimetrul clădirii trebuie să fie intact cu toate uşile şi ferestrele închise şi sigilate.
Materialele propice pentru cuibărit sunt înlăturate, iar potenţialele locuri de cuibărit
eliminate.
Modul de circulaţie al angajaţilor este conceput, astfel încât să minimalizeze
posibilitatea contaminării încrucişate. Angajaţii de la primire ingrediente nu au voie să
circule în zona furajelor finite şi invers. Adesea se folosesc echipamente de culori
diferite pentru diferite categorii de angajaţi.
Zona de primire a ingredientelor este curată şi bine organizată. Ingredientele cu
dejecţii de rozătoare şi/sau de păsări, infestate cu insecte sunt respinse înainte de
descărcare. Gurile sau zonele de descărcare sunt lipsite de urme vizibile ale
ingredientelor anterioare. Pentru salubrizarea gurilor de descărcare se foloseşte adesea
porumbul măcinat (45 kg) conţinând între 0,5-1% substanţe antimicrobiene (amestec
de acizi organici şi sărurile acestora);
104
Vehiculele de transport sunt inspectate şi salubrizate după o schemă regulată.
Aşternutul, deşeurile de abator sau mortalităţile nu sunt niciodată transportate cu
utilajele destinate transportului de ingrediente. Pentru furajele de reproducţie se
folosesc mijloace de transport speciale.
Se folosesc numai furaje granulate sau tratate antimicrobian pentru puii de carne sau
furaje numai tratate antimicrobian pentru celelalte categorii de păsări.
Fabricile de furaje au proiecte speciale de instruire a salariaţilor pentru îmbunătăţirea
programului.
11.1.3. Măsuri privind evacuarea deșeurilor și gunoiului de grajd
a. Păsările moarte
Colectarea şi eliminarea pasărilor moarte se face prin incinerare în fermă sau
îngropare.
În situaţia în care se transportă la protan pentru incinerare, păsările moarte se
ambalează corespunzător şi se transportă cu mijloace corespunzătoare.
b. Resturi de incubaţie
Deşeurile rezultate în urma procesului de incubaţie se incinerează conform legislaţiei
în vigoare, OM 723/2003, OM 42/2005, OG 47/2005.
Înainte de a fi transportate la locul de incinerare sunt dezinfectate şi ambalate
corespunzător într-o încăpere special amenajată.
Incinerarea acestor deşeuri se face de către o persoană nominalizată şi specializată.
c. Deşeurile de abator
Deşeurile de abator sunt sterilizate prin procesare şi transformate în făinuri proteice la
temperatura de 135oC timp de 20 minute.
Făinurile proteice rezultate nu sunt folosite în hrana animalelor de fermă, ci urmează
destinaţia conform legislaţiei în vigoare OM 723/2003, OM 42/2005, OG 47/2005.
În cazul în care nu există sisteme de sterilizare prin procesare şi transformare în
făinuri proteice, deşeurile de abator sunt livrate spre incinerare la cel mai apropiat
incinerator, având condiţia ca transportul să se facă în containere perfect etanşe.
d. Dejecţiile din fermă (gunoiul de grajd)
Sunt depozitate şi dezinfectate pe platforme special amenajate, împrejmuite, urmând a
fi utilizate doar după o anumită perioadă de timp.
105
Pentru fermele de găini ouătoare (crescute în baterii) dejecţiile sunt depozitate în
batale speciale.
11.1.4. Măsuri pentru prevenirea infecției în abator
a. Menţinerea igienei în abator
Se urmăreşte funcţionarea corectă a următoarelor activităţi:
Spălarea şi dezinfecţia cuştilor şi a autovehiculelor de transport păsări vii;
Folosirea unei staţii de preparare a detergenţilor;
Spălarea şi dezinfecţia utilajului mobil într-un spaţiu special amenajat;
Prevenirea pătrunderii insectelor şi păsărilor sălbatice în abator prin existenţa unor
amenajări speciale;
Sterilizarea cuţitelor, instrumentelor şi a altor accesorii folosite de personal în
procesul de producţie în sterilizatoare speciale;
Folosirea materialului de protecţie pentru personalul care lucrează în abator (mănuşi,
mască şi eventual ochelari).
b. Igiena personalului
Este obligatoriu să existe:
Surse suficiente de apă pentru băut;
Chiuvete pentru spaţiile tehnologice şi cele auxiliare (vestiare, săli de mese, toalete
etc.);
Cabinete de toaletă pentru bărbaţi şi femei;
Spălătorie pentru echipamentele de protecţie;
Spaţii pentru servit masa şi pentru punct sanitar.
11.2. Alinierea fermelor româneşti la standardele UE
În ceea ce priveşte performanţele genetice ale păsărilor, există standarde foarte precise
de hrănire, conforme cu cerinţele nutriţionale.
Un furaj corect pentru pui de carne trebuie să fie bine echilibrat din punctul de vedere al
conţinutului în energie şi proteine, vitamine şi minerale, precum şi în nivelul de aminoacizi.
Important este că în ţara noastră conform legislaţiei interne, armonizate cu cea din UE,
elementele nutritive din furaje sunt asigurate de:
cereale furajere (porumb, orz, grâu);
106
cereale proteice (soia, floarea soarelui, făină de peşte);
energie (ulei de floarea soarelui sau soia);
vitamine (import vitamine industriale);
minerale (import şi intern minerale).
În România nu sunt permise în furajare:
făinurile proteice de origine animală, cu excepţia făinii de peşte care se dă doar în
primele 3 săptămâni;
antibioticele – pentru stimularea creşterii păsărilor;
cerealele sau alte materii prime furajere modificate genetic
România produce în totalitate cerealele furajere şi materiile prime proteice, cu excepţia unei
părţi din soia şi făina de peşte pe care le importă.
Furajele combinate care se administrează puilor de carne se realizează în fabrici de nutreţuri
combinate care, în unele cazuri, aparţin crescătorilor. Important este că toate furajele pentru
puii de carne sunt sterilizate şi granulate la temperaturi de 75 - 80°C, suficient pentru
distrugerea germenilor patogeni. Acolo unde nu există posibilitatea granulării furajelor se
sterilizează prin adăugare de aditivi care au rolul de a distruge eventualii germeni patogeni
(ex. Acidul propionic, fumaric sau o combinaţie de acizi organici). Pentru fiecare şarjă de
materii prime furajere sau furaje finite se fac analize de laborator atât fizico – chimice cât şi
microbiologice.
Toate fabricile de nutreţuri combinate sunt obligate să păstreze o contraprobă pentru analize
cel puţin 30 de zile.
Normele UE pe care producătorii din ţara noastră trebuie să le respecte se referă la trei
domenii importante şi anume:
siguranţa alimentară;
confortul păsărilor;
protecţia mediului.
Legislaţia cu privire la aceste norme s-a implementat în România şi producătorii au
obligaţia s-o aplice:
Legislaţia cu privire la siguranţa alimentară:
Legea 150/2004 – Legea siguranţei alimentelor;
Ordin 5/2005 – Trasabilitate pui carne;
Ordin 73/2005 – Trasabilitate găini ouă consum;
107
Ordin 23/2006 – Agenţi zoonotici şi Salmonella (Reglementarea UE 2160);
Legea 28/2006 – Măsuri ca urmare a suspiciunii de influenţă aviară;
Ordin 148/2005 – Program acţiuni supraveghere, prevenire şi control;
HG 173/2006 – Trasabilitatea şi etichetarea organismelor modificate genetic;
HG 415/2004 – Ordin privind comercializarea ouălor;
OM 461/2005 – Norme de aplicare a HG 415/2004;
Ordinul 206/447/86/2002 – privind comercializarea cărnii de pasăre;
HG 106/2002 – etichetarea produselor agroalimentare.
Legislaţia cu privire la confortul păsărilor:
Ordinul 462/2001 – privind standardele minime pentru protecţia găinilor.
Legislaţia cu privire la protecţia mediului:
Ordinul 860/2002 – proceduri de evaluare a impactului asupra mediului şi de emitere a
acordului de mediu.
Producătorii din România doresc ca legislaţia UE să opereze şi pentru importurile de carne,
întrucât acestea se fac cu abateri de la legislaţia europeană cu privire la siguranţa alimentară.
Tipul de construcţie şi organizare a fermelor, împreună cu legislaţia internă armonizată cu
legislaţia UE privind supravegherea stării de sănătate a efectivelor, fac parte din protejarea
stării de sănătate a efectivelor de păsări. O sănătate bună a păsărilor înseamnă implicit o carne
sănătoasă şi sigură pentru consumator.
INSTITUŢII care va pot oferi informaţii şi norme în vigoare despre
creşterea prepeliţelor:
Ministerul agriculturii, pădurii şi dezvoltării rurale
http://www.maap.ro
Autoritatea naţională sanitar veterinară
http://www.ansv.ro
Guvernul României
http://www.guv.ro
Agenţia de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit
http://www.sapard.ro
Agenţia Naţională pentru protecţia mediului
http://www.anpm.ro
108
Delegaţia Comisiei Europene în România
www.infoeuropa.ro
Uniunea Europeană on line
www.europa.eu.int
Parlamentul European
www.europarl.eu.int
Ministerul Integrării Europene
www.mie.ro
11.3. Forma de organizare a unei societăţi avicole
Cea mai răspândită formă de organizare a producţiei avicole industriale din România
şi din lume este integrarea pe verticală, începând de la producerea materialului biologic şi
până la comercializarea produsului finit.
Avantajele acestei forme de organizare sunt:
O mai bună organizare a producţiei;
Un bun management;
Un transfer mai uşor al noutăţilor tehnologice;
Practicarea unor afaceri de tip modern;
Un alt avantaj al sistemului integrat de producţie avicolă este acela că permite dezvoltarea
fermelor mici şi mijlocii, care pe bază de contract cu integratorii sau lucrând independent,
conduc la creşterea numărului de locuri de muncă şi implicit la sporirea veniturilor
gospodăriilor ţărăneşti din regiunile care dezvoltă această activitate.
Contribuţia industriei avicole la dezvoltarea economică regională
Contribuţia industriei avicole la dezvoltarea economică regională poate fi separată în trei
componente:
1. Contribuţia directă este evidentă prin crearea de noi locuri de muncă şi prin creşterea
veniturilor populaţiei dintr-o anumită regiune.
2. Contribuţia indirectă. O firmă individuală operează în cadrul unei reţele de alte firme, ea
primind serviciile unor firme şi, la rândul ei, furnizând servicii altor firme.
De exemplu, restaurantele „fast food” vând pui cumpăraţi de la fabricile de prelucrare a cărnii
sau direct de la abatoare. În mod similar, abatoarele şi fabricile de prelucrare a carcasei
depind de afluirea puilor vii pe fluxuri certe de producţie de la fermieri. Fermele depind de
109
fabricile de nutreţuri combinate, iar acestea, la rândul lor, depind de culturile de cereale şi
proteice.
Mărimea efectelor indirecte depinde de cantitatea de inputuri cumpărate şi produse în cadrul
regiunii respective. Mai multe inputuri produse şi cumpărate în regiunea respectivă vor
conduce la efecte indirecte mai mari.
3. Efecte induse. Crearea unor noi locuri de muncă duce la creşterea veniturilor populaţiei,
ceea ce înseamnă că un număr mai mare de familii câştigă bani din activitatea de creştere a
păsărilor. Când veniturile familiale cresc, va creşte şi volumul cheltuielilor, care se constituie
în efecte induse.
Concluzii
Contribuţia economică totală a sectorului de creştere a păsărilor într-o regiune, prin
extrapolare la nivelul unui stat, este suma efectelor directe, indirecte şi induse. Prin măsurarea
separată a acestor componente, se poate determina coeficientul de multiplicare, coeficient
care trebuie să cuprindă dezvoltarea producţiei, valoarea adăugată şi creşterea numărului de
locuri de muncă în regiunea respectivă.
Concret, coeficientul de multiplicare reprezintă procentul de creştere a veniturilor
regiunii respective în raport cu fiecare leu investit în creşterea păsărilor (pentru un leu investit
în avicultură, veniturile sporesc cu 50 de bani). Atunci când acest coeficient depăşeşte 0,5 se
poate aprecia că lucrurile merg bine în sectorul de creştere a păsărilor.
XII Lista cu furaje, nutrețuri combinate și aditivi furajeri
►ABO MIX - Str. Depozitelor, nr. 31, Satu Mare, Jud. Satu Mare, Cod 440198
Tel: 0261-769306; 0261-769266; Fax: 0261-769569; abomix@abomix.com www.abomix.ro
►AGRICOLA INTERNAŢIONAL BACĂU, Departamentul 2 SNC, Calea Republicii, nr.
283, Bacău, Cod 600304;
Tel: 0234 – 573730; Tel/Fax: 0234 - 573732
►AGRICOLA ROM-ITA IMPEX - Str. I.C. Dumitraşcu, nr.10, Ineu, Jud. Arad, Cod
315300
110
Tel/Fax: 0257-511047; hondea@rdslink.ro
►AGRO CENTER TRANSILVANIA - Şos. Sibiu–Rusciori, Km. 8, Rusciori, Jud. Sibiu,
Cod 557271
Tel/Fax:0269 -213679; Mobil: 0788303266; rlg@logon.ro
►AGRO AGENTUR - Bd. Unirii, nr.2, bl. 8A, sc. 1, ap. 34, Sector 4, Bucureşti, Cod
040104
Tel/Fax 021 -3367917; 021 -3373002; agroagentur@rdslink.ro
►AGRO BANAT - Str.Sub Deal, nr. 1, Caransebeş; Jud. Caraş Severin, Cod 325400
Tel. 0255 -516 324; Mobil 0724211641; Fax: 0255 – 513096; agrobanat2mail.dntm.ro;
www.agrobanat.ro
►AGROBIOTIC - Str. Divizia 9 Cavalerie, nr. 49, Timişoara, Jud. Timiş, Cod 300264;
Tel/Fax: 0256-211659
►ALTCO PROD - Str. Mintiului, nr.99, Gherla, Jud. Cluj, Cod 405300;
Tel/Fax: 0264-243511; Mobil: 0740835087
►AMIX SUPER - Str. Mihail Kogălniceanu, nr. 20-22, Arad, Jud. Arad, Cod 310092
Tel/Fax: 0257-254642; amix.sup@rdslink.ro
►ANADIN - Str. Eternităţii, nr. 11; Breaza, Jud. Prahova, Cod 105400;
Tel/Fax: 0244 -340798; alexandru_irimioiu@yahoo.com
►ANDAGRA - Şos. Arad-Zădăreni, km 3; Arad, Jud. Arad ;
Tel: 0257 -216760; Fax: 0257 -216720
►ANIMAX - Str. Fânului, nr. 16, Sfântu Gheorghe; Jud. Covasna, Cod 520024; Tel: 0267-
315026; blaga@easynet.ro
►AVE IMPEX - Str. Şoimoşeni, nr. 32; Satu Mare, Jud. Satu Mare, Cod 440111
111
Tel: 0261-770227; 0261-770225; Tel/Fax: 0261-757304; aveimpex@rdslink.ro;
www.aveimpex.ro
►AVIAN PROD - Şos. Iancului, nr. 29, Bl.105B, Sc. C, Ap.110, Sector 2, Bucureşti, Cod
021725
Tel/Fax: 021-2503517; Mobil: 0741156456
►AVICOM - Str. Digului, nr. 45, Odorheiu Secuiesc, Jud. Harghita, Cod 535600; Tel/Fax:
0266-212955; Mobil: 0744595343
►BANDRINO IMP-EXP - Str. Godri Ferenc, nr. 16, Sfântu Gheorghe, Jud. Covasna, Cod
520023
Tel/Fax: 0267-314340; bandrino@planet.ro
►BILARDI PRODUCT - Str. Mocirei, nr. 1, Baia Mare, Jud. Maramureş, Cod 430316
Tel/Fax: 0262-220192; bilardi@alphanet.ro
►BLOMAR - Str. Oaşului, nr. 241, Cluj-Napoca, Jud. Cluj, Cod 400645;
Mobil: 0745357195
►BIOMIN ROMÂNIA - Str. Justiţiei, nr. 24, Sibiu, Jud. Sibiu, Cod 550004
Tel: 0269-214833, Fax: 0269-243843; office@biomin.ro; www.biomin.ro
►BIOPLANT - Bd. decebal, nr. 17, Craiova, Jud. Dolj, Cod 200458
Tel: 0251-315799; Tel/Fax: 0251-591244
►BRENNTAG ROMÂNIA - Bd. Timişoara, nr. 80; Sector 6, Bucureşti, Cod 061334
Mobil 0741816500; dinu.pircioaga@brenntag.ro; www.brenntag.ro
►CERASIL – Sos Borsului, nr.31, Oradea, Jud. Bihor, Cod 410605
Tel: 0259-416.140; Fax: 0259-427.803; cerasil@rdslink.ro: www.cerasil.ro
112
►COMAN & CO - Str. Vintilă Mihăilescu, nr. 15, Bl.60, Sc. 1, Ap. 3, Sector 6, Bucureşti,
Cod 060394
Tel: 021-2216508 - comanco@go.ro; www.comanco.go.ro
►COMB GORJ - Str. Ciocârlan, nr. 7, Târgu Jiu; Cod 210103
Tel. 0253-226330; combgorj@k.ro
►COMBAVIPOR - Str. Ştefan cel Mare, nr. 9, Galaţi, Jud. Galaţi, Cod 800198
Tel/Fax: 0236-472896
►COMBIAL - Str. Gării, nr. 33, Urziceni, Jud. Ialomiţa, Cod 925300
Tel/Fax: 0243-254043
►COMBIMAR - Str. Fabricii, nr. 5, Baia Mare, Jud. Maramureş, Cod 430015
Tel: 0262-222441; scombimarsa@yahoo.com
►COMBIPRA - Str. Târgoviştei, nr. 2, Ploieşti; Jud. Prahova, Cod 100299
Tel: 0244-554451; combipra2000@yahoo.com
►COMBRIVA - Str. Coteşti, nr. 116, Focşani, Jud. Vrancea, Cod 620068
Tel/Fax: 0237-221143
►CORNEX - Str. Liviu Rebreanu, nr. 54, Arad, Jud. Arad, Cod 310047
Tel/Fax: 0257-253589; smayer@rdslink.ro; www.cornex.ro
►DANO PAN - Dumbrăveni, Jud. Vrancea, Cod 627105
Tel: 0237-255383
►DEVEST FARMATECH – Str. Gării nr.14 Timisoara jud. Timis, cod 300167
Tel: 0256-499.080; fax 0256-247.435
►DIDFARM – Str. 16 Decembrie 1989 nr.40 Sannicolau Mare, jud Timis, cod 305600
Tel: 0256-370.083; fax 0256-370.261; didfarm@yahoo.com
113
►EURONUTIMIX - Str. Gelu nr 4 Timisoara, jud Timis, cod 300168
Tel/fax: 0256-296.667; mobil 0724.220.330
►Free Land Mariuta – Mariuta jud Calarasi, cod 917014
Mobil 0722-573.152; fax 0242-642.761
►Gradinaru Rares – Sat Izvoare, Dumbrava Rosie, jud Neamt, cod 617188
Tel. 0233-237.151; 0233-282.101; fax 0233-282.330
►Guyomarc’H Romania – Str. Botaenu nr.3B et.3 ap.9 sect.1, Bucuresti, cod 010027
Tel. 021-3102764; fax 021-3134504; office@guyomarch.ro; www.guyomarch.ro
►Interself Trade Ştei – Str Unirii nr.8 bl.8 ap.6 Stei, jud Bihor, cod 415600
Tel. 0259-332.582; luciabm@personal.ro
►Ionic Service – Sos. Chitilei nr.381 sect1 Bucuresti, cod 012391
Tel.; 021-668.73.93
►LNB Romania Feed – Bd.Victoriei nr.43 Sibiu, jud.Sibiu, cod 550024
Tel. 0269-213.380, fax 0269-218.515, lnbromania@lnb.ro: www.lnb.ro
►Mareşal – Str. Stefan cel Mare nr.199 ap.13 Vaslui, jud Vaslui, cod 730006
Tel/fax 0335-410.615; 0235-361.769; maresalltd@yahoo.com
►Mirovia - Str. Valea Viilor (fosta Avicola Beclean) nr. 2/2, Beclean, jud. Bistrita Nasaud,
cod 425100
Mobil 0745-206554
►Mixabis – Str. Lebedei nr.33 Baia Mare, jud Maramures. Cod 430306
Tel 0262 – 223247; mobil 0722 -729.970; dinupop@zappmobile.ro
►Mixalim – Frumusani, jud.Calarasi, cod 917100
114
Tel: 021-311.10.62 Fax: 021-312.60.80; mixalim@xnet.ro
►Morosanu Prest – Ferma B3, GOC 3, Sat Izvoare, Dumbrava Rosie, jud.Neamt, cod
617188
Tel/fax ; 0233-237.349
►Nadsal Impex – str. Principala nr.115, Mureni, Jud. Mures, cod 547638
Mobil 0745.396.618; fax 0265-777.432; muresan@orange-gsm.ro; www.nadsal.ro
►Naumof Serv – Ciresu, jud Braila, Cod 817035
Mobil: 0744.691.568
►Nutribuz – Sahateni, Jud Buzau, cod 127535
Tel: 0238-545.721; fax 0238-545.701
►Nutricod – str Halchiului nr.15 Codlea, jud.Brasov, cod 505100
Tel: 0268-251.906; fax0268-251.807; nutricod@xnet.ro
►Nutricom – Sos. Portului nr.52, Oltenita, jud Calarasi, cod 915400
Tel: 0242-515.430; fax021-313.16.00; office@nutricom.ro
►Nutrientul – Str. Campului nr.1, Palota, jud Bihor, cod 417516;
Tel: 0259-471.811; fax 0259-415.695; nutrient@rdslink.ro
►Nutrimold – Str. Chisinaului nr.41, Iasi, jud Iasi, cod 700178;
Tel: 0232-233.185; fax0233-233.405; snciasi@yahoo.com
►Nutristar Romania - Str. Teodor Sperantia nr.130, bl73, sc.1, ap.8, sector 3, Bucuresti, cod
030942;
Tel/fax: 021-322.88.08
►Oltchim FNC – Calea Traian nr.176 Babeni, jud.Valce, cod 245100;
Tel: 0250-735.750, fax 0250-735.751, mdas@unet.ro
115
►Orginal Prod FNC – Tinca, jud Bihor, cod 417595;
Tel: 0259-310.166, fax 0259-310.359, elenamonicaluca@yahoo.com
►Pacomb - Poarta Alba, jud. Constanta, cod 907245;
Tel/fax: 0241-853.637; pacombcta2000@yahoo.com
►PET WORLD – Str. Constructorilor nr.7, Sfantul Gheorghe, jud Covasna, cod 520077
Tel/fax: 0267-312.816; petworld@yahoo.com
►Polena – B-dul Socola nr.6, Iasi, jud Iasi, cod 700194;
Tel: 0232-430.137; mobil 0744.586.811
►Primivet – Sat Calomfiresti, Poroschia., jud Teleorman, cod 147280
Tel: 0247-318.828; fax 0247-318.930; primivet@zappmobile.ro
►Premix – Str. Nicolae Iorga bl.21-31 sc.1 ap.1, Craiova, jud Dolj, cod 200026;
Tel: 0251-596.422; tel/fax 0251-598.008;
►Probiotic – Aleea I.D. Suciu nr.6, ap.6, Timisoara, jud Timis, cod 300093;
Tel: 0256-432.306;
►Prodalis – Dumbraveni, jud Vrancea, cod 6271-5;
Tel: 0237-255.383;
►Proserco CMI – Sos. Afumati nr.123, Voluntari, jud Ilfov, cod 077190;
Tel/fax: 021-270.46.07; prosercocmy@yahoo.com
►Provident Prodcom – Str. Matei Corvin nr.184, Oradea, jud Bihor, cod 410144;
Tel/fax: 0259-477.700; provident@rdslink.ro
►Ramnicom – Sos. Puiesti nr.10, Ramnicu Sarat, jud Buzau, cod 125300;
Tel: 0238-565.885; fax 0238-561.546;
116
►Reviva – Str. Libertatii nr.3F, Apahida, jud Cluj, cod 407035;
Tel/fax: 0264-231.715;
►Secombi – Str. Unirii nr.2, Segarcea, jud Dolj, cod 20540;
Tel/fax: 0251-210.618;
►Servet Valcea – Sat Linea, Budesti, jud Vrancea, cod 627101
Tel: 0250-760.608; fax 0250-760.607; farmaciagospodarilor@yahoo.com
►Societatea Crescatorilor de Animale din Transilvania (SCAT) – Sos. Sibiu, Rusciori km.8,
Rusciori jud Sibiu, cod 557271
Tel: 0269-213.679;
►Sotto – Sos. Bucuresti km.5, Giurgiu, jud Giurgiu, cod 080301;
Tel: 0246-217.628; fax 0246-215.064; balaurugr@yahoo.com
►Tecas – P-ta Alba Iulia nr., bl.I7, ap.13, sect.3, Bucuresti, cod 031105;
Tel: 021-323.8676; fax 021-322.1670; tecas@xnet.ro
►Tecomb – Str. Mihail Kogalniceanu nr.61, Tecuci, jud Galati, cod 805300;
Tel/fax: 0236-820.049;
►Transvet – Str. Dragalina nr.91, ap.4, Cluj-Napoca, jud Cluj, cod 400024
Mobil 0745.643.589; 0745.653.269; fax 0264-580.970; transvet@zappmobile.ro
►Trouw Nutrition Hifeed – Calea Nationala nr.67, sc.b, ap.21, Botosani, jud Botosani, cod
710006
Tel: 0788-305.920; tel/fax 0231-529.992; bogdan.dascalescu@nutreco.com;
www.trownutrition.net
►Verboon – Str. Independentei nr.1, Bailesti, jud Dolj, cod 205100;
Tel: 0251-311.105; fax 0251.311.309;
117
►Vetland Comimpex – Str. Republicii nr.67, Salonta, jud Bihor, cod 415500
Tel/fax: 0259-433.685; printea-valer@yahoo.com
►Vipromax – Str. preciziei nr.19, Craiova, jud Dolj, cod 200747
Tel: 0251-315.801; fax 0251-315.302; phelgavipromax@yahoo.com
►Vipromin2000 – Sos. Aradului km.75+300m, Salonta, jud Bihor, cod 415500
Tel/fax: 0259-373.019; 0259-373.021; fax 0259-373.020; vip2000@rdslink.ro
www.vipromin.com
►Yohanagroup – Str. Mare nr.126, Lumina, jud Constanta, cod 907176
Tel/fax: 0241-257.560; balkanpower@yahoo.com
►Zamur Targu Mures – Str. Baneasa nr.2, Targu Mures, jud Mures, cod 540199
Tel: 0265.269.918; 0265-220.201; fax 0265.269.917; zamur1991@yahoo.com
►Zooprotein – Str. Ardealului nr.20, Arad, jud Arad, cod 310188
Tel/fax: 0257-462.527; mobil 0745.191.125; calinet@rdslink.ro
►Zoovet – B-dul Unirii bl.U18 sc.C ap.42, Slobozia, jud Ialomita, cod 920042
Tel: 0243-233.384; tel/fax 0243-236.123; mobil 0722.502.688
TEHNOLOGII SI UTILAJE PENTRU ZOOTEHNIE
A.Z.I. - Targusorul Nou, Jud. Prahova, Cod 107029
Mobil: 0740 249 048 Iex68@rol.ro
ABC Agrofood Business Consulting - Bd. Gloriei, Nr. 62, Sector 1, Bucuresti, Cod
013287
Tel: 021-667 54 98; Fax:021-668 63 57; abcons92@euroweb.ro
Ag Chim Trading Company - Sos. Pantelimon, Nr. 89, Bl, 404, parter, Sector 2,
Bucuresti, Cod 021593
118
Tel: 021-250 57 37; 021-250 93 89; Fax:021-250 93 91; office@agchim.ro;
www.agchim.ro
Agro Center Transilvania - Sos. Sibiu-Rusciori, Km. 8; Rusciori, Jud. Sibiu, Cod
557271
Tel: 0269-213 679; Mobil: 0788 303 266;
Agro Legato România - Bd. Nicolae Balcescu 5, ap.3, Braşov, Jud. Brasov, Cod
500019
Tel/Fax: 0268 - 412103; Mobil: 0722-139812; agrolegato@xnet.ro
Agroteh Buzău - Bd. Nicolae Balcescu 3, bl. 3, ap.53, Buzău, Jud. Buzău, Cod
120246
Tel/Fax:0238 - 710492; Mobil: 0722-219864; agroteh@hotmail.com
Arancia - Str. Izvor, Nr. 1, Piatra Neamt, Jud. Neamt, Cod 61005
Tel: 0233-217 558; Mobil: 0722 514 992; 0744 778 677; arancia@go.ro;
vwvw.arancia.go.ro
Atelier Mecanic Tarog - Str. Principală, Nr. 3; Rausor, Jud. Brasov, Cod 507127
Tel/fax: 0268-210 041; Mobil: 0722 599 243; amtpuls@yahoo.it
Avi Suinteh - Str. Bujorului, Nr. 13, Ap. 4, Carei, Jud. Satu Mare, Cod 445100
Tel/fax: 0261-861 741 ; ast1@rdslink.ro; www.avisuinteh.ro
Azoma - Str. Steagului, Nr, 1, Arad, Jud. Arad, Cod 310262
Tel: 0257-288 732; Fax:0257-288731; azoma@rdslink.ro; www.azoma.rdslink.ro
Bega Tehnomet - Calea Stan Vidrichin, Nr. 5A Timisoara. Jud. Timis, Cod 300571
Tel: 0256-222 088; 0256-222 055; Fax: 0256-490 800 tehnomet@mail.dnttm.ro;
www.tehnomet.ro
119
Big Dutchman International GmbH Bucuresti - Str. Al.Serbanescu, Nr. 2. Bl. A6, Sc.
1, Ap. 5, Sector 1, Bucuresti, Cod 014291
Tel/fax: 021-232 72 43 danbos@xnet.ro; www.bigdutchman.de
Big Dutchman International GmbH Sibiu - Str. Caltun, Nr. 19; Sibiu, Jud. Sibiu, Cod
550298
Tel/fax: 0269-212 324; stefangabe!@xnet.ro; www.bigdutchman.ro
Big Dutchman International GmbH Timisoara- Str. Cooperatiei, Nr. 2; Timisoara,
Jud. Timis. Cod 300274
Tel/fax: 0256-295 826; dstanica@rdslink.ro; www.bigdutchman.ro
Buttner Agrartechnik - Nr. 245, Carta. Jud. Sibiu, Cod 557070
Tel/fax: 0269-521 218; Mobil: 0740 059 896; agrartechnik@yahoo.com
Castello - Str. N. Pascaly, Nr. 5, Ap. 26 Cluj-Napoca, Jud. Cluj, Cod 400440
Tel/fax: 0264-594 458 Mobil: 0744 546 934 silviupredescu@yahoo.com
Coren Rumania - Sos. Bucuresti, Km. 3, Sat Remus, Fratesti, Jud. Giurgiu. Cod
087080
Tel: 0246-210 167 Fax:0246-210 875 secretar@coren.ro; www.coren.ro
Denromas Services - Bd. Ion Mihalache, Nr. 70-84, Bl. 45. Sc. B. Ap. 64, Et. 6 Sector
5, Bucuresti, Cod 050108;
Tel: 021-207 90 28; Fax: 021-260 10 69 ; office@denromas.net; www.denromas.net
Elektrogeno Gmbh - Str. Ion Urdareanu, Nr. 5 Sector 5, Bucuresti, Cod 050688
Tel/fax: 021-312 30 54 ecolean_romania@k.ro
Evolutia Dan - Str. Tineretului, Nr. 56, Targu Lapus, Jud. Maramures, Cod 435600
Tel: 0262-384483; Fax: 0262-385 777; dan.craciun@ email.ro; www.rhp.ro/evoiutia
Houdam Horn - Str. Retezat. Nr, 22, Chisoda, Jud, Timis, Cod 307221
120
Mobil: 0744 931 718; Fax:0264-368 132; ghotea@yahoo.com; www.sac.ro
Integris 2 K - Str. Barbu Vacarescu, Nr. 155, Ap. 1, Sector 2, Bucuresti, Cod 020275
Tel/fax; 021-230 71 78; Mobil: 0721 775 414; 0722 667 818; integris2k@apropo.ro
Interagricon - Str. Tudor Arghezi, Nr. 16, Ap. 17 Sector 2. Bucuresti, Cod 020945
Tel/fax: 021-316 82 24; Mobil: 0722 517 688; interagr@b,astral.ro
Intercas - Str. Motilor, Nr. 54. Ap. 1, Cluj Napoca. Jud, Cluj, Cod 400370
Tel/fax; 0264-594 176; intercas@rdslink.ro
J&K Wildlife Management - Str. Harghitei. Bl. P3, Ap. 1, Cristuru-Secuiesc, Jud.
Harghita, Cod 535400
Tel/fax: 0266-244 464; jk_wildlife@yahoo.co.uk:; www.jkwildiife.ro
Mewi import Export Agrar Industrietechnik - Str. Principală, Nr. 280 Ortisoara. Jud.
Timis. Cod 307305
Tel: 0256-221 537; Fax: 0256-221 536; info@mewi.ro; www.mewi.ro
Midal interfrig - Str. Aurei Vlaicu, Nr. 126 Constanta, Jud. Constanta, Cod 900154
Tel/fax; 0241-661 048, midalcta@rdslink.ro; www.midalgroup.ro
MIXABIS - Str. Lebedei, Nr. 33 Baia Mare, Jud. Maramures, Cod 430306
Tel: 0262-223 247; Mobil: 0722 729 970 ; dinupop@zappmobile.ro
Novasol - Bd. Banu Manta, Nr. 27, Bl. 34, 8c. 2, Ap. 39, Sector 1, Bucuresti, Cod
011222
Tel/fax: 021 -223 34 58, Fax: 021 -223 37 95, novasol@opensys.ro
Polaris Group Co - DN5C, Nr. 113 Zimnicea, Jud. Teieorman, Cod 145400
Tel: 0247-368 478; 0247-367 032 ; polarisgr@yahoo.com
Riva - Str. Mumuleanu Barbu, Nr. 14 Sector 2, Bucuresti, Cod 020543
121
Tel: 021-211 72 15; 021-211 01 05: Fax:021-211 72 17 riva@riva.ro; www.riva.ro
Sembodja Romania - Bd. lancu de Hunedoara, Nr. 2, Bi. H6, Sc, 1. Ap. 1, Sector 1,
Bucuresti. Cod 011741
Tel: 021-317 45 65, Fax: 021-311 32 94; office@sembodja,ro; www.sembodja.ro
Sipo Serv - Str. Petru si Pavel, Nr. 67 Sector 1, Bucuresti. Cod 012982
Tel: 021-312 72 10; Fax; 021-307 91 31 siposerv@b.astral.ro
Sodetatea Crescatorilor de Animafe din Transilvania (SCAT) Sos. Sibiu-Rusciori, Km
8 Rusciori, Jud. Sibiu, Cod 557271
Tel/fax: 0269-213 679
Systema Romania - Sos. Mihai Bravu. Nr. 42-62. Bi, P8, Sc. 3. Ap. 94 Sector 2,
Bucuresti, Cod 021328
Tel/fax: 021-252 16 28; tmireia@mailbox.ro; www.sotecgrup.ro
Valabri- Calea Timisorii, Nr. 212 Arad, Jud. Arad, Cod 310227
Tel/fax: 0257-216 658
Vetland Comimpex - Str. Republicii, Nr, 67, Salonta, Jud. Bihor. Cod 415500
Tel/fax: 0259-433 685; Mobil: 0744 603 044; pintea_valer@yahoo.com
Westfalia Surge Romania - Str. Honterus. Nr. 22 Sibiu. Jud. Sibiu, Cod 550118
Mobil: 0744 641 585: Fax: 0269-222 482; ofiice@westfaliasurge.ro;
www.westfaliasurge.ro
122
XIII Fonduri europene
Perspective privind DEZVOLTAREA RURALĂ în perioada 2007-2013.
Sprijin pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală:
Politica agricolă comună 2007-2013
Pilonul I – măsuri comune de reglementare a pieţelor – sprijin prin:
► plăţi directe pe suprafaţă
► mecanisme de piaţă
Pilonul II – dezvoltare rurală – sprijin prin măsurile PNDR
► măsuri de investiţii
► plăţi compensatorii
Plăţi naţionale complementare
► pe suprafaţa cultivată – pe tipuri de culturi
► pe cap de animal – pentru fermele care produc pentru piaţă
Ajutorul de stat
► credite, subvenţii, prime şi ajutoare pentru
► producţia agricolă
► creşterea animalelor
Documente programatice Dezvoltare Rurală:
Planul Naţional Strategic pentru Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNS)
- document strategic de referinţă
- a fost trimis spre consultare Comisiei (2007)
Cadrul legislativ:
► Regulamentul (CE) 1698/2005 cu referire la sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat
de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
► Regulamentul (CE) 1974-2006 stabilind regulile detaliate pentru aplicarea
Regulamentului Consiliului nr. 1698/2005 pentru susţinerea dezvoltării rurale de către Fondul
Agricol European pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR)
123
- document programatic;
- cuprinde măsurile care se vor implementa în perioada 2007-2013 şi alocarea
financiară;
- aprobat de către Comisia Europeană – Comitetul pentru Dezvoltare Rurală (20
februarie 2008).
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 - program de dezvoltare a spaţiului rural
românesc:
• se adresează nevoilor mediului rural,
• vizează reducerea disparităţilor de dezvoltare socio-economică a României faţă de
celelalte state membre ale Uniunii Europene,
• îndeplineşte cerinţele de dezvoltare rurală în contextul dezvoltării durabile
• complementar programelor operaţionale finanţate din fonduri structurale (POS, POR).
Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013-măsuri grupate în patru priorităţi:
Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi forestier (Axa 1),
Îmbunătăţirea calităţii mediului şi a zonelor rurale (Axa 2),
Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale (Axa
3),
Promovarea iniţiativelor locale de tip Leader (Axa 4).
DEZVOLTARE
RURALĂ
2007-2013
AXA „LEADER”
Axa 1
Competiti
vitate
Axa 2
Mediu +
Managem
entul
terenurilo
r
Axa 3
Diversifica
re
economic
ă +
Calitatea
vieţii
Un singur document de programare,
finanţare, monitorizare şi reguli de
auditare
DEZVOLTARE RURALĂ - FOND UNIC
124
125
MĂSURA 121: MODERNIZAREA EXPLOATAŢIILOR AGRICOLE
CRITERII DE ELIGIBILITATE
Beneficiarii eligibili
Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 121 sunt fermierii definiți conform
PNDR ca fiind persoane fizice sau juridice, care practică în principal activităţi agricole -
activitate principală conform Certificatului de Înregistrare eliberat de Oficiul Registrului
Comerțului - a căror exploataţie este situată pe teritoriul ţării, are o dimensiune egală sau mai
mare de 2 UDE1 şi care este înregistrată în Registrul fermelor/Registrul agricol.
Categoriile de beneficiari eligibili
Persoană fizică autorizată2 – PFA (înfiinţată în baza Ordonanţei de Urgenţă nr.
44/2008);
Asociaţie familială autorizată – AF (înfiinţată în baza Ordonanţei de Urgenţă nr.
44/2008);
Societate în nume colectiv – SNC (înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990, cu modificările
şi completările ulterioare);
Societate în comandită simplă – SCS (înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990, cu
modificările şi completările ulterioare);
Societate pe acţiuni – SA (înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990, cu modificările şi
completările ulterioare);
Societate în comandită pe acţiuni – SCA (înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990,
cu modificările şi completările ulterioare);
Societate cu răspundere limitată – SRL (înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990, cu
modificările şi completările ulterioare);
Societate comercială cu capital integral privat (înfiinţată în baza Legii nr.15/1990, cu
modificările şi completările ulterioare);
Societate agricolă (înfiinţată în baza Legii nr. 36/1991);
Societate cooperativa agricolă (înfiinţată în baza Legii nr. 1/2005);
Grup de producători (recunoscut în baza Legii nr. 338/2005), doar cu condiţia ca
investiţiile realizate să deservească interesele propriilor membri;
Cooperativa agricolă (înfiinţată în baza Legii nr. 566/2004), doar cu condiţia ca
investiţiile realizate să deservească interesele propriilor membri.
Solicitantul trebuie să respecte următoarele:
126
- să fie persoană fizică sau juridică română cu capital privat de 100%;
- capitalul/ acţionariatul solicitantului eligibil poate fi atât integral din România cât şi mixt
sau integral strain;
- să acţioneze în nume propriu;
- să asigure surse financiare stabile şi suficiente pe tot parcursul implementării proiectului.
1. Unitatea de dimensiune economica (UDE) reprezintă unitatea prin care se exprimă
dimensiunea economică a unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard
a exploataţiei (Decizia Comisiei nr. 85/377/CEE). Valoarea unei unitaţi de dimensiune
economica este de 1.200 Euro.
2. Persoanele fizice vor fi acceptate ca potențiali beneficiari dacă se angajează să se
autorizeze (să devină persoane fizice autorizate) în termen de 30 zile lucrătoare de la data
primirii notificării privind selectarea cererii de finanţare. Angajamentul se ataşează cererii de
finanţare şi va preciza că în termen de 30 zile lucrătoare de la data primirii notificării,
solicitantul va prezenta certificatul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului precum şi
autorizaţia privind constituirea ca persoană fizică autorizată conform O.G nr. 44/2008. În caz
de neprezentare în termen a acestor documente contractul de finanţare nu se va încheia.
Condiţii minime obligatorii pentru acordarea sprijinului
1. Proiectul trebuie să respecte conformitatea cu obiectivul general al Măsurii şi cu cel puţin
unul dintre obiectivele specifice;
2. Proiectul să fie în acord cu potenţialul agricol al zonei şi să demonstreze îmbunătăţirea
performanţei generale a exploataţiei agricole la data dării în exploatare a investiţiei.
Pentru ca un proiect să fie considerat ca fiind în acord cu potențialul agricol al zonei, cel
puțin 75% din structura plantelor de cultură sau din efectivul de animale vizat de proiect
trebuie să se încadreze în zona cu potenţial mediu şi/sau ridicat.
Solicitantul trebuie să demonstreze îmbunătăţirea performanţei generale a exploataţiei
agricole la data dării în exploatare a investiţiei prin îndeplinirea unuia sau mai multor
obiective de ordin tehnic, economico-financiar şi de mediu, conform următoarei liste
indicative:
a) obiective tehnice
- achiziţia de tractoare, combine, maşini, utilaje, echipamente etc, care determină creşterea
productivităţii muncii, îmbunătăţirea calităţii produselor agricole, introducerea de tehnologii
performante, îmbunătăţirea condiţiilor de lucru;
127
- construirea şi/sau modernizarea clădirilor operaţionale care conduc la asigurarea
conformităţii cu standardele comunitare;
- diversificarea producţiei în funcție de cerinţele pieţei, realizarea de noi produse şi
introducerea de noi tehnologii.
b) obiective economico – financiare
- reducerea costurilor de producţie şi creşterea rentabilităţii economice a exploataţiei agricole;
- creşterea valorii adăugate brute (VAB ) a exploataţiei agricole;
- creşterea viabilitaţii economice.
c) obiective de mediu
- reducerea emisiilor dăunatoare cu efect de seră şi o mai bună gestionare a deşeurilor
rezultate din activitatea de producţie;
- reducerea emisiilor de amoniac (şi a altor gaze), în special în exploataţiile de creştere a
animalelor prin respectarea standardelor sanitar-veterinare, de igienă şi de bunăstare a
animalelor;
- asigurarea respectării cerinţelor fitosanitare, ecologice etc.;
- creşterea gradului de utilizare a surselor de energie regenerabilă şi îmbunătăţirea eficacităţii
folosirii acestora.
În cazul în care solicitantul şi-a propus să realizeze condiţia minimă de îmbunatăţire a
performanţei generale a exploataţiei agricole prin respectarea obiectivului economicofinanciar
de creştere a viabilităţii economice, verificarea acestuia se va face prin cele două
condiţii cumulate: rezultatul operaţional al anului precedent depunerii cererii de finanţare
trebuie să fie pozitiv şi proiectul să respecte indicatorii economico-financiari menționaţi în
cererea de finanţare-secţiunea economică.
3. Beneficiarul sau responsabilul legal al proiectului trebuie să dovedească o pregătire
profesională, în raport cu proiectul.
În cazul diplomelor de studii/certificatelor de formare eliberate de instituţii de învaţământ din
străinatate, solicitantul va ataşa documentul privind recunoaşterea de către autoritatea
competentă din România conform legislaţiei în vigoare.
4. Beneficiarul trebuie să prezinte memoriul justificativ sau studiul de fezabilitate.
Memoriul justificativ - pentru proiecte care nu prevăd lucrări de construcţii-montaj şi pentru
proiecte care vizează plantaţii de viţă de vie, pomi şi arbuşti fructiferi şi/sau pepiniere şi care
nu prevăd lucrări de construcţii-montaj.
Studiul de fezabilitate - pentru proiecte care prevăd lucrări de construcţii-montaj.
128
5. Beneficiarul trebuie să declare că asigură cofinanțarea investiției. Solicitantul trebuie să
declare că deţine sau va deţine mijloace financiare suficiente pentru începerea şi derularea
investiţiei.
6. Beneficiarul trebuie să prezinte dovada că a făcut demersurile pentru a obţine toate avizele
şi acordurile conform legislaţiei în vigoare din domeniul: sanitar-veterinar, sanitar, fitosanitar
şi de mediu, necesare realizării investiţiei în cadrul proiectului.
7. În cazul produselor agricole cu cotă de producţie, beneficiarul, la depunerea cererii de
finanţare, trebuie să facă dovada că va deţine cota la nivelul investiţiei pe care urmează să o
realizeze.
Tipuri de investiţii şi cheltuieli eligibile
În cadrul Măsurii 121 sunt sprijinite investiţiile la nivelul întregului teritoriu al României.
Fondurile nerambursabile vor fi acordate beneficiarilor eligibili pentru investiţii corporale
şi/sau necorporale, conform următoarei liste indicative a cheltuielilor eligibile:
1. Construirea şi/sau modernizarea clădirilor utilizate pentru producţia agricolă la nivel de
fermă, incluzându-le şi pe cele pentru protecţia mediului;
2. Construirea şi/sau modernizarea infrastructurii rutiere interne sau de acces din domeniul
agricol, inclusiv utilităţi şi racorduri identificate ca necesare prin studiul de fezabilitate sau
memoriul justificativ;
3. Construirea şi/sau modernizarea fermelor de taurine pentru producţia de lapte care se
încadrează în sistemul european al cotei de lapte numai pentru capacitatea care este la nivelul
cotei de producţie deţinute de beneficiar;
4. Construirea şi/sau modernizarea serelor, inclusiv a centralelor termice şi instalaţiilor de
irigat, asigurarea utilităţilor în vederea respectării condiţiilor de mediu;
5. Achiziţionarea sau achiziţionarea în leasing de tractoare noi, combine de recoltat, maşini,
utilaje, instalaţii, echipamente şi accesorii, echipamente şi software specializate, identificate
ca necesare prin studiul de fezabilitate sau memoriul justificativ;
6. Achiziţionarea sau achiziționarea în leasing de noi mijloace de transport specializate,
necesare activităţii de producţie, identificate ca necesare prin studiul de fezabilitate sau
memoriul justificativ;
7. Înlocuirea plantaţiilor viticole din soiuri nobile ajunse la sfârşitul ciclului biologic de
producţie (minim 25 ani) şi care nu sunt incluse în sistemul de restructurare/reconversie al
129
plantaţiilor de viţă-de-vie sprijinit prin FEGA în cadrul OCP vin şi înfiinţarea plantaţiilor
pentru struguri de masă;
8. Înfiinţarea plantaţiilor de pomi, arbuşti fructiferi şi căpşuni;
9. Înființarea pepinierelor de vița de vie, pomi fructiferi şi arbuşti, alţi arbori;
10. Investiţii pentru producerea şi utilizarea durabilă a energiei din surse regenerabile în
cadrul fermei;
11. Investiţii pentru înfiinţarea de culturi de specii forestiere cu ciclu de producţie scurt şi
regenerare pe cale vegetativă, în scopul producerii de energie regenerabilă;
12. Investiţii în apicultură, cu excepţia celor realizate prin Programul Naţional Apicol;
13. Investiţii pentru procesarea produselor agricole la nivelul fermei, cuprinzând echipamente
pentru vânzarea acestora, inclusiv depozitare, răcire etc.;
14. Costurile generale ale proiectului, conform articolului nr. 55 din Regulamentul (CE) nr.
1974/2006, cum ar fi: taxe pentru arhitecţi, ingineri şi consultanţi, studii de fezabilitate, taxe
pentru eliberararea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor necesare implementării proiectelor,
aşa cum sunt ele menţionate în legislaţia naţională, achiziţionarea de patente şi licenţe
(maxim 8% din valoarea totală eligibilă a proiectului, dacă proiectul prevede şi construcţii şi
maxim 3% în cazul în care proiectul nu prevede realizarea construcţiilor);
15. Investiţii necesare adaptării exploataţiilor pentru agricultura ecologică;
16. Investiţiile necesare realizării conformităţii cu standardele comunitare.
XIV Tratamente și rețete cu ouă și carne de prepeliță
Tratamentul cu ouă de prepeliță
Recomandări pentru utilizarea ouălor de prepeliță:
terapia bolilor metabolice: guta, obezitate, diabet
boli ale ficatului
stimularea și îmbunătățirea creșterii la copii
îmbunătățirea coeficientului de inteligență și a memoriei, protecția celulei nervoase
revigorarea stării de sănătate fizică și psihică
combaterea proceselor degenerative ale organismului
IMPOTENȚA și afecțiuni ale aparatului reproducător
130
terapia bolilor cardiace
boli alergice cum ar fi: astm bronșic, rinite alergice, eczeme, urticarie
boli ale rinichilor
tratament adjuvant în tratamentul TBC
recuperarea organismului după naștere, operații chirurgicale, tratamente
chimioterapice și radiologice
boli de plămâni
terapia bolilor respiratorii: tuse, rinite, sinuzite
terapia bolilor digestive: ulcer, aciditate gastrică, tulburări digestive
terapia bolilor sistemului nervos
boli circulatorii: anemie, hipertensiune
efecte spectaculoase în îngrijirea tenului, a pielii și a părului
Comparativ cu oul de gaină, oul de prepeliță conține:
de 6 ori mai multă vitamina b1
de 15 ori mai multă vitamina b2
de 5 ori mai mult fosfor
de 7.5 ori mai mult fier (previne anemia alături de microelemente ca potasiu, calciu,
zinc, sulf)
vitamine A, D3, E
În tratamentul cu ouă de prepeliță se recomandă a se folosi 120 - 240 OUĂ.
Hipertensiune arterială
Ulcer
Tulburări digestive
Ateroscleroză
Diabet
Astm bronșic
TBC
Anemie
Migrene
Scleroză coronariană
Stare de nervi
120 bucăți
120 bucăți
120 bucăți
240 bucăți
240 bucăți
240 bucăți
240 bucăți
240 bucăți
240 bucăți
240 bucăți
240 bucăți
131
Colesterol
Boli de ficat
Boli de rinichi
Revitalizarea organismului
Impotență sexuală
Îngrijirea tenului
240 bucăți
240 bucăți
240 bucăți
240 bucăți
240 bucăți
240 bucăți
Mod de utilizare
Cura de 120 de ouă se administrează în 25 de zile astfel:
În prima zi - 3 ouă
În a doua zi - 3 ouă
În a treia zi – 4 ouă
În a patra zi - 5 ouă
În continuare până în a-25-a zi - 5 ouă
Cura de 240 de ouă se administrează în 49 de zile. La copiii între 4 și 8 ani, se recomandă
cura de 120 de ouă in 31 de zile, iar la cei între 8 și 10 ani, 240 de ouă în 61 de zile astfel:
În primele 4 zile câte 3 ouă/zi
În continuare câte 4 ouă pe zi
Ouăle se beau crude dimineața pe stomacul gol prin înțeparea în dreptul camerei de aer sau
frecarea cu puțin zahăr la care se adaugă câteva picături de lămâie. După o pauză de 20 de
zile, cura se poate repeta, oul de prepeliță japoneză fiind singurul ou dietetic.
Preparate culinare din ouă și carne de prepeliță
Prepeliţa se prepară proaspătă sau se pune la macerat pentru doua-trei ore în marinată
(baiţ). Marinata are drept scop fie înlăturarea mirosului specific, fie înnobilarea cu un gust
132
plăcut şi aromat. În toata perioada în care stă complet scufundată în baiţ, carnea trebuie
întoarsă de trei-patru ori pe zi şi ţinută la rece (fără să îngheţe). Se va scoate din baiţ numai
înainte de preparare, altfel carnea se înnegreşte şi se usucă pe deasupra.
Pregătirea începe cu smulgerea penelor fără a fi opărite. Prepeliţele nu se opăresc
înainte de a fi curăţate de pene pentru a nu se pierde gustul caracteristic al cărnii. Penele se
smulg pe rând, una câte una, începând cu penele mari în direcţia în care au crescut ,
răsucindu-le uşor între degete pentru a nu se rupe pielea. Puful mărunt, aderent, se
îndepărtează prin pârlire la flacără (de preferat, flacăra de spirt). Se trec apoi foarte repede
printr-o flacără, după care li se scot măruntaiele şi plămânii, oprindu-se numai ficatul. De
menţionat că smulgerea penelor se execută numai în momentul când carnea se pune la
marinat sau când se prepară mâncarea dorită, altfel carnea se usucă şi se înnegreşte.
Fiind slabă, carnea de prepeliţă se împănează de obicei cu slănină proaspătă sau
afumătură sau cu osânză. Înainte de a împăna carnea, bucăţelele de slănină se dau prin piper
şi ienibahar măcinate. Condimentele se folosesc în cantităţi mici pentru a nu masca aroma
specifică şi plăcută. Friptura este mai gustoasă dacă se prepară înăbuşită la capac. În afară de
împănare cu slănină, unele păsări se învelesc în felii subţiri de slănină, astfel, carnea nu se va
usca la preparare. Pentru a conferi un gust fin, prepeliţele se pot înfăşura în frunze de viţă de
vie şi apoi în fâşii de slănină. După ce au fost curăţate, pârlite, marinate, zvântate, păsările
pentru fript se udă bine pe dinăuntru şi pe dinafară cu coniac sau cu rom. Cel mai frecvent
păsările se prepară ca friptură la cuptor sau înăbuşite, de preferinţă în unt.
Pentru friptura la cuptor, acesta trebuie să fie bine încins pentru ca vânatul să se rumenească
repede, altfel sucurile se scurg din carne. Se prepară câte două prepeliţe de persoană.
Marinată (baiţ) pentru macerarea rapidă a cărnii de prepeliţă.
Pentru 2-3 kg de carne de prepeliţă, componentele pentru macerarea rapidă sunt
următoarele: 2-3 cepe, ½ ţelina, 1 morcov, câteva boabe de piper, ½ linguriţă de piper pisat,
1-2 foi de dafin, câteva boabe de ienibahar, 1 ramură de cimbru, 100ml vin negru sau roşu şi
sare. Carnea se sărează, se pune într-un vas, se adaugă toate componentele, se amestecă, se
acoperă şi se lasă la macerat 2-3 ore sau se ţine la frigider 2-3 zile. Când se scoate de la
macerat, carnea se scurge bine de zeama ce s-a format. Pentru friptură, carnea se împănează
cu slănină şi cu usturoi. Zeama de la macerat se strecoară şi se adaugă la mâncare când
aceasta este aproape gata. Împreună se mai fierb 5-6 min.
Marinată pentru macerarea rapidă (3-4 ore)
133
Un pahar de vin roşu, un pahar de vin alb sec, un morcov, o ţelină mică, 3 cepe, toate
tăiate rondele subţiri, sare, piper boabe, o frunză mică de dafin, cimbru pisat, ienibahar. Se
amestecă toate ingredientele, apoi marinata se toarnă peste carne. În timpul marinării se
amestecă din când în când, întorcând carnea de câteva ori.
Nota: Cantitatea de ingrediente se va adapta volumului păsărilor supuse marinării, dar
proporţia ingredientelor rămâne aceeaşi.
Marinată pentru păsări
Două pahare de apă, un pahar de vin, un morcov, o ceapă, o ţelină mică, o rădăcină de
pătrunjel, o frunză mică de dafin, cimbru, sare, usturoi, un păhărel de oţet. Zarzavatul tăiat
rondele se pune la fiert împreună cu restul ingredientelor într-un vas acoperit; se lasă să fiarbă
15-20 minute, apoi se ia de pe foc, se lasă să se răcească puţin şi marinata se toarnă peste
carne. Vasul cu carne şi marinata se acoperă bine şi se păstrează la loc răcoros având grijă să
se întoarcă zilnic carnea. Dacă marinata nu acoperă pasărea în întregime aceasta se va
întoarce zilnic de 3-4 ori.
Marinată fiartă (baiţ) pentru carnea de prepeliţă
Componentele sunt următoarele: 200 ml apă, 100 ml oţet, ½ l vin negru sau roşu, 1
ceapă, 1 ţelină, 1 rădăcină de pătrunjel (legumele se taie cât mai subţire), 1-2 foi de dafin, 1
ramură de cimbru, câteva boabe de piper şi de ienibahar, sare; se mai pot adăuga câteva
cuişoare, boabe de ienupăr şi coaja de lămâie. Totul se pune la fiert într-un vas acoperit, se
fierbe 5-6 minute, după care se ia vasul de pe foc şi se ţine tot acoperit până se răceşte. În
cazul în care carnea se pregăteşte în aceeaşi zi, marinata se toarnă caldă peste carne. Dacă
prepeliţele se pregătesc după câteva zile, compoziţia de marinată mai întâi se răceşte şi apoi
se introduce carnea în ea, procedându-se la fel ca şi în reţeta precedentă.
Prepeliţe cu smântână
3 prepeliţe, 100 g unt, 1 lămâie, 1 lingură de făină, 1 lingură de muştar, câteva boabe de
piper, 1 gălbenuş de ou, sare, 200 g smântână. După ce prepeliţele au fost curăţate ca în
reţetele precedente, se taie în două, în lung, se sărează puţin, se pun într-o cratiţă cu unt şi se
înăbuşă sub capac până se rumenesc puţin. Între timp se mişcă cratiţa, întorcându-se şi
bucăţile de carne. Se adaugă apoi făina, piperul boabe, zeama de lămâie, se stinge sosul cu un
pahar de supă de oase sau cu puţină apă călduţă şi se mai fierbe 10 min. După aceea se
adaugă smântână amestecată cu muştar şi gălbenuş de ou şi se ia de pe foc.
Prepeliţe cu ciuperci şi cu smântână
134
Se prepară la fel ca în reţeta precedentă, numai că la urmă se adaugă ciupercile sote,
pregătite separat astfel: ciupercile se curăţă şi se spală de câteva ori în apă multă, ca să se
îndepărteze nisipul de pe ele, după care se taie în felii subţiri şi se pun la prăjit într-o cratiţă
cu unt, în care, în prealabil, s-a călit ceapa tăiată mărunt. Se adaugă sare, piper pisat şi se
înăbuşă până scade zeama lăsată de ciuperci, după care se adaugă la prepeliţele cu sosul de
smântână şi se mai lasă să se fiarbă împreună 5-6 min.
Pilaf de prepeliţe
Pentru 6 porţii: 3 prepeliţe, 250 g orez, 100 g unt, 1 ceapă, 1 foaie de dafin, câteva
boabe de piper. Prepeliţele se curăţă ca în reţetele anterioare, se sărează, se introduc înăuntru,
se leagă cu aţă, se aşează într-o cratiţă cu unt, se acoperă şi se înăbuşă până capătă o culoare
aurie. Între timp se mişcă cratiţa întorcând şi prepeliţele. Apoi se scot în alt vas, iar în untul
rămas se prăjeşte ceapa tăiată mărunt şi se adaugă orezul ales, spălat şi bine scurs de apă. Se
stinge orezul (după ce sa prăjit împreună cu ceapa 5-6 min.) cu de două ori şi jumătate mai
multa apă clocotită decât cantitatea de orez. Se adaugă foaia de dafin, boabele de piper, se
potriveşte de sare şi se da în fiert 5-6 minute, după care se amestecă şi peste orez se aşează
prepeliţele (fără aţa) tăiate în două sau în patru. Se acoperă şi se introduc în cuptorul încălzit
cu uşa deschisă, unde se ţin 20-25 min.
Prepeliţe cu mazăre verde
1 kg prepeliţe, 600 g mazăre boabe verde, 100 g unt, câteva roşii, mărar, sare, zahar,
2-3 cepe, 500 g făină, 30 g bulion. Prepeliţele curăţate, spălate şi bine zvântate se sărează şi
se înăbuşă într-o cratiţă cu unt sau cu ulei. Se adaugă ceapa tăiată mărunt şi se mai călesc
împreună până ce ceapa se va prăji puţin. Se adaugă făina, bulionul, se stinge cu apă caldă şi
se mai lasă să fiarbă până carnea este gata. Se adaugă mazărea (fiartă separat sau din
conservă), mărarul tăiat mărunt, roşiile curăţate de pieliţă şi tăiate în bucăţi mici, se potriveşte
de sare şi eventual de zahăr şi se mai lasă la fiert 5-6 min.
Piure de cartofi cu hrean şi ouă de prepeliţă
Cantităţi: 8 cartofi mari, 100 ml lapte, 6 ouă de prepeliţă, 3 salate verzi, zeama de la două
lămâi sau oţet de mere, 2 linguri de hrean ras mărunt, mărar.
Preparare: Se fierb cartofii (curăţaţi de coajă). Se scurg de apa în care au fiert şi se pasează.
În acest piure se adaugă laptele cald şi hreanul. Fireşte, pe măsură ce includem hreanul, vom
gusta, pentru a ne asigura că piureul nu este prea iute. Vom adăuga ouăle de prepeliţă fierte,
tăiate în rondele şi mărarul tăiat mărunt. Piureul va fi servit cu salată verde stropită cu lămâie
sau oţet de mere.
135
Piept de miel umplut
Cantitati: Pieptul unui miel, 12 ouă de prepeliţă, 2 legături de mărar, o linguriţă de cimbru, 2
cepe mici, 300 g pesmet, 3 linguri de unt, 200 g lapte, piper, 100 g ulei de măsline.
Preparare: Se curăţă foarte bine pieptul mielului şi sub pieliţă, pe muşchi, se pune un strat
cu următoarea compoziţie, realizată din cele 12 ouă bătute, mărarul tocat mărunt, cimbrul,
pesmetul, cepele tăiate mărunt, laptele şi piperul. Umplutura aceasta se aşează, în mod egal,
pe muşchiul pieptului de miel. Apoi se coase pieliţa cu aţă (ca şi guşa de curcan). Se pune la
cuptor la foc potrivit, într-o tavă, pe care am uns-o cu unt. Friptura se întoarce în intervalul
cât stă în cuptor şi se stropeşte cu zeama din tavă, apoi cu uleiul de măsline, până se
rumeneşte. Sosul din tavă se toarnă peste feliile de piept umplut, alături de o garnitură de
sfecla sau castraveciori.
Prepeliţe cu smântână
Componente:
6 prepeliţe, 1 lingură de unt, 1 ceaşcă de smântână, 1 lingură de făină, sare
Preparare:
Spălaţi şi tăiaţi prepeliţele pe lungime. Acoperiţi-le şi lăsa-ţi-le 15-20 minute. Apoi frigeţi-le
cu unt. Puneţi smântâna care a fost bine amestecată cu făina şi adăugaţi 1-2 linguri de apă,
sare şi fierbeţi 15-20 minute. Serviţi cu mămăligă caldă.
Ghiveciul balaurului
Ingrediente pentru 4 porţii:
150 g ardei gras
50 g slănină afumată
150 g roşii
10 g boia dulce de calitate superioară
150 g cârnaţi proaspeţi afumaţi
8 ouă de prepeliţă
100 g ciuperci
1 căţel de usturoi
50 g mazăre verde, proaspătă sare, boia de ardei iute după gust.
Pregătire:
Legumele se spală cu grijă, ardeii graşi fără cotor se taie rondele, ciupercile şi roşiile se taie
felii, cârnaţii se lasă 1 minut în apă fierbinte sărată, astfel se îndepărtează mai uşor membrana
şi se taie rondele. Ouăle de prepeliţă se introduc în apa clocotită şi se fierb 5 minute, apoi se
136
răcesc şi se decojesc. Slănina afumată se taie cubuleţe iar ceapa mărunt, usturoiul se
zdrobeşte.
Preparare:
Cubuleţele de slănină se topesc, în untura rămasă se rumeneşte ceapa, se adaugă ardeii graşi,
se sărează şi se călesc 4-5 minute, apoi se presară cu boia, se amestecă, se stinge cu 100ml
apă, se fierbe în clocot până se evaporă apa. Atunci se adaugă ciupercile, iar după câteva
minute, mazărea verde, usturoiul zdrobit, roşiile, ouăle de prepeliţă şi cârnaţii şi se înăbuşă
timp potrivit. Se poate servi aşa ca atare, sau cu garnitură de orez, eventual cu cartofi natur cu
pătrunjel.
Prepeliţe la frigare sau la grătar
Pentru 6 porţii: 3 sau 6 prepeliţe, tot atâtea felii de slănină proaspătă, 30 g unt, piper pisat,
sare, 6 felii de franzelă pentru crutoane. Prepeliţele se prepară proaspete. Se jumulesc, se
pârlesc la o flacără, se şterg, se scot intestinele şi plămânii care se aruncă, oprindu-se numai
ficatul care se introduce în prepeliţa curăţată. Se sărează şi se piperează puţin, apoi se
înveleşte fiecare prepeliţă mai întâi în frunza de viţă unsă cu unt, şi apoi peste aceasta cu o
felie de slănină tăiată foarte subţire şi lată (eventual bătută puţin), care să cuprindă în
întregime prepeliţa. Se leagă cu aţă sau se fixează cu scobitori, se înfig pe frigare şi se frig pe
grătar încins sau pe jar de cărbuni, rotindu-se în timpul frigerii. După ce sunt fripte, se scot de
pe frigare, se înlătură apoi aţa, slănina şi frunza, iar prepeliţele se aşează pe crutoane de pâine
prăjite în unt sau pe grătar. În lipsa de slănină şi de frunză de viţă, prepeliţele pot fi învelite
cu hârtie pergament unsă.
Salată de cartofi cu hering afumat
Cantităţi:
1 kg. cartofi fierţi în coajă
250 gr. hering marinat
2 cepe
200 gr. maioneză
10 ouă de prepeliţă sau 4 ouă de găină fierte tari
1 lămâie tăiată felii subţiri, sare, piper
Cartofii se curăţă de coajă şi se taie cuburi mici, se adaugă peştele tăiat cuburi, ceapa tăiată
rondele subţiri, maioneza, condimentele şi se amestecă. Se decorează cu felii de ouă fierte,
lămâie şi frunze de salată verde.
Prepeliţe înăbuşite
Durata
1 h20 min.
Ingrediente:
4 prepeliţe, 4 foi de viţă, 4 felii de slănină, sare, o lingură unt, 2-3 roşii, 1 pahar vin, o foaie
dafin
Mod de preparare. Se curăţă prepeliţele. Se sărează, se pune ficatul înăuntru, se înveleşte
fiecare prepeliţă cu o foaie de viţă, apoi cu o felie de slănină cât mai subţire, dar destul de
mare ca s-o acopere, se leagă cu aţă. Se pun într-o cratiţă cu o lingură de unt, în care s-a prăjit
mai întâi o ceapă tocată. Se adaugă 2 roşii rupte în patru, un pahar de vin, o foaie de dafin; se
acoperă şi se lasă 15 - 20 minute să fiarbă înăbuşit în sos scăzut. Se pun repede pe o farfurie,
se strecoară sosul deasupra.
Salată de somon marinat
Ingredinte: 600 gr file de somon, 1 lămâie verde, 1 lămâie galbenă, coriandru, arpagic, sare,
piper, 4 linguriţe de ulei de măsline, 1 castravete, 8 ouă de prepeliţă, smântână.
Mod de preparare: Somonul se taie în felii subţiri. Peste se pune coriandru, castravetele
tocat mărunt, şi arpagicul. Sucul de la lămâi se toarnă peste somon. Se adaugă uleiul de
măsline. Se ţin la frigider 3 ore. Ouăle de prepeliţă se fierb 7 minute şi apoi se curăţă de coji.
În smântână se pune sare, piper şi arpagic. În momentul servirii platoul este decorat cu ouă de
prepeliţă şi castravete tăiate rondele. Lângă somon se pun câteva linguri de smântână.
Tarte cu ouă de prepeliţă (pt. 5 porţii)
Ingrediente:
150 g făină, 1 gălbenuş, 100 g margarină, 10 ouă de prepeliţă, 400 g ciuperci proaspete, 2
cepe, 1 lingură pastă de tomate, 1 linguriţă rasă de cimbru uscat, 100 g maioneză, 1 salată
verde, 1 legătură pătrunjel, sare şi piper după gust.
Mod de preparare: Din făină, margarina topită şi gălbenuş, se face un aluat pe care îl puneţi
la frigider timp de 30 de minute, după ce l-aţi frământat bine. Apoi împărţiţi aluatul în 10 şi
fiecare bucată o întindeţi uşor cu sucitorul, astfel încât să obţineţi o mică foaie pe care o
aşezaţi în fiecare formă de tartă. Le coaceţi la foc mic spre mediu timp de 30 minute, după
care le lăsaţi să se răcească.
Tocaţi ceapa cât mai mărunt şi o căliţi în ulei şi, când s-a aurit, adăugaţi ciupercile curăţate şi
feliate. Căliţi până se evaporă toată zeama pe care şi-o lasă ciupercile. Adăugaţi cimbru, sare
şi piper şi amestecaţi bine. Treceţi apoi ciupercile puţin răcite prin maşina de tocat şi le
138
amestecaţi cu maioneză şi pătrunjelul fin tocat. În fiecare tartă, aşezaţi 2-3 linguri de ciuperci
cu maioneză şi peste acestea aşezaţi un ou de prepeliţă fiert şi curăţat de coajă. Pe fiecare ou,
puneţi un pătrăţel de ardei roşu sau o feliuţă de ridiche roşie. Aşezaţi tartele pe un platou cu
salată verde.
Prepeliţă cu cireşe
Ingrediente: (pentru 6 persoane):
3 prepeliţe mici,300 g. costiţă afumată, 100 g. cireşe conservate în alcool, 120 g. brânză de
vaci, 100 ml. suc de cireşe, 50 ml. vin alb, 2 linguri de zahăr pudră, 100 g. unt, 1 lingură de
ulei, sare, piper;
Mod de preparare:
1. Jumătate din cireşele conservate se taie nu prea mărunt şi se amestecă cu brânză de vaci,
sare şi piper şi se umplu prepeliţele. Se coase fiecare, apoi se înfăşoară în felii subţiri de
costiţă afumată şi se leagă.
2. Se aşează prepeliţele în tavă ,cu bucăţele de unt -60 g. Se introduc pentru 50 minute (după
25 minute se întorc).
3. În restul de unt -40 g., se călesc cireşele din compot şi restul de cireşe conservate până
scade sucul lăsat. Se adaugă vinul alb şi se mai lasă 2-3 minute.
4. Prepeliţele se servesc cu cireşele aranjate între ele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu